| + veioza, candela, steaua | Nicolae Popa [14.Nov.06 01:36] |
| Silvia, Cu siguranță este unul din textele tale cele mai bune postate în ultima vreme. Așa îl văd eu. Totul e spus până la capăt (în măsura în care există vreun capăt în poezie), urmărești ceva și spui tot ce știi despre acel ceva fascinant și de neatins. Tulburătoar: "și mâinile mâinile mele mângâindu-l pe dumnezeu și pe omul durerilor întrebătorul atâtea răspântii și totuși între suflet și trup voi cine ziceți că sunt eu" Pe urmă: "pentru că îți e foame și îți e sete și pentru că ai fugit în mine ca de frica irodului" Plus un sfârșit de-un realism surprinzător după imaginile oarecum intangibile de mai sus. Ceva totuși pare în plus aici și anume acest rând: "bun venit în egiptul meu roditor de visare". O cam întorci spre literatură, după ce ne-ai oferit atâta viață. Oricum, după mai bine de-un an, se pare, vin cu o stea peste tine, să te orbesc în acest Miez de Noapte. | |
| = pe tine nu te cheamă doar Silvia | florian stoian -silișteanu [14.Nov.06 01:43] |
| am citit un poem.nu știu dacă pe acasă vor fi criticii sau poate la tăiatul în patru al soarelui cert este că de este casa goală semn este că soarele intră să se adoarmă în viață. este un poem pentru care nimic nu se potrivește cu laude. de aceea spun că bine ai mai potrivit cuvintele se vede treaba că pe tine nu te cheamă doar Sivia și că ai două nume.aș spune Poet.bravo | |
| + mai de corabie | dorin cozan [14.Nov.06 02:31] |
| aceasta intelegere a intamplarii de a fi si neintamplarii de a tine zidul induce sentimentul unei singuratati familiare, al solidaritatii care sustine vegherea celui care lupta cu intrebarile. felicitari as revedea titlul | |
| = "respirația mea în poante albe de balerină"... | Ioana Geacăr [14.Nov.06 09:01] |
| Felicitări! E o elegie frumoasă pentru ziua de azi a muritorilor. Un soare mic, interior cu care ies chiar acum din casă. Pe diseară! | |
| = silvia | mircea lacatus [14.Nov.06 11:29] |
| una din cele mai frumoase poezi intamplate pe aici multumim cineva spunea ceva despre titlu cred ca are dreptate... | |
| = sa se aseze porumbelul pe munte | cornel marginean [14.Nov.06 13:17] |
| Nu spui de Noe dar de corabia lui in care voi va duceti impletiti prin soarta spui implicit. Mi-ar fi placut dupa ideea irodului sa spui egiptului eghipet, as fi mers cu gandul si la Eminescu, care asa il folosea , si altfel la rodul de care vorbesti. | |
| = Parere | Andu Moldovean [14.Nov.06 18:04] |
| Sa ma ierte soborul dar mie mi se pare un poem lipsit de inspiratie, lipsit de respiratie, un poem "stillborn", nascut mort. Imagini uscate, prea multe metafore pentru o idee simpla, demonetizata si aceasta fraternizare cu Dumnezeu deja (sa-i multumesti lui Sile pentru asta Silvia :-), explicatii garla "pentruca mi te-ai plans ca nu ai nicio piatra" "pentruca te-ai lasat prins si legat" "pentruca iti e foame" "pentru ca ai fugit" de te intrebi de ce s-o fi oprit autoarea la aceasta insiruire si nu a continuat, ca motive s-ar mai gasit pentru acele "pentruca"... Apoi, in pozitie centrala "zambesc si nu zambesc"... magistral! "Vorbesc dar nu spun nimic" as completa la acest vers pentruca... si aici o las pe Silvia, ea fiind specialista "explicatiilor" in acest poem. "e noapte si e zi"... artistic! "nu mai am in temple idoli"... excelent! Poate unul dintre cele mai slabe poeme semnate Silvia Caloianu pe care le-am citit pe acest site, iar Silvia de obicei scrie destul de bine. Acest poem cred ca a fost scris intr-o pauza de digestie, iar dupa cum stim cu totii, digestia este un proces care necesita un mai mare aport de sange in stomac si intestine, in detrimentul altor organe. Bobadil. | |
| = da | mircea lacatus [14.Nov.06 18:34] |
| andu are dreptate poate fi si cum zice el dar e cum zicem noi :) (de data asta) | |
| = a fi om | florin caragiu [14.Nov.06 20:30] |
| Un poem al gestului de iubire ca definire a starii de a fi om. Chipul, respirația, mâinile, mângâierea și întrebarea, lumina și durerea și înălțarea, plânsul și setea, , se conjugă între suflet și trup, între acestea și Dumnezeu într-o fugă-pelerinaj în care Persoana, Celălalt e singurul loc de odihnă. Sprijinul e suspendat și reaflat în pătimirile ce degajă idolii si mastile, si reveleaza icoana. Viața ca interval în care cel mai de seamă reper e prezența și întrepătrunderea în iubire, somnul evocă aici condiția extatică a Trecerii, Paștelui Iubirii. | |
| + "bun venit în egiptul meu roditor de visare" | Rodica Vasilescu [09.Oct.12 17:25] |
| eu am ramas impresionat. nu exista nici un lucru de reprosat, iar eu de multe ori sunt o fire perfectionista. nu as putea reda nimic pentru ca mie-mi place asa cum este. sau na hai sa spun prima strofa mi se pare cea mai buna. "voi cine ziceți că sunt eu" i-a pus capac cum s-ar zice. bravo | |
| = asta nu e poezie, Silvia | ioana matei [28.Nov.06 20:06] |
| e NECUPRINS cuprins! | |
| = divinitate | Lidia Muraru [28.Nov.06 23:21] |
| m-am intors la poezia ta. am vrut sa stiu de ce. aha.. are mult dintr-o felie biblica. de acolo te-ai inspirat si asta nu poate sa-ti aduca decat...divinitate. | |
| = "Egiptul meu" :) | silvia caloianu [28.Aug.13 07:06] |
| Si eu m-am intors la poezia mea, la "Egiptul" meu :), de unde nu am plecat niciodata, nici nu intentionez vreodată să plec definitiv. Multumesc tuturor comentatorilor mei (cât m-am bucurat să vă regăsesc, acum, peste ani!) și mulțumesc, poezie.ro (Puțini, foarte puțini mai simt emoția asta, specială-specială, când scriu / rostesc "poezie.ro"...) | |