Comentariile membrilor:

 =  manea pe dungă
Zainel Emilia
[25.May.09 06:02]
un mesaj foarte clar și expresiv, însă pentru un poet mai mic ca tine nu cred că ar trebui să existe asemenea poezii sau cel puțin asemenea titlu. nici măcar la personale!

cu stimă, eNz.

 =  Maneaua ta
George Pașa
[25.May.09 10:14]
Victore, tu poți să scrii și poezie, ai dovedit acest lucru de vreo câteva ori. Aici nu e nici măcar o manea, mai degrabă folclor contemporan, cu împunsături mai mult sau mai puțin fine. Eu cred că, de ai fi continuat cu păsăreasca de la "cip-cirip-cirip-cipa" ai fi concurat-o pe Nina Casian cu ale sale "poezii în limba spargă". Dar textul acesta, cu prea multe asonanțe, rime facile, n-a reușit, din păcate, să spargă niciun fel de canoane. Până la urmă s-a spart el (adică textul) asemenea unui balon de săpun. Ce-mi place totuși e faptul că există în conținut nu numai ironie, ci și autoironie. Dacă ai fi scris un text mai lung, în care să îi iei în tărbacă și pe alții (spre exemplu, în afară de cei amintiți, n-ai fi găsit rime și pentru alte nume?), ai fi scris o manea demnă și pentru gusturile mai sofisticate și textul n-ar mai fi ajuns la atelier.

 =  Corectează!
George Pașa
[25.May.09 10:20]
Vezi că ai și o greșeală de ortografie: se spune "fii rezon".

 =  George dragă și Emilia...
Victor Potra
[25.May.09 12:47]
...Pașa, mulțam pentru părerile constructive, hi, hi...
Dar e doar un test, la o bere târzie din noapte, a umorului editorilor de pe agonia... Vestea bună e că încă mai au... :) Vestea rea e că pe vremuri am fi râs cu toții cu gura până la urechi de pozna asta, pe pagina principală... :))

În fine, una peste alta să zicem că e de bine... :D
Oi mai corecta pe ici pe colo, când oi avea timp, merci de indicații.

Emilia, nu te îngrijora... :) Încă îmi mai place să mă joc cu lopățelele în nisip, chiar dacă uneori mă murdăresc... :))

Victor

 =  semn..
Petruț Pârvescu
[25.May.09 21:01]
Victor,
un joc al jocului. limpede, cald, ocotitor, auto/ironic. am citit cu placere si cu simtul, masurat, cum zici tu, al umorului. ma trebuie aranjat, putin, olecuta......
sa auzim debine!

 =  Victor
Liviu-Ioan Muresan
[25.May.09 21:27]
Cîteva chestiuni ce țin de prozodie. Vezi, și noi ținem la asta :) Poate nu e bine să nominalizezi. Ori pe toți, ori niciunul. Da, maneaua are rostul de a ne descreți frunțile. Această manea, nu în general :) Oricum, așteptăm textele de marcă, cele ce fac din V.P. o marcă. O să ne și amuzăm, cît de curînd.
LIM.

 =  și bătut și cu banii luați
Alberto M. Popesco
[27.May.09 04:27]
Primero - Prozodia e jalnică, sau ca sa mă înțelegi și tu: rimele sunt extrem de facile, de grădiniță adică.
Segundo - Umorul expus e de sanț:
”aoleu, mândruța mea
stai așa și nu pleca
că mi-e pipota în gât
și le dau la toți cu zât”. Sau ca să mă înțelegi și tu: dacă tot vrei să faci mișto pe ritmuri de manele, fii mai inventiv, umorul ăsta de ”colectivă” ( ca să-l citez pe Cheloo) merge la țară, pe prispă.
Tercero - ideea generală e că autorul habar nu are ce înseamnă maneaua dar nici umorul, confundă melodiile populare de la Steaua din grădină cu adevăratele hituri de la Taraf Tv
Cuarto - Dacă tot ți-ai găsit adevărata vocație de manelist vezi că are felix o manea bestială. Caut-o la el pe pagină și poate vei înțelege de ce stă textul ăsta la atelier.

p.s. Eu îți sugerez să postezi bălăria asta pe site-ul tău. Nu cred că vor îndrăzni să te bage la atelier și acolo. Ar fi și culmea: că doar nu le dai bani să te bage la atelier. Sau, mai știi: și cu banii luați și băgat la atelier :)))

 =  Victor, ia-ți bălăriile și pleacă! Și dă-le bani ălora să ți-o posteze pe site!
Mihai Constantin
[27.May.09 14:50]
era una tare în perioada formării mele ca poet, deci vârsta 5-7 ani: cucul și pupăza.

cam așa cu cip-cirip-cirip-cipa / cucul și pupăza

sunt sigur că o știi... e maximă... ai mei ascultau savoy, angela similea, corina, mirabela, aurelian andreescu plus ceva operetă și romanțe (mai mult mama). dar ne-am nimerit într-o seară în vizită la un unchi mai neam de traistă așa, care - ca să facă atmosferă la masă - a dat drumul la casetofon și a început asta. deși știam respectiva melodie, am ieșit singur din cameră. exact în secunda în care mama se uita la mine și apucase doar să zică ceva de genul "mihăiță, ia du-te tu..."

 =  Hi-hi!
Cristina Andrei
[04.Jun.09 14:06]
Pe mine m-a amuzat. Cred că ăsta era scopul. M-a amuzat și comentariul lui LIM, cu observațiile despre prozodie etc. Poezia este o glumă, atât.
În rest, spor la lucrurile și lucrările serioase.
Te citesc în continuare, chiar dacă nu am timp să-ți las semne mereu.
Numai bine,

 =  RE
Victor Potra
[09.Jun.09 17:08]
Petruț, mulțumesc pentru intervenția prevenitoare, dar, așa cum spunea și Cristina Andrei, e o glumă... :)

LIM, când o să am prozodia în sânge, indiferent de alcoolemie și oră, o să fiu tare frate! :)) Da' mai e până atunci... :D

Alberto, despre incompatibilitatea dintre prostie și umor s-a scris atât de mult încât nu mai reiau aici... Rămâi cu bine unde ești... :))

Mihai, muzica se pune în funcție de unchiul la care ești în vizită, nu? :)))

Cristina Mulțumesc pentru punctarea lucidă care pune lucrurile în proporțiile normale, eu eram în postura de pledoarie pro-domo și era mai dificil... :)




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !