| = Bucuria și fericirea țin de o ordine mai presus de necesitate | enache ionut laurentiu [17.Dec.06 20:48] |
| un eseu argumentat idei bune insa ai cateva idei cu care nu sunt de acord.. de ex. fericirea nu o vad in aceeasi oala cu bucuria, cum zicea si kant ea este un ideal noi ne multumim doar cu palide surogate ale acesteia cum ar fi bucuria placerea apoi in antichitate {solon?} se vehicula ideea ca nu se poate vorbi despre un om daca e fericit decat in clipa mortii fiindca oricand se pot abate nenorociri cand poti trage linie si poti spune daca ai fost sau nu fericit ... in corcondanta cu kant apare nietzsche in ecce homo cu afirmatia " eu nu resping idealurile, pur si simplu imi pun manusi in fata lor" .. | |
| = fericirea, o povara? | Ghejan Andrei [19.Jan.07 00:50] |
| Un eseu deosebit si interesant privitorului din mai multe unghiuri. Modul cum autorul pune problema inca de la inceput: "Lumea de azi pare a fi guvernată de o ordine posacă a necesității. Și totuși, mai presus de necesitatea unei ordini meschine prin închiderea ei, în ciuda a tot și a toate, miraculos, cînd și cînd fericirea se întîmplă cu autoritatea minunii care vestește și instituie spontan o altă ordine. Căci cine trăiește fericirea în miracolul ei este supus la o neașteptată probă inițiatică: vestindu-i o posibilă învestire, hazardul îl desemnează să decidă dacă este sau nu un ales. Și, dacă va resimți fericirea ca pe o imprevizibilă sărbătoare, ca pe un noroc nesperat, ca pe o revelație ce îl somează să schimbe miza, să intre în slujba minunii și să jure pe ea, apărînd cauza noului imperiu al spiritului, atunci se va dovedi vrednic de fericire și-și va proba astfel omenia. Dacă însă va refuza această șansă doar din obsesia de a nu rata oportunitățile vieții civilizate, nu va rămîne decît un brav cetățean al lumii consumiste, demn să se înfrupte doar din ceea ce îi oferă paradisul penitenciar al unei ordini închise în suficiența ei.", delimiteaza, zic eu, clar "autoritatea tutelara" a fericirii- miracolul si hazardul - delimitand-o clar de dictonul "omul isi face norocul cu mana lui", pe care autorul (intr-un exces de pesimism poate, sau fiind rodul lucid al catorva experiente nefericite) il exclude explicit motivand in cele ce urmeaza. Interesanta mi se pare tocmai aceasta abstractizare a fericirii, prin innobilarea ei ca pe "ceva nemeritat" oferita cu zgarcenie de mana destinului. As merge chiar un pic mai departe, indraznind sa citesc printre randuri ca Divinitatea si norocul, (asa cum il percepem noi), nu fac casa buna, poate si de aici ideea de "pacatul fericirii". Cu drag, ar fi mult mai multe de spus despre acest eseu minunat. | |
| = hybris | Corneliu Traian Atanasiu [27.Jan.07 18:24] |
Totdeauna există nuanțări. Sau mereu ne ispitește o anume umbră care pare pe moment totul - esența. Păcatul fericirii ține de a te compara cu zeii, de a-ți aroga meritul fericirii, cînd ea nu este decît rodul hazardului. Acum e adevărat că Dumnezeu nu bagă în traistă și mulți, neavizați, dau cu piciorul norocului. Norocul este să joci în continuare și tot mai atent, mai versat. Să nu te lași pe tînjeală și nici să nu adormi cu laurii reușitelor chercheliți pe-o ureche. | |