| = tainic si profund :)... Camelia sinensis | Erika Eugenia Keller [05.Nov.06 11:12] |
| "ceaiul simplu cu aromă pură și gust ușor amărui. Așa cum este viața uneori! " "ceaiul "arta ceaiului- pentru o parte din orientali este nu doar un ceai ci o combinatie intre budism , confucianism si daoism. Cea mai veche legenda despre descoperirea ceaiului spune ca Împaratul Shen Nung, ca o precauție igienica, bea numai apa fiarta. Bucătarii trebuiau să fiarbă permanent apa, 24 ore din 24. Legenda spune că, într-o buna zi, împaratul intră în bucătărie să bea apa și în acel moment un vânt puternic aduse în încapere frunze si crenguțe din grădina. Nu se stie daca erau frunzele și crengile de pe lemnele de foc stivuite sub geamurile bucătăriei, sau erau frunze și crenguțe din tufișurile de ceai sălbatic ce creșteau în zonă. Oricum acestea căzura în vasul cu apa clocotită. În fața bucătarilor stupefiați, împaratul se apropie de vasul în care apa începu sa-si schimbe culoarea și în același timp emana o aroma necunoscută. Împaratul a pus bucătarii să guste, și vazând că aceștia au supraviețuit, a gustat el însuși licoarea. Imi place mult"Nu folosesc chakin-ul pentru a le șterge. Urmăresc în tăcere cum buzele tale se așează ușor pe marginea ceștii peste urmele mele. Închid ochii și tac. Nu mai este nimic de spus. Au vorbit aburii înmiresmați din vechiul vas de porțelan..." esente de viata cu drag, | |
| = ceremonial | Maria Tirenescu [05.Nov.06 12:27] |
| Interesant și deosebit textul tău. M-a pus pe gânduri. Voi reveni cu completări, după ce le voi găsi in documentele mele. Felicitări pentru modul în care ai tratat ceea ce este un ceremonial în Japonia. Cu drag, Maria | |
| = intr-o ceasca fara toarta | Doru Emanuel Iconar [05.Nov.06 12:33] |
| Nimic nu are culori mai calde si placute ca ceaiul, fie el si intr-o ceasca fara toarta. Poate doar mierea ce strange in ea caldura si puterea verii. Mi-a placut textul, simplu, scurt, dar spune atat de mult. Cu respect Doru Emanuel | |
| = aștept idei | Maria Tirenescu [05.Nov.06 18:19] |
| Singur, bând ceaiul - în cana de alături doar un trandafir Din ceaiul de tei suind coloane albe - singur în casă Sper să-mi mai vină idei. Cu drag, Maria | |
| = Răspunsuri | Magdalena Dale [06.Nov.06 13:31] |
| Erika, îți mulțumesc pentru felul în care ai "descifrat" cu inima textul meu! Ceea ce-mi place cel mai mult la lirica de inspirație niponă este puterea de sugestie. Tăcerea încărcată de sensuri care însoțește un ceremonial. Ei văd acest ceremonial ca o „cale” spirituală. În acest sens întâlnim „calea florilor” ikebana, „calea caligrafiei” shodo, „calea poeziei” haiku, „calea sabiei” kendo, „calea ceaiului” chado. Îmi sunt dragi simbolurile, care cuprind în ele esențe, așa cum ai remarcat tu... Ai ales fragmentul care de fapt este cheia textului. Toată „ceremonia” este între două persoane care doar intuiesc ceea ce nu îndrăznesc să spună. Tăcerea aceea încărcată de vibrații când gândurile prelungesc gesturile și totul te învăluie pentru a te înrobi... Maria, îți mulțumesc pentru comentariu și pentru haiku-uri. În primul haiku îmi place mult trandafirul care ține companie în cana de alături celui ce își bea ceaiul în tăcere... Aburii de ceai și-n cană inima mea; gerul de afară Lângă samovar vechile cești golite; o reverență Doru Emanuel, bine ai venit la ora ceaiului! Ceaiul japonez se bea într-un fel de bol de porțelan fără toarte. Sunt o băutoare constantă de ceai verde. Ceaiul pe care l-am băut atunci avea culoarea caldă a chihlimbarului, din care se fac bijuterii atât de frumoase... Frumoasă comparația ta cu mierea. Ai dreptate strânge în ea căldura și aroma verii în toate sensurile. Îți mulțumesc pentru semnul pe care mi l-ai lăsat! | |
| = Poem cinematografic | anastasia filip [22.Nov.06 16:13] |
| Eu as denumi aceasta "proza":poem cinematografic. Cutremurator!"Vizualizand" acest film am avut o puternica emotie,am fost ravasita. Poate ca cei doi ar indrazni sa-si spuna ceva dar nu le este permis sa-si vorbeasca. In orice caz,au mare noroc sa poata bea ceaiul din acelasi vas. De obicei ei compun poeme de insingurati, fiecare in fata cestii lui de ceai.Cu recunostinta,Nastasia | |
| = Nastasia | Magdalena Dale [07.Dec.06 19:35] |
| Îți mulțumesc că ai vibrat la ora ceaiului... Uneori tăcerea vorbește mai mult decât orice alt cuvânt. Simți cum aerul vibrează în jurul tău, privile se pleacă și cuvintele devin de prisos. Însingurarea este altă poveste. De fapt cred că niciodată nu suntem singuri. Mereu ne putem întoarce în noi înșine, acolo unde clipele fermecate nu mor niciodată și pătrează căldura gesturilor sau a privirilor... | |
| = Îmi place... | Gelu Bogdan Marin [07.Dec.06 19:42] |
| Un text scurt cu o simbolistică aparte. Un lucru ce poate să te sensibilizeze la orice oră. | |
| = Gelu | Magdalena Dale [08.Dec.06 12:35] |
| Mulțumesc pentru semn, mă bucur dacă ți-a plăcut! | |
| + târziu | Manolescu Gorun [02.Mar.07 11:02] |
| Povestea spune că Bodihrama și-a tăiat pleoapele ca să poată medita fără să-l prindă somnul. Iar din lacrimile care-i curgeau ar răsărit ceaiul. Am simțit aroma tăcerii acestor lacrimi citindu-ți textul. Pentru aceasta și pentru ce nu se spune în text, dar se aude cu "urechea interioară" (cum există și un "văz interior", "aromă interioară" etc), un semn "+", deși târziu. Pentru că, abia acum l-am citit la semnalarea unui prieten (Radu Moraru). | |
| = Manolescu Gorun | Magdalena Dale [05.Mar.07 20:45] |
| Mulțumesc pentru apreciere și mulțumesc și prietenului (Radu Moraru) pentru semnalare și pentru că are răbdarea să citească ce scriu. De fapt, textul pune accent pe ceea ce este dincolo de cuvinte, pe tăcerea care vibrează ca strunele unei lire nevăzute și încet, încet se disting sunetele în tonalități diferite ale sufletelor... Îți mulțumesc mult pentru că tocmai acest lucru l-ai remarcat. | |