| = * | George Pașa [29.Dec.08 23:40] |
| E în textul acesta ceva din reflexivitatea shakespeare-iană sau pascaliană prelungite în postmodernitate. Paradoxal (sau poate că nu,) versurile ce m-au impresionat mai mult au o notă ușor vestustă. Dar impresia și ideea sunt deosebite. Mă refer la acestea: "Până când să ștergi zilele ca pe niște geamuri/ în care se reflectă relieful tristeții?" | |
| = re-George Pașa | Vasile Mihalache [30.Dec.08 00:02] |
| Mersi, Pașa, de trecere și păreri. La mulți ani! | |
| = scrisoare | Ioan-Mircea Popovici [30.Dec.08 08:10] |
| Iti scriu din casa din care ai scris si tu. Stii bine ca eu nu comentez, nu interpretez. Trag insa cu arcusul pe coarda trupului si ascult. Aici esti in casa de pe plaja. Desi e sarbatoare, esti trist. din inima mea s-au trezit sa respire trei ramuri de plop s-au descretit fruntile de sarbatori e Tympul cel mai potrivit pentru uneori din inalturi coboara o mie de cocori e noapte adanca-n gand pana-n zori “locuiești unde se sparg valurile: într-o încăpere cu ziduri de spumă. Ghemuit la picioarele tale câinele de pripas ronțăie codița pepenelui. Oamenii cu fețe de zaruri au plecări și sosiri previzibile. Din această mulțime cum o să știi cine îți trage coate în plex? Învelește-te cu nisip, cu cioburi de scoici, Trasează cu ață roșie un cerc prin mijlocul frunții Așează receptorul în furcă, Mulțumește-te cu această liniște tremurătoare ca trestia! O voce te trage afară Dogarul de cugete zice:” fericirea, uneori, este ca o operatie fara sens... " Ieși cu o mână din somn! Până când să ștergi zilele ca pe niște geamuri în care se reflectă relieful tristeții? Dezamăgirile sunt numai niște adâncituri în obraz cu sunete asimptotice, ca semnul viorilor". Mai trebuie sa spun ca mi-a placut? Ce ne-a facut ingerul sa dam cu bulgari in el? Mai bine ii punem aripile la loc. Culegem penele pescarusilor si-l acoperim atat cat sa zboare. Iti las o scrisoare la mare... | |
| = Poezie ce mi-a spart zidurile launtrice | razvan rachieriu [30.Dec.08 12:17] |
| “Locuiești unde se sparg valurile”, între țărmul stâncos și străfundurile mării, te învelești într-o “blană de cuie” pe care, uneori, o întorci înspre interior, pentru ca inima să cunoască suferința. Un cerc îți cuprinde “mijlocul frunții” pentru a închide coșmarurile în camera viselor. Oamenii au “fețe de zaruri”, în funcție de numere poți citi starea în care se află. O poezie ce mi-a spart zidurile lăuntrice. | |
| = răspuns | Vasile Mihalache [30.Dec.08 19:42] |
| Ioan-Mircea Popovici, Răzvan Rachieriu, Vă mulțumesc pentru rândurile de prietenie pe care le-ați lăsat în pagina acestui poem. La mulți ani! | |
| + părere | Liviu Nanu [31.Dec.08 17:12] |
| "blocuri gri" mă trimite într-o zonă din realitatea apropiată, e o sintagmă pe care am folosit-o și eu și care, bineînțeles, mi-a plăcut. Aș mai remarca: "câinele de pripas ronțăie codița pepenelui" "Oamenii cu fețe de zaruri au plecări și sosiri previzibile. Din această mulțime cum o să știi cine îți trage coate în plex?" "Până când să ștergi zilele ca pe niște geamuri în care se reflectă relieful tristeții?" și finalul poemului. O construcție simplă și frumoasă, felicitări! | |
| = re-Liviu Nanu | Vasile Mihalache [31.Dec.08 18:20] |
| Mulțumesc pentru citire, comentariu și generozitatea cu care ai oferit semnul de apreciere acestui poem. La mulți ani! | |
| = cercul mare al sferei (pentru Rostogol) | Ioan-Mircea Popovici [02.Jan.09 19:13] |
| Și acum, că vremea trece și-ai trecut de pragul nou Ziua ta, întâi, Vasile, anul ăsta stă-ntr-un ou Vei vedea cum clipa bearcă se ascunde după nor Și te va vrăji cu plaja și cu soarele din dor Dorul ăsta înoiește visul vechi de când horeai Și se strânge-n veselia vinului ce rar îl dai Nu puteam să nu-ți las o urare, cu întârziere. Din cauza unor vrăjitoare eu am ramas, încă, dincoace de prag. Oricum, cu prietenie, sănătate și mult drag... Yann(elis) | |