| = "Căci știa că a venit vremea..." | Maria-Gabriela Dobrescu [21.Sep.08 05:40] |
| Mă alătur cu un gând tristeții dumneavoastre. Despărțirea de cineva drag e sfâșietoare. Ne rămâne alinarea că se îndreaptă spre Lumină întărită de speranța că într-o zi ne vom revedea. Emoționant poemul închinat celei care v-a dăruit viață. Cu prietenie, Maria | |
| = "să intre în Lumină... " | Doru Emanuel Iconar [21.Sep.08 08:54] |
| Domnule Iliescu, Un poem emoționant în care sensibilitatea, gratia și mai ales culoarea cuvintelor dau fluiditate firească discursului, imaginilor pline de lirism, o sclipire ce va călăuzi drumul mamei spre lumină, spre Domnul. Alături de dumneavoastră. Cu prietenie, Doru Emanuel | |
| = ...tu i-ai închis pleoapele | Teodor Dume [21.Sep.08 14:24] |
| sensibilitate, adevăr și multă durere în acest moment nu pot decât să mă aplec și să tac "în genunchi mai pâlpâie sub ochiul tău de piatră clipa orfană," cu sinceritate, teodor dume, | |
| = Maria, gândul tău bun... | Emil Iliescu [21.Sep.08 20:15] |
| Maria, gândul tău bun va însoți călătoria celei ce mi-a dat viață, și ea va știi că nu sunt singur pe lume, cu prieteni ca tine lângă sufletul meu! Îți mulțumesc din inimă, Emil Iliescu | |
| = Doruleț, tu ai fost... | Emil Iliescu [21.Sep.08 20:24] |
| Doruleț, tu ai fost lângă mine întotdeauna când am fost fericit! Acum, am simțit căldura cuvintelor tale și mângâierea lor îmi dă forță să cred că atunci când cei ce îți sunt aproape de suflet nu te-au uitat, lumea asta nu mai este atât de pustie. Cu prietenie, Emil | |
| = Teodor, suntem orfani... | Emil Iliescu [21.Sep.08 20:29] |
| Teodor, suntem orfani pe lume, atunci când pierdem matricea vieții noastre,părinții dragi, indiferent că avem 5 sau 60 de ani! Când prietenii îți sunt aproape, durerea dispare, asemenea căldurii pe care soarele ne-o dăruiește zi de zi și care spre seară se pleacă spre marea cea mare! Îți mulțumesc din suflet, Emil Iliescu | |
| + Toamnă ce se prăbușește în fântâni căutând lumină | Călin Sămărghițan [22.Sep.08 18:20] |
| Imaginea aceea a toamnei ce "cade în fântâni miraculos de trist" mi-a rămas pe retină. "Clipa orfană", "tâmpla de smirnă a îngerului" și "pleoapele fluturi de bronz" sunt popasuri pentru memorie. Doru Emanuel vorbea de grație aici - să treci în moarte cu grație este o calitate umană care pecetluiește veșnicia. Se spune că dincolo ne vom recunoaște nu după chipul de carne, ci după suflete. Ne vom vedea cu ochii cei din mijlocul pieptului. Un piept care doare, dar și care cântă, și care a scris o asemenea poesie. În fața morții lucrurile se dezbracă de hainele lor obișnuite, și iau haina lor de sărbătoare a trecerii. Dacă vom aduna într-un săculeț de catifea expresiile acestui poem al plecării, și-l vom clătina în dreptul urechii, va suna a mărgăritare. De la greutatea "lespezilor uitării" și până la Lumina din spatele "fluturilor de bronz" este un drum pe care Emil Iliescu îl străbate la braț... cu poezia. În locul brațului mamei. Căci nimic nu poate înlocui plecarea unei mame, decât poezia pe care tot ea a lăsat-o în vârful peniței fiului pe care, amintiți-vă, îl îndemna: "tu să scrii mai departe". Impresionant până la lacrimi acest gând de despărțire, această pendulare între durere și înțelegerea rotunjimii lucrurilor. Acolo, la margine, lumea este mai moale și se îndoaie spre înăuntru. Dumnezeu să-i facă parte de odihna aleșilor Săi. | |
| = totul... | ioana matei [22.Sep.08 20:11] |
| e trecere...nu moarte...si mereu urmele pasilor nostri sunt foarte importante...mor ancorati in nemiscare (doar pentru o vreme) cei ce nu inteleg asta...de cate ori ma *lovesc* de aceasta trecere ce desparte (aparent) si foarte dureros ma intreb: de unde si de ce aceasta minunata si inalta iubire intre mama si fiu, intre frate si sora, intre iubit si iubita, intre oameni?...de unde aceasta frumusete?...cu siguranta, din darul nepretuit al Luminii...tocmai am citit un poem *devorat* de mari profunzimi...ultimele doua versuri m-au cutremurat...acolo *întunericul* îsi recunoaste inalt, foarte inalt durerea...si cheama Lumina...*sacrificandu-se*... | |
| = limpezimi | Zaharia Ramona [22.Sep.08 20:36] |
| Tristețe căzută de pe aripi de bronz, cuvintele nasc cercuri în limpezimi. | |
| = D-le Călin, este adevărat... | Emil Iliescu [22.Sep.08 20:47] |
| D-le Călin, este adevărat că la ceasuri de cumpănă sufletul fiecăruia din noi învață să cânte. Pentru mine, poezia a fost doar o treaptă spre castelul miraculos în care se ascunde Proza-Doamnă. Am urcat greu, căci mi-am dat seama că nu dețin mantia regală a cititorilor în stele rimate. A trebuit să fiu pus însă în fața unei clipe tragice, sfâșietoare, pentru un copil-bărbat, care timp de 5 luni, zi de zi, seară de seară, noapte de noapte, a avut sub priviri neputința unei mame, care nu mai putea vorbi, nu se mai putea mișca. Și asta mi-a dat forță să aștern aceste gânduri, care nu știu dacă sunt poezie, dar sunt dureri macerate în cuvânt, care sper că o vor însoți prin Lumina fără de sfârșit! Cu mulțumiri, Emil Iliescu | |
| = Ioana, gândul tău bun și pios... | Emil Iliescu [22.Sep.08 20:51] |
| Ioana, gândul tău bun și pios, faptul că ai înțelepciunea de a a fi aflat cu sufletul că ultimul drum este doar o trecere spre altceva, miraculos și tainic, și pe care îl vom descoperi pe rând, fiecare, îmi dau forța morală și bucuria că sunt înconjurat de prieteni adevărați! Cu respect, Emil Iliescu | |
| = Ramona, din tristețea adâncă... | Emil Iliescu [22.Sep.08 20:54] |
| Ramona, din tristețea adâncă a copilului, rămas singur pe lume, se va naște limpezimea gândului, care suie ca o pace duioasă de aici, de pe pământ, spre albastrul necunoscut în care părinții noștri s-au plecat, ca niște stele mari de veșnicie... Mulțumesc din suflet pentru cuvintele tale, Emil | |
| = pieta... | ioana matei [22.Sep.08 21:52] |
| va multumesc mult!...pentru un raspuns ce ma pune pe ganduri... chiar cu prietenie, ioana matei | |
| = Un gand senin, la un vers plin | Ghejan Andrei [26.Sep.08 04:24] |
| și ea te privea dureros, asemenea toamnei ce cade în fântâni miraculos de trist” o lacrima pura ce cade asemenea unei frunze intr-o toamna linistita. Tristetea are culoarea ei... Cu drag, un poem deosebit, din toate punctele de vedere | |
| = D-le Ghejan, numai în ochii mamei... | Emil Iliescu [26.Sep.08 11:50] |
| D-le Ghejan, numai în ochii mamei, și mai târziu, ai iubitei, noi, bărbații, putem descoperi frumusețea celor patru anotimpuri, la vârste diferite! Vă mulțumesc pentru gândul d-voastră bun! Cu prietenie, Emil Iliescu | |
| = * | Andrei Trocea [01.Oct.08 20:38] |
| a doua parte a poemului e dureroasa prin simplitate, ma regasesc in ea, e un firesc al ritualului de pe urma, singurul care lasa santuri si scorburi. nu-i asa ca durerea e ascutita? andrei t | |
| = Durerea, Andrei, prietene... | Emil Iliescu [01.Oct.08 20:56] |
| Durerea, Andrei, prietene, atunci când te părăsește cea mai dragă ființă de pe lume, mama, este atât de ascuțită, de înaltă, de greu de urcat și suportat, încât nici cel mai înalt lanț muntos din univers nu i se poate compara! Îți mulțumesc pentru cuvintele tale! | |
| = înțelepciune | Marius Surleac [01.Oct.08 21:24] |
| Un text foarte descriptiv și înțelept scris, ca un tribut pe care nimeni nu ar vrea să-l scrie în acest fel, dar asta e viața - trebuie să mergem mai departe, cu credința că acolo, undeva sus, sufletele sunt liniștite. Cuvintele de mai sus sunt atât de frumoase, atât de tandre, atât de adânci, atât de pline de durere. cu stimă, Marius | |
| = Marius, cuvintele mele... | Emil Iliescu [01.Oct.08 23:55] |
| Marius, cuvintele mele nu sunt îndeajuns pentru a descrie durerea! Dar Bunul Dumnezeu ne-a ajutat, dăruindu-ni-le, ca să facem în așa fel încât uitarea să devină amintire! Mulțumesc pentru gândurile tale bune! Cu prietenie, Emil | |
| = emotionant | ioan ravel [24.Oct.08 20:57] |
| "asemenea toamnei ce cade în fântâni miraculos de trist" minunate versuri domnule, ramase pentru totdeauna in afundul fantanii precum stelele lui blaga, o Mama de-a pururi luminoasa. emotionant! numai bine! | |
| = Dragă d-le Ravel... | Emil Iliescu [25.Oct.08 20:42] |
| Dragă d-le Ravel, azi am comemorat 40 de zile de când am pierdut-o pe buna mea mamă. Te întrebi câteodată, cum se scurge timpul acolo sus, dacă aici pe pământ au trecut deja atâtea zile? Zilele în care sufletul a văzut pe rând întunericul din iad și Lumina din Rai, pentru ca de mâine să se așeze acolo unde i-a fost hărăzit de la facerea lumii. O trecere ne este viața, o trecere ne este moartea... Totul este însă mai ușor când ai prieteni care îți sunt alături. Cu mulțumiri și drag, Emil Iliescu | |
| = Cantec nesfarsit de iubire | Virginia Popescu [15.Nov.08 12:06] |
| Un minunat poem in proza, de o frumusete, de o tristete tulburatoare, un omagiu adus celei care ne vegheza neincetat cu luminile ochilor duiosi.... Un cantec de iubire si de despartire care m-a cutremurat pana in adancul sufletului..... | |
| = Virginia, îți mulțumesc... | Emil Iliescu [15.Nov.08 17:39] |
| Virginia, îți mulțumesc pentru cuvintele tale! Știu că vin din suflet și se așează peste durerea mea ca o catharsă, de care cred că voi avea nevoie până ce voi trece și eu dincolo... Cu prietenie, Emil Iliescu | |
| = sa nu mai vezi intunericul | Anni- Lorei Mainka [02.Dec.08 11:08] |
| un gind bun - o voi vizita pe mama care traieste si ea in sfirsit in lumina | |
| = Anni-Lorei, cu prietenie... | Emil Iliescu [02.Dec.08 16:57] |
| Anni-Lorei, cu prietenie și aleasă prețurire pentru gândul tău bun! Întotdeauna, când ne simțim singuri, calea spre Lumină este singura care ne aduce aminte cât de dureroasă este uneori viața! Emil Iliescu | |
| = viata | Anni- Lorei Mainka [02.Dec.08 17:39] |
| viata este o lupta - nu v-a spus si dvs mama asa.... a mea aveam de multeori sentimentul credea ca nu s-a terminat nici razboiul, totul avea o mare tangenta cu o rascoala daca nu o revolutie da, prietenii sunt importanti, cind dispar atunci troneaza ea, moartea hida | |
| = :( | Iolanda Bob [02.Dec.08 22:06] |
| frunze de cristal ne amăgesc sufletul în pădurea de umbre pe fruntea de lespezi, imaginea în care respirai înainte de a vedea lumina se estompează timpul (s-ar sfâșia pe sine) clipă cu clipă Prometeu și vultur în genunchi mai pâlpâie ochiul tău de piatră clipa orfană un crucifix de stele înghețate un soare orb hyacint peste stinsele ape... (o implorai să nu plece încă și ea te privea dureros) toamnei ce cade în fântâni miraculos trist știe că a venit vremea... și-a întins mâinile aripi lângă tâmpla de smirnă îngerului tu doar i-ai închis pleoapele și să intre în Lumina... | |
| = Iolanda, iată că... | Emil Iliescu [02.Dec.08 22:42] |
| Iolanda, iată că sufletul tău poetic a găsit printre cuvintele-mi rostuite o altă blândă cale de a-mi lua adio de la cea mai dragă ființă ! Îți mulțumesc pentru dulcea durere cu care ai răscolit tristețea cuvintelor mele, puține, sărace, niciodată îndeajuns pentru a o păstra pe ea, mama, chiar și preț de o secundă tainică, alături de mâna mea protectoare. Cu prietenie, Emil Iliescu | |
| = fara cuvinte | rosculet ioana catalina [09.Jan.10 18:57] |
| "o implorai să nu plece încă, și ea te privea dureros"...nu pot sa spun nimic!Aceste cuvinte descriu durerea din ambele parti... | |
| = Ioana, îți mulțumesc... | Emil Iliescu [09.Jan.10 21:20] |
| Ioana, îți mulțumesc pentru cuvintele tale sincere, din suflet... Cu prietenie, Emil Iliescu | |