| = Elena, | Nicolae Popa [05.Dec.06 23:13] |
| Ai construit un turn de edera cuvintelor în spirală. De fapt, l-ai construit de sus în jos, dinspre cer spre pământ, se citește/urmărește cu savoarea celui care așteaptă mereu să pogoare ceva din cer. Trecerea de la vers la vers este, din vers în vers, de la vers înspre vers, este o încântare, ăentru că: "întotdeauna creionez case și păsări când sunt stresată ori plictisită știu și voi faceți la fel sau sper asta e vorba de casele acelea fără gard cu ferestre mari și horn din care fumul crește creț precum o codiță de purcel și nelipsitul pom cu mere roșii plin de vrăbii iar câinele și pisica stau tolăniți în iarbă" Sunt și eu pe aici. | |
| = ca o pictură naivă în vremuri postmoderne | Tamara Zub [05.Dec.06 23:28] |
| "În fiecare bucată nouă de lume" trebuie să apară un poem ca acesta, luminos, dezinvolt, scris cu pană sigură. Felicitări pentru Anamneză, e profundă și imită pictura naivă, dar e altceva, e text de dincolo de postmodernism. | |
| = răspunsuri | Elena Overhamm [06.Dec.06 00:20] |
| Nicolae, mă bucur că a plăcut zidirea aceasta a mea. Mai sunt schele și caturi de ridicat, mai cădem de multe ori- dar ce mare este bucuria înfăptuirii! Care nu poate fi revendicată însă fără fundamentul așezat odată la temelie. Tamara, vorbele tale redau întocmai emoția trăită când am scris. Așa e, ca un pictor de duminică încerc să etalez culorile ce-mi umplu universul, iar memoriile sunt incurabile și chiar contagioase. Vă mulțumesc pentru atenție și, dragi prieteni, vă dăruiesc aceste gânduri pentru o noapte specială! Toate cele bune, porte-bonheur | |
| = Poezie de zile mari | Ioana Geacăr [06.Dec.06 08:28] |
| Elena, cu ce mână ai desenat poezia asta? care și-a amintit perfect gesturile copilăriei? Și toată candoarea liniștită din mere și gutui...! Cu prietenie nelimitată și încântare, | |
| = răvaș strecurat în ghetele Ioanei Geacăr | Elena Overhamm [10.Dec.18 14:27] |
| Ioana, te salut din împărăția merelor roșii, fii binevenită la concertul de gală! Ți-am pregătit o cameră în casa de sus, toți pajii te vor purta pe brațe - pentru că meriți. Vei găsi acolo și un șevalet: desenează case și poduri, așa cum știi tu cel mai bine. Iar când totul se va fi terminat, departe fiind, vei găsi întotdeauna drumul înapoi, de vei dori. Eu sunt aici... și-ți mulțumesc! Cu aceeași prietenie, porte-bonheur | |
| = codita de purcelus | Oana Rovența-Micu [06.Dec.06 15:05] |
| ''fumul creste cret precum o codita de purcel''. ador ideea asta! de la codita de pucelus ajung cu gandul la nori, la departare si apropiere. deja ma gandesc la copilarie (''cu mama si tata mai inalti'') dar ideea de realitate infrunta drumul catre trecut. poate tocmai de aceea, apare clar decrierea, pana si a merelor rosii cu vrabii ( simbolistica gen filosofia zen). mi-a placut! | |
| = din lumină | Elena Overhamm [06.Dec.06 16:01] |
| Oana, fii și tu binevenită în lumea amintirilor! Ce-am fi noi fără ceilalți noi ai zilei ce-a trecut? Sau poate că în mulți încă respiră lumina zenitului, aură unică a vieții fiecăruia? Mulțumesc, bucură-te de frumos! | |
| = Printre merele roșii... | Magdalena Dale [07.Dec.06 21:39] |
| Îmi place simbolul merelor roșii. Altfel nici nu se poate! Copilăria are nevoie de mere roșii și de vrăbii... Mă plimb și eu printre ele și intru în fiecare cameră... Special ai ales lumina caldă a gutuilor pentru camera în care îți aștepți oaspeții. Ea reprezintă pentru mine lumina care te caracterizează. Poemul tău răspândește un parfum cu tente proaspete, așa cum sunt sufletele copiilor când încă nu au cunoscut nimic din ceea ce înseamnă mâlul existenței cotidiene... Cuvântul tău are putere de evocare și mă transportă din păcate vremelnic în lumea de basm a copilăriei. Aș vrea să mă strecor în poemul tău pierdută printre miile de fluturi, să mă învârt în jurul merelor roșii și să rămân în lumea lor feerică... Îți mulțumesc pentru această evocare! | |
| = Magdalena | Elena Overhamm [07.Dec.06 23:22] |
| Ce nume să-i mai dăm dorului din noi, ce ofrande să-i mai aducem? Să nu ne mai fugărească prin meandrele existențiale? Și ce vreme va mai curge peste noi, nu-i așa, când toți clopoțeii vor fi încinși de cântec în bătaia vântului? Mă bucur că ești aproape, din nou îți mulțumesc! Numai bine, porte-bonheur | |