Comentariile membrilor:

 =  delir de urme
Tamara Zub
[21.Nov.06 15:10]
Poem delirant, merită o concentrare a autorului pentru a mai scăpa de mulțimea de "urme" cam zălude. Te rog, desschide poșta.

 =  prima mea parere aici
nica mădălina
[21.Nov.06 15:16]
un fel de another brick in the wall, la asta ma duce gandul desfacand urmele de aici.
sa vedem, dara: cred ca sentinta de la inceput se vrea de fapt o negare a ceea ce transmite, caci iubirea nu exista decat prin manifestarile ei, care ii atesta existenta. astfel, se trece la cautarea dovezilor...
de aici incepe lungul sir de imagini (cea cu iepurii mi-a placut mult, gandindu-ma la spaima lor), cumva rostogolite ca argument pentru cealalta idee.
anume cea finala, istovitoare as zice (strivitoare spune textul) - dedublarea eului in constiinta si fapte observabile. si responsabilizarea aferenta.
un text lung, stufos, dar cred ca prin asta coerent mesajului pe care il sustine.

 =  căutând urma în urmă
Dana Banu
[21.Nov.06 15:28]
subtitlul este cel care face lumină în această poezie, părerea mea,
mi se pare de o amplitudine studiată, o lucrătură atentă,

fiind un cititor care se bazează strict pe impactul "senzorial" al literei asupra mea, pot spune că această poezie poartă în ea o încărcătură emoțională rară...

imagini de o forță a plasticizării deosebită

sincere aprecieri,

 =  Răspunsuri
Nicolae Popa
[21.Nov.06 17:14]
Tama,
În sfârșit, cineva îmi spune că nu aș mai fi lucit, previzibil, cu toate policoarele în ordine. Indiferent ce ai avut în vedere, partea cu delirul o iau ca pe un compliment.

Mădălina,
Voi încerca să atenuez cumva zenzația de negare a ceea mi-am propus să transmit, ținând cont de "responsabilitățile aferente". Mulțumesc pentru un comentariu atât de pertinent.
Porbabil va trebui să tot revin la el.

Dana,
Adevărul e că, în ciuda aparențelor, chiar nu mi-am dorit deloc să-i dau o încărcătură emoțională. E ceva elaborat de la care sper să râmână în cele din urmă niște urme, ca dovadă că am umblat pe la toate ușile căutând să mi se deschidă textul autentic. Mulțumesc. Oricând bucuros de trecerea ta.


 =  Tratat de risipire.
PÃCALÃ VIOREL SILVIU
[21.Nov.06 18:28]
E adevărat că mi-ai atras atenția cu comentariul tău la "pantalonii de duminică" din pagina mea, dar mă bucur că te-am descoperi așa. Textul tău lasă suficiente urme în trăirea artistică ce traversează ceea ce se numește viață. Trecători fiind acestea dau un sens adânc utilității risipirii.

 =  o STEA la ATELIER
Nicolae Popa
[21.Nov.06 19:25]
Viorel,
Mă bucur și eu că ne-am găsit. Iar faptul că ne-am întâlnit acolo, în "atelierul"-anticameră mi se pare normal, dat fiindcă mulți din noi prea ocolim anticamera. Mă și gândesc dacă nu cumva editorii se mai și prefac uneori că n-ar înțelege valoarea unor versuri și le pun să facă anticameră. Dacă e vorba de o strategie (și cred că asta e)atunci - jos pălăria! Asta ne amintește că am fost și noi boboci și că să nu uităm să revenim din când în când pe aceleași coridoare cu începătorii. M-am bucurat în deosebi că astăzi a apărut și o STEA La Atelier - Alina Batâr pe Corina Ajder. Nu ți se pare senzațional? Să fim, așadar, un singur atelier, lăsând să treacă aceiași curenți prin anticameră și prin saloanele somptuoase. Să ne citim la toate nivelurile!

 =  Erată: Adina Batîr
Nicolae Popa
[21.Nov.06 19:33]
Bravo ADINA!

+ un poem despre trecere PRIN și nu PESTE
Alina Livia Lazăr
[21.Nov.06 21:22]


așa cum orice ieșire e o intrare în altceva,
în același fel orice semn lăsat în urmă
naște premisa unei viitoare urme
cu sau fără ciucuri
cu sau fără însemnări

cred în truda pentru acest text
în sistemul lui aproape logic
în creierul lui,adică
și în apropierea lui de uman
în același timp

observ cu plăcută uimire faptul că
orice vers poate respira separat
de corpul textului deși textul se încheagă
armonios

mă gândesc la acest text
ca la un patrocle
ce, de altfel, fiecare suntem
în căutarea lizucii noastre


 =  21 noiembrie 2006
Nicolae Popa
[21.Nov.06 21:27]
Uau! Alina, în ce dată suntem azi? 21 noiembrie 2006. Voi ține minte această zi... de fapt, această seară de toamnă!

 =  post
Alina Livia Lazăr
[21.Nov.06 22:56]

ceea ce înseamnă că
ajutată de minunata mea subtilitate
asemănătoare cu un tanc rusesc
las iată
o urmă

drumule

așa cum ne-ai
învățat

:)

 =  urma poemului
Ela Victoria Luca
[21.Nov.06 23:02]
am luat urma poemului, am luat amprenta lui, am crezut o clipă că fiecare zi are ceva anume de ascuns în noi, așa cum aici e înțelepciune simplu grăită. așa cum am încercat să trec prin metafore ca prin "apa brodată". de două ori am pus poemul la locul de cinste, de două ori s-o dus urma lui. acum sper să rămână. fiindcă este greu de uitat și te cheamă spre recitire. frumos poesis, nicolae, frumos și limpede. admirativ,

Ela

 =  .
MA Ioan
[22.Nov.06 00:25]
"nu contează cât de mult ne iubim
atâta timp cât peste tot pe unde" se scrie cu adevărat "rămân semne doveditoare că" s-a citit.

Să iertați micul meu joc de frânturi, așa am simțit.

Și am citit, și mulțumesc.

Noroc bun
MA

 =  Pe o scară de la 1 la 10, cât își dorește autorul
holobaca gheorghe
[22.Nov.06 10:08]
Numai hermeneutic vorbind, comentariul unui text e o simțire avizată, altfel, transpunem un limbaj în imagini în discurs rațional, după metode recunoscute. "Urma" poate fi poezie în măsura în care nu mizează pe afirmații enigmistice, reflecții de memorie falsă și poncife sonore...

 =  parere
enache ionut laurentiu
[22.Nov.06 10:47]
o poezie si un discurs foarte placut, nu sunt de acord insa cu formularea apa apoasa si nici cu jocul de cuvinte din final chiar daca e o idee foarte buna.
in rest, mi-au ramas in minte cuvintele tale

"nu contează cât de mult ne iubim
atâta timp cât peste tot pe unde trecem rămân
semne doveditoare că nu ne urâm


cred ca ascunde foarte mult aceasta fraza, si eu sunt de acord, la modul general privind, ca nu poti iubi pe toata lumea in viata e absurd sa ceri asta iar daca "raman semne ca nu uram", atunci totul ar fi perfect. teoretic.


+ revin
enache ionut laurentiu
[22.Nov.06 11:05]
revin si spun ca da, este un poem remarcabil si la o a doua citire imi pare imposibil poemul fara final.


 =  .
emilian valeriu pal
[22.Nov.06 11:58]
nu mai contează cât de rupte sunt coastele rupte.
orice fractură creează spații în plus. orice spațiu în plus
anunță alte fracturi

Asta e un pasaj care mi-a placut. Poemul se continua bine, la fel de organic, pina la "oglindindu-se militaros" care mi se pare o constructie greoaie. "Talpa ajunge unde isi detesta urma"-constructie remarcabila, din punctul meu de vedere. Apoi poemul devine putin incilcit, poate voit, ca niste smircuri din care te sbati sa iesi la suprafata. "Apa apoasa"- constructie gratuita. Inversiunea din final e o sabie cu doua taisuri: pe de o parte suna greoi, pe de alta parte aduce o nota de surprindere.
Atmosferic, poem bun din punctul meu de vedere. Lucrul pe care il contest e avalansa de imagini care vor sa aduca senzatii, desi unele nu prea reusesc. Cam atit, in rest, o lectura recomandabila, in opinia mea.

 =  Nicolae
vlad gatman
[22.Nov.06 17:52]
seamana cu o lunga framantare "de creer" ca sa nu zic "de limba" -"gata s-o ia oricand pe dupa colt talpa ajunge unde ajunge si isi detesta urma"
ma bucur , ca textul supravietuieste tuturor urmelor.
eu vad asta ca pe o sinucidere fara succes dar placuta
sau alfel textul tau pare o urma a haosului ordonat si melancolic din: "urmele ca urmare a sirlui de urme lasat de prima si ultima urma a carei strivitoare proiectie suntem" sfarsitul este emotiv insa valoarea poeziei nu depinde de emotie ci de urmele emotiilor , cred eu ...

 =  coasta rupta si nu prea (conteaza)
virgil demian
[23.Nov.06 10:54]
"contează urma. nu mai contează cât de rupte sunt coastele rupte. " aci m-am oprit sa-ti citesc capodopereta
sufletul meu sensibil a fost suprasaturat de obnubilarea metafizico-mundana :)) din acest mirific si labirintic vers

 =  un principiu existential, apa
Amalia Cretu
[25.Nov.06 11:02]
Pentru vechii greci, "okeanos" se afla la originea tuturor lucrurilor; din el se nasc toate raurile si fluviile ...si tot ce exista.
In poemele tale, Nicolae Popa, apa, cuvant magic, este nu doar principiu-in sens filosofic-ci si conditie a trecerii prin viata o unor existente vremelnic traitoare. Chiar convins fiind ca "o picatura " de apa "nu ne purifica" ("O mie de ani cu fata la soare"), intr-atat suntem de impuri, aici ai sugereat ideea statorniciei, plasand existenta omului sub semnul soarelui, al ratiunii suverane.
Dar, asa cum ne spui in poema "In spatele circului", viata e un urias spectacol, cu accente tragi-comice: acela care nu se adapteaza, sfarseste ..."aruncandu-se mult inainte".
Poezia "Urma" ofera noi intelesuri date principiului primordial(apa):
"atâta timp cât peste tot pe unde trecem rămân
semne doveditoare că nu ne urâm"
vor reusi sa proiectam aspiratiile noastre pe coordonate morale.
Poate ca fiecare dintre noi are frecvente ezitari: sa catam "la stanga"...sa catam "la dreapta", momente de cumpana, dar ne asumam alegerile. Altfel, popasul nostru prin lume nu are forma, obiectivare. M-am regasit emotional in cateva versuri, admirabil "brodate" pe panza apei vremurilor nelinistitoare, unde:
urmele lasa urme
urmele-si cauta urma.
Multa sensibilitate gasit-am in versurile tale, dar si mai multe intrebari nascut-au ele, cred, oricui doreste sa stie ca in "apa" se poate oglindi nu doar chipul realitatii, ci si sufletul poetului. aprecieri si amicitie, amalia

 =  urma celulei bipede...
Petruț Pârvescu
[09.Jun.07 13:00]
am găsit în versurile tale sensibiliate și talent.
cu prietenie,
p.parvescu




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !