| = Text mediocru , de grafoman , îmi pare rău. | Catalin Popescu [30.Jan.09 19:00] |
| launtrul .. un cuvant de secol 19.moartea care atarna afara din trup e si ea o imagine cam super pasunista. strada care se rupe in scene de lupta, o formulare cam neinspirata.un text slab. singurul lui merit e ca spre deosebire de ale altor grafomani ,e foarte scurt. | |
| = un dumnezeu de consum | Alberto M. Popesco [30.Jan.09 21:00] |
| e simpatic, îmi place, iar finalul e chiar ironic foarte amical | |
| = retro/modern | Nache Mamier Angela [30.Jan.09 19:19] |
| un poem inteligent,grav,cuvintele sunt toate la locul lor,foarte sugestive,inspirate si pline de semnificatii (chintesente)existentiale,aproape filozofice poetul exploreaza versantul sau poetic în finete,cu un amestec savant între un ton retro si altul modern ,aproape doua axe simetrice între cotidian si trauma melancolica... poezia si poetii sunt de o mare diversitate si vocea acestui poet mi se pare audibila si perceptibila | |
| = ebosa | Snowdon King [31.Jan.09 10:51] |
| oasele îți sunt numărate înainte să înghiți de la sfârșit spre început poemul. vezi corpuri ieșite din suflet ca din canale doar pasajul asta il consider cu adevarat valoros are duritate, are iz macabru, cred ca se putea continua pe aceeasi linie in rest, mergi pe tehnica intertextuala, dar se vede ca-i lucrat, ca e gandit, mai ales finalul, pontos, care se doreste sa impresioneze | |
| = raspuns | florin caragiu [31.Jan.09 09:45] |
| vă mulțumesc tuturor pentru păreri. Cătăline, tu folosești aiurea cuvântul grafoman, ti s-a mai zis... Alberto, mersi pt semn, ma bucur ca ti-a placut ironia finala... Doamna Angela, vă mulțumesc pentru că ați văzut atât de limpede intenția poetică a combinării vechi-nou. | |
| = Ionutz | florin caragiu [31.Jan.09 11:42] |
| mersi pentru remarci, o sa am in vedere... | |
| = sobru | Nache Mamier Angela [31.Jan.09 11:52] |
| mai în gluma ori mai în serios prefer un grafoman talentat unui grandoman angoasat dar nu vorbesc de dvs care îmi pareti tolerant,respectuos de ceilalti si de dreptul de a fi diferit vorbesc în general ,pentru ca atacându-i pe ceilalti fara motiv,devenim antipatici si pierdem lectorii dar unii sunt narcisisti ,isi recita sinngur poeziile în oglinda... sunt multe semne poetice autentice în acest text de aceea "va apar si va laud..."(finalul poemului etc...) | |
| = de la sfârșit spre început poemul. | Maria Prochipiuc [31.Jan.09 16:01] |
| ai așezat vasele și ai cerut să te vindeci dar soarele asfințit roade lăuntrul în care îți ascunzi știința. plânsul tău nu e răzvrătire și oasele îți sunt numărate înainte să înghiți de la sfârșit spre început poemul.- Așezarea duce spre o ordine a gândului, ca ceva premeditat, pentru a ajunge la stare de liniște apare cerința unei tămăduiri, aici nu e vorba de scăldătoare( vezi vindecarea slăbnănogului), nici nu se pomenește de apă, e doar vorba de vase, dar poetul criptează atât de mult, încât tu trebuie să te faci înțeles lui. Tulburarea apei, posibilă din vase nu o face nici un înger, ci doar puterea lăuntrului, de acolo pornește totul. Așez vasele întru pregătirea vindecării, vindecării golului din interior, ocupat doar de știință. Plânsul e apa din vase ce vine ca o mângâiere să sfințească interiorul. vezi corpuri ieșite din suflet ca din canale și nu distingi distanța până la mașina ce-aruncă jumătate de băltoacă peste costumul nou. - Doar sufletul unui om cu suflet poate observa și alte suflete în drumul lor prin viață. Originea divină a sufletului de cele mai multe ori nu reușește să îmbrace pe deplin pe fiecare atât timp cât este ,, omorât,, încă din fragedă pruncie și așa cum spune un proverb nu haina îl face pe om, ci modul lui de a primi veșmântul luminei line. Corpuri și mașini fac un întreg, au trăsături comune în contextul de aici: corpuri ieșite din suflet ca din canale ... la mașina ce-aruncă jumătate de băltoacă. Începutul poemului e ca un semnal de alarmă, iar pe parcurs te deșiri, începi să explici (partea de mijloc a poemului) aici nici nu încerc să comentez, voi merge spre versurile : Dumnezeu își întoarce fața să poți mișca din loc partea din mine care se strânge în jurul vedeniei de noapte. - apariția ființei sau poate eului ce apare în mod nedeslușit, neașteptat, la început, apoi acum, dar numai ca acțiune: așează, cere, plânge, iar aici să poată mișca, mai târziu să tragă, mă duce cu gândul spre un dialog chiar interior. Imaginea vedeniei de noapte e un fapt ireal, nu e produsul imaginar al fanteziei, ci doar ceea ce mintea interioară, lăuntrul simte acum și vede pata de lumină, unde totul aduce liniște, e suficient doar un zgomot și: ...un zgomot surd face să tremure / sacoșele celor ce se întorc de la piață. Totul se destramă! | |
| = Re | florin caragiu [01.Feb.09 10:53] |
| Angela: mulțumesc încă o dată pentru întâmpinare... Maria: mulțumesc mult pentru comentariul aplicat... | |