| = Spațiu privat și spațiu poetic | Nicolae Popa [23.Nov.06 18:43] |
| Liliana, Ca să revin la aceeași problemă (a mea, a cititorului) despre textele din care străbate ceva atât de personal încât simt imediat nevoia de a face un pas înapoi, jenat, ca cineva în plus nimerit într-un spațiu privat. Poate că și acest text vine din zona respectivă, a necazurilor STRICT personale, însă de data asta îmi dai anumite șanse, mă simt necesar aici, simt că am dreptul să mai și interpretez câte ceva, apare o încărcătură ce se vrea descifrată, parcă mă simt chemat să descifrez câte ceva pe aici („să zică: ce minte minunată! / Și toată ziua o tratez așa: / cu o bucurie programată din oficiu.”). Metafora te scoate, și mă scoate, de data asta din sectorul privat, ca să nu zic al sentimentelor private, pentru că, oricum, ceva străin „mănîncă din mine / ca un om sălbatic.”. Rămânem și în continuare în zona echivocului suprarealist-realist: „să îmbrac pe nevăzute / ceasul și zîmbetul / să nu-și dea nimeni seama / ce noapte am avut.”. Mai mult decât atât, căutările în zona nimicului, dacă îmi dai voie să inversez, confirmă, de fapt, căutările în zona spiritului. Apropo, mi-a plăcut foarte mult și partea a doua a textului de ieri, net superioară primei părți. Sigur că pentru poezia de astăzi ai merita o stea. Însă există și aici niște rigori peste care nu pot trece: „zîmbetul / ca oricine a merge pe alături”. Ce e cu acest „a”, poate „ar”, sau „va”? Găsesc descurajant de declarativ și începutul: „Mi-am închis anii / într-o idee fixă:” Iar acel „înainte de toate” nu-și are nici o continuitate firească... Oricum bucuria mea nu e programatică din oficiu, ci chiar pe adevăratelea, citindu-te și tot recitindu-te. | |
| = mulțumesc pentru stea | Liliana Armasu [24.Nov.06 16:50] |
| ....ai dreptate, Nicolae, în privința lui "a", era o greșeală, am și corectat-o, merci. Tot redactînd și transcriind "pe curat" texte străine, îmi slăbește atenția la propriile mele texte. Poate ai dreptate cînd zici că începutul e declarativ, dar cînd am scris "mi-am închis anii", am făcut o asociere cu expresia "mi-am închis banii în ceva..." , care m-a trimis de fapt la un vers al lui Sorescu "anii mi s-au dus ca banii". Oricum, las această poezie un pic să se mai "maturizeze", poate-mi vine între timp inspirația s-o redactez. La cele două spații, privat și poetic, l-aș mai adăuga și pe cel virtual, care în mintea mea s-au amestecat într-atît încît fac unul. Mă gîndesc, poate unele versuri ți se par prea personale fiindcă știi în ce realitate există autoarea lor... Sau utilizarea de fiecare dată a persoanei I îți dă această senzație... Oricum, mulțumesc pentru stea, tocmai aveam nevoie de o încurajare. Totuși, e bun acest site literar, faptul că trec atîtea perechi de ochi pe aici te încarcă cu o responsabilitate care te face să te gîndești serios la lucruri. | |