Comentariile membrilor:

 =  rom pentru eliberarea sufletului
Iakab Cornelia Claudia
[28.Nov.06 19:04]
Are o tentă de poveste, de aceea am simțit că lipsește continuarea, răsturnarea de situație, deznodământul. Sau puteai să introduci detalii în fiecare secvență, cu rolul de a emoționa sau a predispune la cugetare. Nu mă pricep să compun în acest gen, pot doar să citesc și să aștept ceva de aici. Îmi vin în minte tot felul de lucruri: băutura trezește amintiri refulate, marinarul cu busola de gât e un rătăcit prin viață, de atâta călătorit a pierdut ceva specific celui ancorat într-un loc, de aceea bea să amorțească în el plecările, fata cea tânără e și ea o ratată, spală mese, inspiră aburii bețiilor și țigărilor până i-se îmbâcsește și sufletul, barmanul pare apelul conștiinței, privește sentimentul în ochi, refuză să-i mai facă jocul provenit din slăbiciuni, dezorientare, ai încercat o notă spirituală însoțită de un ușor umor și ironie, cărarea ce era ea de negăsit în mintea omului, acum e și mai îngustă, adică e mai slabă capacitatea de a raționa...Deduc materialul brut, fondul ce te-a împins spre aceste cuvinte, e prea adânc, e prea profund ca să poți să îl speculezi dintr-o răsuflare, el cere meditație înainte de a îl expune și altor priviri. Cum te coafează ce ți-am spus?

 =  Exercițiu literar, nimic mai mult
Dan Constantin
[29.Nov.06 16:04]
Claudia, ai perfectă dreptate. Eu sunt un novice în ale scrisului. Acest text a fost doar un exercițiu în care am încercat să păstrez forma fără să mă concentrez asupra conținutului.Nici nu stiam ca este o secvență kyoka. Această informația am primit-o de la o persoană care mi-a îndreptat pasi spre acest gen și pe care o respect și stimez foarte mult.Îți mulțumesc pentru frumosul tău comentariu și pentru atenția pe care mi-ai acordat-o




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !


Warning: Unknown: write failed: No space left on device (28) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/var/www/dynamic/-agonia.v3-2/www/tmp) in Unknown on line 0