| = : | Claudia Radu [11.Oct.08 20:46] |
| Intai de toate, cum se cade, sa vorbim de incipit, un incipit electronic de data asta. Titlul nu mi se pare cea mai buna alegere, desi este original-metaforic, totusi, subintelesul comparativ este unul prea „botanic” ca sa poata fi pus in raport cu acea autodepasire a conditiei profund anatomice facuta de Gandhi. Apoi, poza, care ar trebui sa ilustreze articlolul de fata, e una aleasa in defavoarea altora care ar fi „transmis” mai mult si ar fi cazut mai bine pe partea eseistica a acestui articol. Adica: mie, in primul rand, mi se pare mai mult eseu, decat articol, din mai multe puncte de vedere. N-o sa stau sa le enumar, pentru ca as pierde timpul si n-ar mai prezenta niciun interes orice incercare de a ataca subiectul. Zic doar ca eseul de fata are un procentaj mult prea mare de batut pasul (sa nu zic pe loc) pe ce se vinde/sexul vinde/picanteria - cat ar fi ea de bizar/ascetica - vinde (a se vedea incursiunea aproape demna de „Istoria sexuala a omenerii” intr-o anumita latura din asceza lui Gandhi, ca barbat care-si refuza placerile sexuale si se supunea la ispite, care de care mai contestabile de societatea secolului XX) Deja, acest „articol” pare a-si epuiza singur subiectul, prin accentul cazut pe peduncul. cu staminele lui (refuzate) cu tot. Daca e sa facem un rationament, ceea ce se poate deduce de aici, e ca viata lui Gandhi, a fost una a refuzurilor si frustrarii (determinate de probleme din viata personala, la inceput) si apoi, ca intr-un domino, influentand toata manifestarea omului si simbolului (inca, in sec XXI) Mahatma Gandhi. Altfel nu inteleg picanteriile „publicistice” de la senectute (cele cu nepoata), in detrimentul problemelor reale din acea perioada, cu divergentele intre musulmani si hindusi. In fine, pentru ca deja, punand suficient patos pana aici in NU-ul spus pentru prezentare si forma intr-un univers hypertextual(ist) (si ar fi, desigur, de spus mai mult - e vizibil ratingul scazut, desi e un articol de „prima pagina”, nu doar la acest articol, zic doar ca strategia si forma sunt eronate.), ma opresc aici si, posibil, o sa fac o continuare, mai ales ca abia astept vizita unui membru al acestui spatiu hyper, steagul sus, peace, si sa mitraliem toti rebelii care nu merg pe principiul non-violent si echidistant....al receptaculului. | |
| = Doxa vs. Eidos | Constantin Enianu [12.Oct.08 12:54] |
| Mulțumesc, Claudia, pentru trecerea pe aici și semnul "doxo-eseistic"... al trecerii. Ar fi de făcut un comemntariu la comentariu, dar m-ar certa "tata Platon", care separa pe Doxa de Eidos. Așa că las neforțată această ușă deschsă, prin textul în sine, plus agrementările "metaforice" de "incipit" et caetera... Oricum oamenii nu pot fi egali somatic și cu atât mai puțin doxoideatic. De exemplu: tu ai o aluniță pe obraz, iar eu o am sub "mărul lui Adam" și îmi vine parcă să inițiez o dogmă politică pe acest criteriu, dar, gândind la Gandhi, recurg și eu la post, deși e Duminică... Cu plecăciune nonviolentă, | |
| = păreri | Anghel Pop [10.Dec.18 14:27] |
| Sunt de acord în mare măsură cu colega care a comentat anterior, mai ales în impresia că articolul insistă pe amănunte picante de genul ziarelor „Cancan” și „Click”, picanterii care pentru un indian nu înseamnă nimic, ci capătă semnificație (deformată) doar pentru un occidental nutrit de o civilizație ultraerotizată. Voi indica mai jos frazele cu care nu sunt de acord: „Astfel și-a TRÃDAT tatăl. Sexualitatea sa BLESTEMASE trei generații: tatăl, fiul și pe el.” Acesta nu e limbaj de psihanalist, ci de tradiționalist indian! „Aceste ermitajuri erau inspirate de Lev Tolstoi, care dorea revenirea la o viață rustică, ele fiind in extremis modele de societăți utopice.” E o exagerare să afirmi că ashram-urile lui Gandhi erau inspirate de Tolstoi, care nu a întemeiat niciodată nimic, ci doar și-a aplicat ideile reformatoare pe moșiile sale. Gandhi doar coresponda cu Tolstoi, primul contact având loc la 1 oct. 1909, printr-o scrisoare. Nu peste mult timp, la 30 mai 1910, Gandhi a întemeiat comunitatea de la Lawley, Africa de Sud, numind-o „Ferma lui Tolstoi” în semn de OMAGIU pentru Tolstoi. Însă nu avea nevoie de influențe din afară, deoarece glorioasa tradiție milenară indiană în materie de ashram-uri îi oferea suportul pentru implementarea ideilor sale. A numi aceste comunități „in extremis modele de societăți utopice” mi se pare deplasat, un ashram e tot atâta de utopic pe cât e o mănăstire creștină, aceste tipuri de COMUNITÃȚI sunt cu totul altceva decât societățile fourier-iste sau altele de acest gen, cu adevărat utopice în esență. Mi se par inutile într-un articol amănunte de genul: „își făcea manichiura” (ce ar fi trebuit, să-și lase unghiile să crească încovoiate, ca să intre în Guiness Book ca încă un indian bizar?). Mi se pare tendențios să afirmi că „Fiilor lui le-a fost greu, mai ales celui mai mare, să știe că erau parte dintr-un EXPERIMENT deosebit.” E ca și cum l-ai prezenta pe Gandhi ca pe un savant fără etică, unul ce făcea experimente crude cu propria familie, refuzându-le afecțiunea paternă de dragul propriilor interese egoiste. Și încă: „Pentru soția sa și copii, acest lucru însemna că nu mai aveau parte de o relație specială cu el. Se poate spune că a decis să renunțe la familia sa.” Adică un om care și-a abandonat emoțional familia, pentru a-și urma ideile sale. Păi dacă nu și-ar fi urmat ideile, ar fi rămas un tată bun de familie și n-am mai fi auzit nimic de el. E firesc ca familia să fi simțit că nu i se acordă ei TOT timpul lui Gandhi, TOATÃ energia sa. Dar de aici și până la conceptul de renunțare la familie e mare distanță. „Această comunitate putea deveni un fel de grădină zoologică” mi se pare o afirmație nejustificată, gratuită, răuvoitoare De ce s-a înconjurat Gandhi de femei, deși respecta celibatul? Simplu: pentru că dorea să elibereze femeia indiană de sub oprimarea unei societăți profund patriarhale, dorea să-i dea drepturi, să conștientizeze rolul și importanța ei în societate. Să nu uităm că vorbim de perioada începutului de secol XX! Unde era feminismul pe atunci în Europa? La început! Multe femei indiene pe atunci trăiau toată viața în casa soțului lor, acolo și mureau, nu aveau voie nici să iasă afară pe stradă! Femeile din jurul lui Gandhi erau un simbol de eliberare pentru toată pătura lor socială. De ce dormea Gandhi cu femei? Pentru el era asceză, mortificare, în sensul în care unii călugări creștini din Egiptul secolului IV d.Cr. mergeau la prostituate, se închideau în camera lor toată noaptea unde citeau Psalmii, pentru ca să-și atragă disprețul public și astfel să-și învingă vanitatea, pentru ca să își învingă poftele carnale prin rugăciune, și pentru ca să le convertească pe prostituate prin exemplul lor. Unii filosofi stoici romani și greci făceau același lucru, îmi amintesc de unul care a stat toată noaptea cu o vestită curtezană goală pe genunchi, iar dimineața aceasta a fost nevoită să anunțe cetatea că filosoful a fost mai puternic decât farmecele ei, și ea a pierdut pariul. Gandhi făcea asta pentru a merge mai departe decât asceții indieni, care, respectând celibatul brahmacarya, se fereau de femei. Gandhi spunea că i-a întrecut, că puterea sa e mai mare, de vreme ce rezistă farmecelor feminine cu ele alături, nu evitându-le! Era evident un ascet deosebit, unul dintre acei asceți ce-și sporesc puterea personală prin renunțare. „Regimul din ermitaj era atât de strict și sever, încât orice persoană normală ar fi cedat.” Deci cei din ermitaj erau anormali? E firesc ca, prin autoselecție, acolo să fi mers numai persoane care aveau o vocație deosebită pentru principiile lui Gandhi, și o capacitate de a-i respecta celibatul și principiile. Dacă într-o mănăstire creștină ar claca mulți oameni de rând, asta înseamnă că principiile ei nu mai sunt valabile pentru cei ce se află în ea? Nu, asta înseamnă doar că nu toate lucrurile merg pentru toată lumea. Nu văd rostul unor asemenea afirmații, în context. Mi se par balast. „Credea că laptele de vacă este interzis, dar cel de capră este bun. Numai gurmanzii discută atât despre mâncare, dar o și mănâncă. El vorbea despre ce nu mănâncă. În acest fel, era obsedat de sex.” Felul în care psihanalistul Kakar sare de la gustul laptelui de capră pentru a concluziona că Gandhi era OBSEDAT sexual mi se pare ilariant! „Non-violența nu i-a reușit, nimic din ce a crezut nu i-a reușit. Era doar un bătrân foarte singur și deprimat.” Felul în care psihanalistul Kakar aplică etichete mi se pare neprofesional. Cum adică, NIMIC nu i-a reușit? Marșurile de protest încununate de succes, ashram-urile, destabilizarea regimului colonial, milioanele de adepți, efectul discursurilor sale, faptul că era o conștiință ascultată în toată lumea sunt NIMIC pentru Kakar? Minimalizarea voită mi se pare evidentă. Și cum adică: „non-violența nu i-a reușit”? Dacă Gandhi nu a comis niciodată acte violente, atunci i-a reușit, nu? Și-a practicat cu succes doctrina ahimsa. Că nu a fost urmat de toată lumea, asta e altă poveste. Nici Iisus nu a fost urmat de toți, dar asta nu înseamnă că și-a ratat doctrina. Kakar acesta mi se pare cel puțin invidios. Cam așa vorbește un invidios: „era un bătrân SINGUR și DEPRIMAT”. Chiar așa să fie? Gandhi singur? El, cel înconjurat mereu de adepți, cel ale cărui discursuri zguduiau guverne să fie DEPRIMAT? Se iau problemele firești pentru un om ce se frământă pentru sute de milioane de semeni și se exagerează până la a se spune că e depresie... ba chiar că nu a atins serenitatea lui Buddha... Or, nu acesta era țelul lui Gandhi! Dacă voia serenitatea lui Buddha, s-ar fi retras sub un copac toată viața, privind în gol, cam mulți asceți indieni. „După 30 de ani la conducerea mișcării, el devenise doar o icoană.” Iarăși tendința de minimalizare mi se pare evidentă. Cum adică, DOAR o ICOANÃ, un simbol? Influența politică a lui Gandhi era la maxim în acea perioadă! „Nimeni nu înțelesese mesajul pe care îl transmisese timp de 40 de ani în propria sa țară.” Din nou exagerare: NIMENI nu i-a înțeles mesajul. Faptul că, din cauza urii seculare între musulmani și hinduși, avea și adversari care nu-l înțelegeau nu înseamnă că NIMENI nu l-a urmat! A mers pe teren, era firesc să întâmpine și greutăți. Dacă stătea la adăpost într-un birou, atunci ar fi fost acuzat de lașitate. Cum se poate spune însă că NIMENI nu l-a înțeles? De ce aceste exagerări? „Numai dacă mor de glonțul unui asasin, cu zâmbetul pe buze și iau numele de Ram când voi muri, voi fi fost o persoană publică adevărată și etică.” De unde ați citat afirmația asta? Sunt curios. Este vorba de acea întâmplare chiar înainte de moartea sa, când Gandhi vorbea mulțimii, și s-a auzit explozia unei bombe lansată de după zidul unei grădini vecine? Atunci Gandhi, ca să liniștească mulțimea speriată, și ca să domolească laudele celor ce îi apreciau calmul, a afirmat: „Aș merita laude numai dacă aș cădea victimă unui atentat și mi-aș păstra surâsul fără nici un resentiment la adresa asasinului”. Dacă e vorba de această afirmație, atunci mi se pare foarte distorsionată și scoasă din context! „Prin martirizare, el voia să facă triumfal principiul non-violenței, acceptând mijloacele violenței, spre a dobândi după moarte ceea ce nu a reușit în viață.” Mi se pare tendențios să afirmi că Gandhi și-a dorit martiriul, pentru ca să-l poți acuza că măcar în final și-a trădat doctrina non-violenței satyagrahas, „acceptând mijloacele violenței”. Teoriile astea conspiraționiste mi se par la fel de nefondate ca și acelea care afirmă că Iisus a vrut să fie crucificat, pentru ca revolta iudaică să se extindă și să destabilizeze ocupația romană, că el l-a manipulat pe Iuda, etc. De ce ar fi vrut Gandhi să moară, când mai avea pe agendă chestiunea arzătoare a reconcilierii dintre musulmani și hinduși? Mi se par simple speculații nefondate. „Cu toții simțeau că a trăit mai mult decât era util” spune Prof. Bhikhu Parekh, Școala Londoneză de Economie. Asta o spune unul care-și ia salariul de la foștii colonialiști, tocmai cei alungați din India, „perla coroanei britanice”, de Gandhi… Mi se pare tezist, tendențios. Domnule Enianu, vă citesc cu plăcere de fiecare dată, dar articolul acesta mi se pare că are multe scăpări. Cred că ar fi util ca să dați sursele bibliografice pentru articolele dvs., pentru ca să le putem urmări orientarea. Cel puțin în cazul articolului de mai sus, cu subiect politic, mi se pare foarte important. | |
| = Doxa vs. Eidos 2 | Constantin Enianu [12.Oct.08 15:56] |
| Anghel, mulțumesc pt. comentariul elaborat la textul postat aici. În mare parte și eu sunt de aceeași "părere" cu "ideea" din comentariul "Doxa vs. Eidos", acesta fiind "Doxa vs. Eidos 2". Eseu, dacă înseamnă "incercare", atunci "încercarea moarte n-are". Citatele atribuite lui Gandhi sunt din marturiile sale publicate. Reiterez că nu dau în texte date pe care le consider redundante pentru "exoterici" și neindicate pentru potențiali aspiranți la vreun doctorat sau înscrierea în vreun partid sau...falanster. Eu sunt aici conotativ-artistic, nu denotativ-științific. Cu stimă de "Satyagrahas", | |
| = Iconoclasm | Popescu Valentin [16.Oct.08 01:30] |
| Acele lucruri inevitabil legate de o mana de pamant nu sunt betesugurile ci chiar viata sa. Interesul pentru un personaj (pe care nu il transformam in icoana) include biografia sa. Iar aceste lacune pot sta la baza unei intelegeri mai cuprinzatoare a lui Ghandi etc etc. Ai lovit in icoana unor indivizi (bizantini mi se pare. Ghandi e apreciat chiar de Madonna (ceea ce e mult - inseamna ca are o imagine tare dar si putin pentru ca imaginea nu foloseste decat ca sa vinzi). Ca sa fiu scurt, mi-a placut. Dar intre Ghandi (care nu facea sex) si M. Luther King (care facea) il prefer pe al doilea. | |