| = prezent! | maia cusco [17.Apr.09 16:17] |
| contratenori? | |
| = . | Ela Victoria Luca [17.Apr.09 16:18] |
| or fi contratenorii, da, cum zice și Maia, în încercarea ei de a ghici ghicitoarea :) | |
| = Un ultim semn | Ghejan Andrei [18.Apr.09 02:55] |
| Cu scuzele de rigoare ca nu am putut sa intru mai devreme... Multumiri pentru interesul manifestat. Si-acum ia sa vedem: 1. CALD!!! Contratenorii executa de cele mai multe ori acelasi lucru care il fac si cele patru soprane (d.ex.) daca canta simultan, dar, atentie: "ritmic diferit" si nu neaparat in aceeasi tonalitate (sau sub aceeasi tonica). 4. Nu se verifica "CE" de doua ori.(!!) 2. Contra e OK. 3. nu se verifica " U " din "PATRU". Cu drag, | |
| = erata | Ghejan Andrei [18.Apr.09 02:58] |
| care = pe care la 3. nu se verifica nici "P" | |
| = * | Ghejan Andrei [04.May.09 12:06] |
| trist ca nu s-a ghichit, ofer solutia: CONTRAPUNCT | |
| = legarea dezlegarii | Rugescu Ioana Adina [12.Aug.09 05:43] |
| extrema ghicitoare...prea desteapta pentru noi...un gen atat de greu..pana si de dezlegat! | |
| = desi, cam rar | Ghejan Andrei [19.Aug.09 01:06] |
| Ioana, o sa incerc firav sa te dumiresc: 4! = PATRU note!! = no t, not e, NO Aparent!= apare NT ce!! C e, de doua ori, CC "ca la rebus" + criptare primara, PATRUNONTCC, respectiv: CONTRAPUNCT Să ne imaginăm compoziția unei lucrări ca o încăpere goală, pe care, prin 'mijloacele tehnice' avute la îndemână, dintre care se desprind: armonia, ritmica, melodia, stilul, balansul, contrapunctul, etc, dorim să o umplem cu note, pentru diferite instrumente și voci, realizând orchestrația propriu-zisă, deci lucrarea în sine. Orchestrația devine astfel, un complex arhitectural, care, ca orice proiect de arhitectură, are și un proiect de rezistență, ca o fundație, dacă doriți, cu pilonii aferenți de susținere a întregii lucrări.Contrapunctul în sine, privit ca o tehnică de rafinament, menită să îmbogățească considerabil valoarea lucrării muzicale respective, este arma secretă a unui compozitor, aranjor, sau orchestrator, fiind în zona melodică, deci arhitectural, cel mai aproape de tavan, ca o lustră, sau mai degrabă o sculptură (ronde-bosse), care luminează întreaga încăpere. Efectul este obținut, conform definiției contrapunctului, prin folosirea a două linii melodice de sine stătătoare, care deși diferite ca tonalitate, există în echilibru armonic, neexcluzandu-se una pe cealaltă, întocmai ca subcontrareitatea care defineste două judecăți simultane aflate într-un raport balansat (de egalitate) între falsitate (negare) si armonie (afirmare). Părând un pic absurd, ca ambele linii melodice să fie armonic coerente, percepția unui neavizat, ar tinde către negare, deși farmecul este că ambele linii melodice sunt perfect armonice, ducând la extaz atât compozitorul , cât și avizatul în muzică. Subcontrareitatea vine încă o dată să sublinieze acest lucru, precizând că nu pot fi cele două judecați simultan false, dar pot fi simultan ambele adevărate, chiar dacă aparent ele se neagă una pe cealaltă. Dintre cele două contramelodii, disputandu-și întâietatea, percepută ca o ceartă pe două voci: '-Ba da...-Ba nu', una este de susținere a temei melodice propriu-zise, arhitectural: 'perete vertical', de obicei în registrul baritonilor sau alto, iar cealaltă devine o componentă de coloratură, 'ca o stucatură a peretelui', bineînțeles în alt plan: registrul sopranelor (de obicei), dar nefiind o regulă strictă în acest sens. In acest context, subcontrareitatea 'iși arată din nou colții', susținând adevărul coexistării armonice a celor două contramelodii, întocmai ca antablementul unui tavan...pe scurt : contrapunct. Nu orice fel de elemente opozabile, luate izolat, reprezintă un contrapunct (contrapunere). Si din Wiki: Def. Tehnică în compoziția muzicală, constând în suprapunerea a două sau mai multe linii melodice de sine stătătoare, având fiecare un înțeles propriu, dar formând laolaltă un tot organic; polifonie, contratemă. Polifonia cuprinde concomitent mai multe imagini sau mai multe aspecte ale unei singure imagini. Ea își are originea în creația populară și a capatat o dezvoltare largă și variată în muzica cultă (Contrapunctul). Imitația este procedeul prin care un motiv sau o fraza “ritmico melodică” de la o voce (proposta) se repetă la o altă voce (riposta). Imitația și contrapunctul, două tehnici de compoziție, coexistă și se îmbină în creații polifonice din ce in ce mai elaborate, astfel că perioada sec. XIV- XVII este cunoscută în muzică drept ”Epoca de Aur” a polifoniei vocale sau a contrapunctului sever (se evidențiază prin caracter bine determinat al normelor intonaționale și ritmice). Polifonia prin divizarea unei singure voci, specie a polifoniei, reprezintă cântatul pe mai multe voci, care apare în urma divizării unei melodii executate de mai mulți cântăreți într-o serie de variante simultane, mai mult sau mai puțin de sine stătătoare. Una din variante constituie linia principală conducătoare, iar celalalte sunt liniile secundare, acompaniatoare. Bogăția cântecului polifonic, bazat pe diviziunea unei singure voci, este o trăsătura caracteristică a muzicii corale a popoarelor: rus, ucrainean, belorus,etc. În paralel cu polifonismul vocal, în planul muzicii instrumentale, are loc o evoluție în ceea ce privește perfecționarea instrumentelor și a formațiilor orchestrale, astfel se creează premisele apariției unui nou stil, acela al contrapunctului liber, întrucât rigoarea contrapunctului sever nu mai corespunde enormelor posibilități de exprimare muzicală. Spre sfârșitul secolului XVII, un loc tot mai mare în creațiile compozitorilor îl ocupă muzica instrumentală.() | |