| + la fiecare ploaie zgrunțuroasă | Nicolae Popa [29.Nov.06 19:02] |
| Silvia, Îmi place să mă iau în serios ca cititor pe acest site. Îți urmăresc de multă vreme poemele. Și astăzi m-am simțit oarecum dezarmat de această mărturisire a ta: „„în definitiv mă plictisesc să-mi simt de fiecare dată / aceleași degete uscate aceeași gură avidă să-mi pipăi”” De ce dezarmat? Fiindcă mi-ai luat argumentele de la gură, ca să zic așa, niște argumente care începeau să capete contururile unui reproș pe care cine știe dacă ți l-ași fi făcut vreodată. Vorba e că multe, strident de multe, texte ale tale încep prin a descrie niște gesturi din zona capului și mâinilor. E un ceremonial care îmi plăcea cândva, pe urmă am observat că, poate, nu întâmplător și poza de pe pagina ta aduce în prim plan o zonă a rostirii și a savorii/savurării de unde încep de regulă descrierile tale. Citez aici doar primele rânduri din aproape toate textele tale (excepție făcând trei) de pe ultima pagină. În ordinea îndepărtării de ultima postare ele încep așa: 1. „dintr-o dată mi s-a dezlipit un chip după altul de pe umerii obrajilor” 2. „în seara asta mi-aș dezveli sânii ți-aș prinde fața în palme dinții mi i-aș înfige în buzele tale” 3.”mi s-a suit toamna asta la cap precum un must fără de lege stors cu picioarele goale” 4.”ziua aceasta s-a crăpat la colțuri ca un cot de burlan ruginit îmi picură în creștet albastrul ei agresiv năclăindu-mi părul și adormindu-mi pleoapele” 5. „mi-am legat iubirea buimacă de gât cu o sfoară” 6. „tu mi-ai spus întinde mâna și am întins mâna eram o femeie eram o femeie-lună cu fruntea de var” 7. „când a fost să fie mi-a cusut Dumnezeu în lumina ochilor” În fine, aproape că îmi făcusem o obsesie din a-ți urmări „obsesiile” și acum vii și mărturisești ceea ce am citat deja din începutul acestui text. Îndrăznesc să spun că era și firesc să ajungi să-mi comunici mie, cititorului, așa ceva. Adevărul e că acest text e și cel mai consistent în domeniu. Ar mai fi încă multe de spus. Sensurile se tot lărgesc. Am impresia că ți-a reușit o proiecție a celor mai firești gesturi de început de zi preluate la început de poem. Iar ultimul vers - „în definitiv mă plictisesc să-mi mai fiu” - dezvăluie și dimensiunea metafizică a acestor obsesii. Mi-a făcut plăcere (o plăcere a lecturii firește, firește) să urmăresc „gesturi suave și răni ce nu se mai închid”. | |
| = Vă rog, | Nicolae Popa [29.Nov.06 21:57] |
| Citiți acest poem! | |
| = Nic | Silvia Van [30.Nov.06 11:15] |
| Cand mi s-a intamplat sa-mi caut imaginea in oglinda reprezentata de cei din jurul meu, fapt ce s-a petrecut extrem de rar, dat fiind faptul ca nu prea m-a interesat, nici obiectul in sine, nici reflectia lui, am descoperit ca nu semanam mai deloc cu imaginea despre mine pe care mi-o facusem eu in minte. Am fost socata si foarte nemultumita. Acum, inteleptindu-ma, am capatat rabdarea de-a cerceta cu de-amanuntul contururile din obiectul acela stralucitor si strain si de a accepta ca una sau alta sau toate trasaturile sunt ale mele... Asta nu inseamna ca nu sunt la fel de nemultumita. Oglinda pe care mi-o oferi tu, draga Nicolae Popa, e limpede, nitel taioasa, dar pare nedeformata si nefatarnica. Mi se pare stringent s-o consult de acum incolo. Altfel, multumesc pentru atentie. Vii cu mine mai departe? | |