= parere | Heghedus Camelia [15.Sep.06 14:54] |
Credeam că între două citiri ale acestei scrieri, îi voi găsi o steluță. Femeia care pretinde că nu este spusă de această răsuflare, minte cu desăvârșire. Ai senzația că poemul este inepuizabil; îți taie răsuflarea și te temi că rămâi așa, cu ea tăiată. Iar finalul te forțează, o dată în plus, să te folosești de aerul pe care-l ai în piept, dacă-l mai ai. De fapt nu știu dacă trebuie auzit sau, poate, privit cu gura deschisă. | |
+ embrion in inima poeziei | enache ionut laurentiu [15.Sep.06 15:17] |
ăăăăă, deci acest text nu este lung, el este inalt, nu-i asa ? incep pledoaria citand ca "suferința este incomunicabilă prin limbaj". evident, o pledoarie retorica, spun asta fiindca aceste randuri fac parte dintr-o manipulare a realului condensata in liric. Vad si o ermetizare a sensurilor in poezie, acolo unde nu ne lasa sa ne inchipuim cate si mai cate ci o spune direct "dominique a căzut într-o zi în cot", un vers destul de simplu analizandu`l departe de context dar dominique are ceva din rana unui erou ne zice alina pana la urma un picior retezat o mana smulsa acestea sunt rani de eroi dar pentru alina brusca intoarcere [probabil spre ea] este perceputa ca un act eroic iar, asa cum se obisnuia pe vremuri, ranile sunt ingrijite de femei:D de aceea alina inghite sangele lui dominique cu atata pofta, o pofta carnala care pe mine m-a dus cu gandul la salbaticie, la acea primitivitate sexuala pe care o avem in noi indiferent de situatie. apoi, toate aceste fragmente de traire sunt delimitate: eu si el la sibiu, eu si el cu rolele, eu si el vs. o sarma de rufe, o poezie a indispensabilitatii a unei iubiri fara existenta spatiului timpului sau a notiunii de " eu, tu" .. ci un noi perceput ca un sincron absolut. Cred ca nimeni nu poate citi aceste fragmente fara sa ramana impresionat de aceste declaratii, fiindca eu astfel le inteleg, declaratii de traire si de iubire, intr-un mod cum numai li putea sa le transpuna. Acest spectacol liric pe care il prezinta li are o mai mare forta cu cat intrevad intre randuri un hedonism acerb acea sensibilitate feminina vs. salbaticie sexuala [ :D ], adica, unele imagini ma duc cu gandul la astfel de perceptii :D iar ultima strofa este intr-adevar punct de referinta in poezie, o imagine absoluta a ce spuneam mai devreme un "noi" absolut ca o previziune mistica a autoconstatarii | |
= ea nici nu există! | ioan peia [15.Sep.06 15:23] |
din când în când, li se gândește să devină ceva mai serioasă. să-și pună cămașa de dominiqă și să iasă la șosea cu fermoarele ochilor larg deschise. trece autobuzul. trece vântul. trece timpul. trece nebunia lumii. numai umbrele din colțul ochilor nu trec. ele rămân acolo și se zbat adânc în „ploile” de sub „lună”. unde înșiră un scenariu de șeherezadă, cu lejeritatea unei cadâne cu visuri de mărire – se vede sultană! - căreia pare a nu-i păsa de amenințarea știută a emirului, dar care are, în secret, castități încă nedeflorate : „numai eu în fața ta în fotoliu ca o sultană excesiv de serioasă îmi zgândăream oja de pe o unghie și încercam să NU aflu cum ard obrajii” renaștere? se pare că da, dar una, aproximativă, însăilată la repezeală, în speranța nemărturisită că fericirea va autentifica noua identitate, noua speranță a începutului; amprentele sunt un act de certificare a trecerii prin vămile repetate ale eșecului: „am peticit totul cu însăși pielea noastră am luat-o de la capăt ne-am reinventat amprentele de data asta vom fi fericiți” „diseară voi ieși din iobăgie”, glăsuiește „sultana”, în convingerea că în noua seară, în care va depăna o nouă poveste, va scormoni printre „crăpăturile pereților” și va descoperi pergamentul celei mai uimitoare încheieri: „visul”. care vis, va fi surprinzător materializat într-o „bunăciune de zi”, prin „dezasamblarea” iluziei numită EL, creație, în fapt, a unui „clocot periodic”, - nenumita dorință. cum va face acest lucru? simplu: sugându-i „creierul cu un pai/ înfipt isteț în ceafă”, ceea ce duce cu gândul la un act crud de asasinare a unei fantome, rulată pe ecranul cerebral al închipuirii. din loc în loc, însă, concretul năvălește violent și tandru, în același timp, dând sentimentul unei absorbții absolute a firescului, a contopirii cu fantoma, fierbinte dorită, care, ba cutreieră spații imponderabile, ba se scufundă în atmosfera casnică a unei bucătării de vară. aceasta pt a induce sentimentul unei cuminți și atât de legitime trăiri comune, coborâtă din aerul tare al cerebrației. un menaj angelic, de iubiți ai banalității scaralizate: „să fiu veselă și necesară ca o ceapă asta-mi doresc să-ți împlinesc salata și sosul cu furie să-ți sorb de sub pleoapa de piatră o lacrimă că doar doar așa” fac o paranteză... cândva, am fost cu o fată frumoasă într-o mansardă. noaptea a fost mirifică, - sub stele, înflorisem amândoi, ca niște cireși de mai. dimineața, însă, - lovită în cuget de privirea suspicioasă a gazdei - fata a mi-a șoptit, afectată: „mă simt ca o curvă”! dintr-odată, pudoarea ei exagerată, a spart frumoasa oglindă de sub stele. cred că atunci mi-aș fi dorit să exclame: ” după ce ne-am tras-o toată noaptea mă /simt/ ca o sfântă în zori” nu a fost să fie așa, și, de atunci, acoperișul lumii nu mai văzut doi cireși înfloriți, atât de aproape de obrazul lui înstelat. și iată două strofe care mă fac să rememorez existența ca pe o posibilă perfecțiune: „un călugăr e ochiul tău stâng o curvă deplină e pleoapa ta dreaptă adică în lumina vederii ești atât de uman încât ție ți se va găsi mereu o scuză” nu cunosc o declarație de dragoste mai sinceră și mai frustă decât aceasta! dar ce aflăm, de fapt? că iubirea șeherezadei nu are lascivități leneșe, ci un vacant loc de aspirație către împlinire, un pogonaș de creier, pe care EL, ilustrul invitat, l-ar putea îngriji și face să rodească. „cel mai simplu ar fi să îți faci bagajele și să te muți cu totul pe falia aceea de creier pe care n-o folosesc să-ți faci tu acolo și pat și grădiniță cu legume și pruni să asfaltezi să ari să însămânțezi să îți aduci o lună și-o ploaie așa ca la tine acasă în spatele fiecărei femei de succes se află un bărbat cu imaginație” cum va arăta frumosul tablou de final? așa: „acest bărbat umblă cu femeia în el acest bărbat e o vitrină uitați în acest bărbat s-a format și urlă un embrion” „sultana” își naște „emirul”. închipuirea delegitimează realitatea și redesenează mitul. „sibiul” este doar un pseudonim pt un spațiu pur, unde povestirile șeherezadei sunt foarte palpabile. când alina-li se ia în serios, ar putea fi o poetă. dar putem face un exercițiu de imaginație: să presupunem că nu ar exista. că aceste înșiruiri de sunete ar veni de undeva, din „crăpăturile” acelui „perete” în care scormonind, afli visul. ei bine, am citit visul acesta, astfel. | |
= erată | ioan peia [15.Sep.06 15:27] |
undeva, ase citi: "...iubiți ai banalității sacralizate". | |
= ne-cenzurat, ca doar suntem tineri, dimineata | Nedelcu Horia [15.Sep.06 17:11] |
esti o ceapa, ditamai ceapa cu cate un piercing in fiecare foaie, de ceapa si ai cojones, ai cojones pentru fiecare piercing, pentru fiecare piercing al fiecarei foi de ceapa, cojones, ca sa va impartiti unul prealteia, in parti egale de absolut, pana si prin cojones, cu ditamaiul -- pai ce numai el? pai ce cojones exista numai in planul tridimensional, fizic?; // dupa ce v-ati tras-o toata noaptea, in the morning, soarele i-a tras-o diminetii cu un futut de raze; dimineata se simtea ca o fututa in zori, spunand umed si rece: am fost fututa de lumina intru inceputul lui azi, caci, iata, numai asa am putut sa ... caci numai asa pot sa NOI;// poezia ce naste poezie; caci numai asa am devenit dimineata, eu, dimineata, cu tine, Soare, ce m-ai insamantzat cu fascicolele tale, curvule meu!; // tu esti borna mea, soarele kilometrului zero, cu tine ma incep intr-a fi eu insami, dimineata | |
= necenzurat sunt inca de la inceputul mintilor voastre, mai-hai | Nedelcu Horia [15.Sep.06 17:33] |
de asemenea, daca ne gandim spiritualiceste la sensul ditamaiei poezii, ne dam seama, din pre-ludicul-titlu ca finalul este chiar acolo unde il asteptam mai putin, la finalul poeziei, in cuvantul- final de poezie si, totusi, titlu; ce parodie a omului e critica aceasta, tovarashi si tovarashe. mai stati dom'le si pe-acasa! mai faceti si mancaruri, femee, mai reparati si masina, berbantilor! ce-atata crtica la poezie? poezia se scrie, se fiinteaza, nu se critica, da? acum v-am pa! | |
= La moda | Andu Moldovean [15.Sep.06 17:53] |
Se pare ca se poarta "medley"-urile. Si mie imi plac, totul e sa incapa in spatiul de emisie. Bobadil. P.S. 1/ Poemul nr. 7(sapte) nu mi se pare original. 2/ Poemul 11 sau doispe (nu stiu daca am numarat bine cu italicele alea) contine cuvantul "puslatia" care cred ca e "pulsatia" de fapt, desi mie imi place mai mult "puslatia", e asa de dragutz. | |
= sunt, pur si simplu, | Alina Livia Lazăr [15.Sep.06 19:25] |
incantata de analizele voastre, va multumesc si sper sa imi foloseasca pe viitor. Camelia, prima ta vizita ma bucura. Ionut, ăăăăă, deci acest text nu este lung, este inalt! Ioan, o interpretare atenta care m-a bucurat si m-a zambit. Multumesc. Horia, esti un pitoresc! Andu, poemul 7 e CEL MAI original, dar cum nu are grad de comparatie (originalul), iti respect opinia. prietenesc, li | |
= vers care a starnit interesul multor agonisti | dumitru cioaca-genuneanu [16.Sep.06 02:52] |
"ca te voi insela din ambitie" (Alina Livia Lazar) cei ce-s in conditie vanjoasa, de derbedei, simt cum creste pofta-n ei de-a raspunde cu temei la a ta ambitie. p.s. felicitari pentru un poem reusit | |
+ cronica unei nașteri anunțate | Vasile Munteanu [20.Sep.06 21:41] |
am fost extaziat și m-am oripilat, am simțit pe limbă mult timp după lectură mierea liricului, iar fierea ludicului am simțit în câteva rânduri nevoia să o expectorez; asta trădează, desigur, dincolo de versurile tranșante ca și cuvintele unui copil, o conștiință care vibrează intens, care participă la „jocul în doi” chiar și de una singură, într-o exaltare necenzurată alternată estetic cu pasaje sfioase, ai spune povestite cu roșeață în obraz; un surprinzător amestec de figuri de stil, unele născute prin travaliu poetic, altele exprimate frust, la limita decenței artistice, care, se pare, că respectă cel mai adesea criteriul bunului plac, ca și cum autoarea ne-ar face o favoare invitânmdu-ne dincolo de draperiile intimismului, care cedează, totuși, pe alocuri, „rigorilor formale la modă”, dar care se constituie, în cele din urmă, în cronica unei morți anunțate. (n.p. o promisiune este o promisiune) | |
= zici Foc și ard | MA Ioan [20.Sep.06 23:51] |
Ne-ai aprins imaginația? Ce altceva ai mai aprins în noi? Eu am citit textul cu gura strâns închisă... "aiurit cum ești mă vei trage peste tine ca pe o salopetă ceva mai mare și mai înaltă " Poate că am îmbrăcat deja poezia ca pe o salopetă... MA | |
= plus criteriul bunului plac | Alina Livia Lazăr [21.Sep.06 18:58] |
o conștiință care participă la „jocul în doi” chiar și de una singură - asta sunt eu, Vasile Munteanu, dar cred că așa mă și cere poezia. Ioan, mulțumesc că ai avut ambiția să nu faci iar un offtopic. Genu, nu mă pricep deloc la epigrame, dar am zâmbit. (când nici eu nu mă mai credeam în stare!) | |
= wow | Ana- Maria Balanescu [21.Oct.07 11:33] |
nu cred ca am mai citit asa ceva de cand stiu literele. Eu stiu literele, Tu stii cuvantul. :X | |