| = Ela | Rusu Cristina [07.Jul.06 09:53] |
| in duminica ta dorm cerbii; duminicile le lasi Domnului. multe simboluri in poezia ta. copilaria, padurea, Dumnezeu, tristetea, bucuria...un amestec de om bun. foarte frumoasa poezie. cu simpatie | |
| = un tablou studiat în detaliu | Dana Banu [07.Jul.06 09:56] |
| Densitate a textului și varietate a sensurilor schimbîndu-se la fiecare lectură nouă, lirică a unui flux interior de imagini purtînd ea, o tușă de religiozitate dar fără să șchioapete înspre capcana misticului, poezia ta, Ela Victoria, se definește, cred eu, într-un tablou(sugerat mie de titlu), un tablou privit îndeaproape cu lupa, studiat în detaliu. | |
| = varianta ritmata :) | Nicolae Bogdan Groza [07.Jul.06 09:56] |
| in duminica mea dorm cerbii viseaza jumatate de nord si se trezesc fara copite. nu mai pot alerga... cineva sa traga un ultim foc la mine in cord sa planga in sfarsit si inima mea... ies din timp vaduv. ard rumegusul secundelor in care ma zbat inrosit in obraz nu mai suport unduitul undelor cineva sa ma ingroape intr-un ultim ragaz... las duminicile domnului nu pot fi doar o candela din peile de cerb. sa respir altfel as vrea... intr-o jumatate de rasarit ma urc pe o schela si ajung iar in inima ta... Ela, respectand aproape cu fidelitate textul tau, citindu-ti poema, si placandu-mi foarte mult, are o multime de semnificatii, am decis sa o fac mai muzicala, rimand-o. Sper sa-ti placa si varianta mea chiar daca nu am comentat-o | |
| = mulțumesc | Ela Victoria Luca [07.Jul.06 10:47] |
| Cristina, pentru trecerea ta prin simboluri, ieșind din ele cu impresia de "om bun". :) Dana, este o poezie scrisă într-o perioadă a mea de "portrete". Am afișat-o aici fiindcă toată simbolistica și starea inclusă se adecvează unei anumite întâmplări, astăzi. Mulțumesc mult pentru cum privești și înțelegi umbrele. Bogdan, mă bucur că ți-a plăcut și ai dat un puls, o ritmicitate și o vioiciune, e felul tău de a resuscita cordul. Uneori este necesar, mai ales pe linia viață-moarte, așa cum bine spune un prieten poet. Ela | |
| = Ce se ascunde in spatele imaginilor? | C. Nicolae pacatosul [07.Jul.06 11:41] |
| Ela, m-am hotărît să mă apropii de poezia ta. Construcție, tehnică deosebită însă n- am prins ideea. Ascunzi ceva în spatele acestor imagini, perfect construite. Ce? Exemple: lacrima celui alb... rumegușul secundelor... zgomotul morții in oase... candelă din piele de cerb. De ce cerbii tăi visează doar jumătate de nord, de ce respiri doar jumătate de răsărit? De ce mereu jumătate? Aici nu e numai tehnică e și altceva. Ce? Cu drag,Nicolae care incearcă să te descopere. Ajută-l! | |
| = . | Rodica Vasilescu [09.Oct.12 17:25] |
| sunt niste imagini foarte frumoase. exista un singur loc in care te pierzi, si anume "nu mai suport zgomotul morții în oase/cineva să îngroape și ultimul ochi". nu prea se potriveste cu restul. cerbii ( mai bine zis coarnele lor ) reprezinta initiativa, dorinta si self confidence-ul de ati purta singura anumite, stari, emotii si lucruri neintamplate. iete, ca respirul intr-o jumatate de rasarit cred ca face sa fie destul de evident faptul dorinta de implinire macar pe jumatate a unui nou fel de inceput, transcedental. | |
| = Și cerbii se împușcă, nu-i așa? | constantin cornelia [07.Jul.06 17:31] |
| Atât de multă așteptare fără rezultat, atât de multă durere, că îmi trec fiori prin inimă. Nu îngropa și ultimul ochi al sufletului, mai rabdă. Suferința omului suprapusă suferinței naturii are un efect dramatic copleșitor, mai ales că nu e strigată ci doar șoptită, cu ultimile puteri ale celui copleșit de neâmplinirea iubirii. Cineva să dezgroape și ultimul ochi să vadă răsăritul pururea. | |
| = Nicolae, Claudiu, Cornelia | Ela Victoria Luca [07.Jul.06 18:38] |
| Nicolae, dincolo imagini sunt trăiri, intense. Cerbul este doar un simbol, pentru un spirit care nu piere, chiar dacă moartea îi trece zgomotos prin oase, chiar dacă i s-ar îngropa și ultimul ochii. Să simți aceasră limită a insuportabilului dintr-un om, nu e ușor de redat. Celui alb, este cerbul cel alb. Am evitat repetiția, deranja. Nu e tehnic. Nu am încercat nimic tehnic aici. Așa au curs cuvintele. Mulțumesc pentru semn. Claudiu, mă bucură că ai prins firul esențial din aceste versuri. Nu pot schimba acolo, fiindcă se îmbină cu toate celelalte sensuri, cu "ultimul foc", cu reevolta în fața imposibilului, cu neputința de a putea ține în viață un om care-și dorește să fie lăsat să moară. Cumva ca în Mar adentro. Cornelia, tu ai redat fidel trăirea de aici, fără nimic deformat, fără niciun bruiaj, nu te-ai împiedicat în nimic, nici în metaforă, nici în simbolistică, toate ți-au vorbit așa cum eu am gândit când am scris. Mulțumesc, înseamnă mult pt mine. Ela | |
| = cerbii tăi visează... | Elena Munteanu [10.Dec.18 14:27] |
| Dragă Ela, citesc versurile tale, cu convingerea că mă împărtășesc cu vinul sfințit al Poeziei. Mi-am luat îngăduința să scriu un exercițiu de versificație, lângă umbrele cerbilor tăi. Îți mulțumesc. Ți-l dăruiesc cu drag. Ingada. Cerbi osteniți cu nordul jumătate, Duminicile-n care dorm răzbit, Un ultim foc, și plânset tăinuit, De creanga cerului, albastră, agățate. Ard clipele în liniști ca de ceară, Ascunse-n ochiul celui alb și gol. Năluci fără copite-mi dau ocol Și trec spre zori, în fiecare seară. Cerbi osteniți cu nordul jumătate Alunecă pe sub arcade-n zori, Strigăte ‘nalte-n răsărit de sori, De creanga cerului, albastră, agățate. | |
| = Elena | Ela Victoria Luca [07.Jul.06 20:51] |
| Mulțumesc, e o împărtășire aici, pe linia aceluiaș destin, de toamnă, de naștere-moarte, de trecere, de limita fină între existență-nonexistență. Aș vrea să pot face să rămână vie creanga cerului, dar atâta putință am, doar atâta. Restul, cum o fi scris. Ela | |
| = Ioan | Ela Victoria Luca [08.Jul.06 19:52] |
| Știu că aerul acesta sufocant poate ucide - la propriu, la figurat -, dar până la o limită, depinde cum știm să respirăm, printre ce lumini. Mulțumesc. | |