| = ep. VII | Petru Teodor [24.Apr.09 23:02] |
| Relatarea unei morți calculate (- corecturi și * notițe pe marginea paginii): - "Dragul ei Bach! Totuși, nu putea să-și alunge din suflet o tristețe, care se prelungea, încă reverberând în străfunduri, între dantelării de lemn răsunător, mult timp după ce ai ridicat arcușul de pe strune. Nu era ea cea aleasă." (fără ca un acord de violoncel); * porțiunea de mai sus este semnificativă asupra întregului text; mai jos simple sublinieri pe text (acest fragment este conturarea sfârșitului, dar și accentuarea contrastului Francesca-Olivia, ce se regăsește și în fragmentul VIII); revenirea motivului "tramvai cu umbrelă" ca simbol al straniului ce se regăsește in suflet; * Francesca: 1. "”Fil, mergem la Praga, nu am văzut-o niciodată. Să-mi arăți pe unde te plimbai. Unde ai scris. Și care e tramvaiul cu umbrelă. Să-mi arăți tot, înțelegi?” Dar nu-i va arăta, există lucruri care trebuie să rămână doar pentru tine însuți. Există locuri care nu pot fi împărțite cu nimeni, pentru că nu ar fi înțelese, iar toată vraja lor s-ar spulbera inutil." 2. "Pentru ce venise [...] Francesca la Praga? [...] Mai exista ceva între ei, ori voia neapărat să-i dovedească din nou lui Filip puterea devastatoare pe care o avea asupra lui?" 3. "[...] efemer, scena. [...] Să dispară asemeni oricărei urme de atracție, atunci când simți că iubirea s-a destrămat pentru totdeauna. [...] Rămâne doar un fel de afecțiune pe care nu vei putea niciodată să o definești. O fantomă bântuind la nesfârșit, chinuitor, un lanț de incertitudini. [...] Ca o rană care stă acolo ca să-ți amintească mereu ceea ce ai pierdut. Umărul ei mirosea a frezii străine." 4. "[...] Pe întreg brațul stâng se încolăcea o brățară nemaivăzută, un șarpe de argint al cărui cap se odihnea aproape de umăr, iar ochiul era din același ametist cu singura piatră a colierului de la gât. Știuse. Francesca știuse ce voia Filip. O parteneră de vis, o rochie strălucitoare, dar o strălucitoare minciună, o impecabila ironie, căci ea nu era a lui, chiar dacă va fi alături de el pe acea scenă. [...] Ironia perfectă aruncată lumii din jurul lui. Pentru a primi premiul lui pentru poezie Filip trebuia să aibă la braț însăși poezia." 5. "[...] și tu ești aici. Tu și râul. Apa asta despre care am scris atât." (apa-viața-minciuna, perfecta ironie; Filip nu se poate regăsi in Francesca, în carnea și senzualitatea ei, pentru că ea nu-l împlinește; dar fără ea nu poate trăi, de aceea a ales-o pe ea; cumva ascuns se află spiritul, cel care a regizat totul, adevărata salvare a lui Fil); * iar Olivia: 1. "Nu va fi recunoscută. Va rămâne ascunsă până la capăt, dar va fi acolo." 2. "Aplauzele oricum, nu vor fi pentru ea, vioara întâi este cea care le primește [Francesca], dar fără violoncel, fără un oboi, fără o harfă ascunsă, nu există concert, iar vioara întâi e nimic. ”Francesca este aici, până la urmă, pentru că am vorbit eu cu Amy. Și am vorbit cu Amy pentru că există poezia lui Filip, partitura perfectă.” Partitura pentru care ea cântase până atunci discret și perfect." (va urma) același, pt. | |