| = Ultimul nu pusca. | Codri [24.Jun.02 01:27] |
| Vai, pacat de final! Te rog, renunta la retorismul ultimului vers (scoate-l pur si simplu), nu-si are rostul, anuleaza mersul atat de sigur al poeziei. Poti incheia in multe feluri, poti gasi alte tipuri de ambiguitate, dar nu aceasta intrebare. Pentru ea poti sa folosesti cu totul alt tip de constructie. Nu da bine in context. Altfel, era cat pe ce sa spun: fericito! | |
| = >>> Codri | Alma [24.Jun.02 23:17] |
| Mare dreptate ai. Ideea era de fapt super personalizata, nu stiu insa daca si EL si-a dat seama :). Iti multumesc mult. Dar am o intrebare: cum ar fi trebuit sa fie finalul? sa las 'fara'? sau sa continui caracterizarea unei iubiri virtuale? | |
| = esti talentata | sinaptyco [30.Jun.02 20:40] |
| dupa parerea mea esti buna ..apreciez sinceritatea din versuri --ce mai esti intradevar talentata....tine-o tot asa succes!!! | |
| = fara | Codri [02.Jul.02 05:03] |
| Fara, ar fi prea brusc, eu zic sa continui, in nici un caz sa nu lasi intrebarea aceea. Pentru ea, versurile ar fi curs invers: Tu chiar ma iubesti si cand am draci mici si multi cand imi impart sufletul in o mie de bucati celorlalti, drept grefe? Cand ma ascund dupa un nor sau cand...? Tu mai iubesti...etc.? (si as fi pus la final intrebarea-concluzie: Dar(si) cand nu ma iubesti? sau (usor ironic, personal) Dar cand nu ma iubesti tu pe mine? daca optezi pentru retorism, desi nu e foarte indicat sa-l folosesti in poezie). In rest mi-a placut, ti-am spus, iar la faza cu virtualitatea zic, cine le-a mai inventat si pe-astea, cine-i "mama" lor? (desigur, tot retoric). P.S. Cu placere. | |
| = >> Codri | Alma [06.Jul.02 23:21] |
| Fara, il scot, fara intrebari retorice. :) Ma iubeste sau nu, eu tot il iubesc, iubirea nu o poate lua nimeni: asa suntem noi construiti. Sau numai eu? Iti multumesc. | |
| = Alma | Codri [07.Jul.02 01:48] |
| In primul rand iti spun ca e foarte frumoasa proza, te rog sa mai scrii, sa mai aduci, pentru ca e intr-adevar scrisa bine. Ai reusit sa personifici timpul, cel mai mult mi-a placut ideea sandalelor, a alintului vostru, iar pervazul de unde priveati spre exterior mi-a ramas si acum ca o imagine persistenta in memorie. Iar alaturarea voastra, legatura pe care o ai cu el, felul in care te priveste timpul, e deosebit. Cu adevarat, ai reusit sa personifici o notiune relativa si sa ti-o apropii intr-un mod original. Paragrafele, dupa parerea mea, pot fi chiar mai lungi (cele descriptive) pentru ca acela este momentul care capteaza. Dar si asa e scrisa bine si iti marturisesc ca mi-a placut mult. Despre poezie, uite ce-ti spuneam eu cu retorismul. Dar mai intai iti raspund la intrebare. Nu numai tu esti asa, intr-adevar nu ne poate lua nimeni iubirea din noi, nici macar noi nu putem sa-i punem capat uneori (cand trebuie), este ceva mult mai puternic, o enormitate pe care n-o putem noi (ca fiinte finite) sa o cuprindem, nici macar daca ne fortam imaginatia spre limitele ei cele mai indepartate. Si nu se poate cantari, compara sau vinde. Este. Eu iti spuneam sa renunti la intrebarea din final pentru ca in general in poezie intrebarile trebuie sugerate, adica cititorul este cel care trebuie sa si le puna in urma lecturarii. Dar e o poezie de suflet, e personala si eu am intervenit asa aiurea, imi cer scuze. E doar o parere, Alma, poate nu sunt eu in masura sa dau indicatii. Poate si mie doar mi se pare. Ne este greu sa aflam de multe ori ce se petrece la noi in suflet, ce sa mai spunem de pereche, ale carei sentimente nu le putem afla niciodata in intregime, cu adevarat. | |