| = Ela, | George Pașa [01.Feb.07 00:48] |
| Un jurnal de idei destul de interesant, din care am cules multa intelepciune. Totul mi se pare aici curgator ca un izvor cu apa limpede. Da, "din absenta nu se poate trai pana la capat". | |
| = Pașa | Ela Victoria Luca [01.Feb.07 01:27] |
| Nu știu de ce în seara asta mi-au sunat în minte, intens, câteva cuvinte din "Arta conversaței": "E-atâta rutină pe lume și-atât de puțin adevăr.". Și așa am început această pagină, pe un fir interior, chiar dacă prea descriptiv. Mulțumesc. Ela | |
| = autoportret... | Romulus Campan [01.Feb.07 12:00] |
| Spune-mi dacă greșesc, dar îmi pare că dincolo de "Arta conversației", ți-ai pictografiat cretitudinea chiar dacă vagă, a tot mai devenirii în ceea ce știi că ești dincolo de oglindă și comentarii. Sensibilitate și dârzenia conștientizării propriei valori, scrierea pentru sine și poezie, nu doar de "dragul" altora. "nu privește decât drept. și nu pleacă niciodată fără cei din ea." Aici ți-ai ascuns puțin ceea ce de obicei se adaugă la final. Semnătura. Citindu-te cu mult interes în continuare, Cu respect, | |
| = Romulus | Ela Victoria Luca [01.Feb.07 12:15] |
| Desigur, dincolo de fraza aceea din Ileana Vulpescu, care îmi revine adesea, încă de când am citit-o, la 14 ani, și îmi revine mai ales în momentul când simt cât de necesar adevărul în oameni, aici este un autoportret în tușe vagi; nu, nu de dragul altora și nici de amorul artei/propriu. Mulțam. Ela | |
| + ilustrații | Raul Huluban [01.Feb.07 14:19] |
| Din perspectiva cititorului, fie că privesc aceste gânduri ca pe o altă pagină din jurnalul la care scrii, fie că le analizez așa cum au fost încadrate, remarc completarea fondului(1) ce duce la unitar parcurgând și adâncind nuanțele esențelor realului (de-)scris ajungând la o totală putință a săvârșirii actului aferent – în pofida atingerii parțiale sau totale a motivului „neputință” al acestui text, și iar, una din multele nuanțe ale motivului: „și ea nu poate spune nimic -. Mai remarc, pe lângă fondul pe care-l desfășori mereu înspre nou și nu spre repetitiv(!) – cum greșit se aduc acuzații, și s-au adus din vreme în vreme conținutului tău poetic, și mai exact: falsa observație a scrierii aceluiași fond prin circumstanțe aflate-n vecinătatea epatării sau mijloace nedeschise esențialului prin imresionare, saturație, când lucrurile în fapt stau exact invers – atât susținerea, utilizarea, cât și dezvelirea unui registru poetic(2) adecvat pentru seriile de sentimente, stări și esențe mereu aflate la prima vorbire (scriere) despre ele sau la intersecția cu cele scrise deja, registru aflat într-o continuă completare, rotire, debordare de propriu, lucruri în fapt care atestă viabilitatea și realul valoric al scriiturii tale, și revenind, lucruri care sunt minuni ale simplității (-naturalității) și aflate la finalul scrierii, ajung Scrieri. Pot părea însă eu că încerc să epatez, să complic lucrurile și înțelegerea sau să apreciez mai mult decât există, însă ofer doar partea strict critică, încercând s-o redau clar și fără să omit părți importante, precum scrierea ta: neraportată la un stadiu superior din care ea pornește, și raportată la criterii generale de apreciere, este incompatibilă în ochii celor care-ncearcă s-o „critice”. Acest text, deși în nuanțe confesive - al realului scrierii, ci nu al realului autorului(!) -, merge pe o linie aproape insesizabilă spre proză și înspre vocea unei „ei” unind o intimitate (și intimitatea din care „ea” se expuse, adresându-se) din care ea există „în ea” cu fire ale vieții prin care există. Motive personale ale „ei”precum neputința afirmată în primul rând, absența, ș. a., iau o desfășurare aparte care necesită maximum de aplecare înspre ele pentru a le putea înțelege; astfel, pentru că „ea nu poate spune nimic” (aparent insignifiant) creează modificarea spațiilor privirii ei – și ce trebuie văzut neaparat întru înțelegere – ducând la absența “absență nu se poate trăi până la capăt” – absență ca simbol-motiv, dar și ca trăire a zonei ce-a fost deschisă. Ofer câteva chei și acum mă retrag, nu vreau să spun nici mai mult decât trebuie, nici să plictisesc autorul sau eventualii cititori ai acestui comentariu. Las simpla-mi apreciere. | |
| = . | MA Ioan [02.Feb.07 10:07] |
| "e ca un sol roșiatic, în care te cufunzi uneori pentru a te regăsi." Amintirea pământului în care îmi cufundam odată mâinile a venit ca un fior, cât palmele. Mulțumesc. Senzația poate fi comparată cu cea produsă de vânt, când trece printre degete. Prea puțini oameni mai ating pământul, prea puțini. "este departe când nu o chemi, aproape când nu o simți. ecoul i se deslușește când totul se încheie. așa, ca o propagare imperceptibilă prin interstițiile spiritului." Acest fragment pare a fi o ghicitoare, oferă și un indiciu. Nici nu știu și nici nu spun dacă am ghicit, fiecare are propria soluție. Noroc bun! MA | |
| = Raul, Ioan | Ela Victoria Luca [02.Feb.07 10:13] |
| Raul, e o mirare și totodată o certitudine atunci când văd cum reușești să parcurgi analitic un totum al scriiturii, cum trasezi paralel stilistice, cum pătrunzi dincolo de text, neignorând Litera, neignorând eul creator, neconfundând autorul real cu autorul scriitor. Este ceea ce aștept întotdeauna de la un cititor și de aceea, cum rar se întâmplă, mirarea și certitudinea mea se îmbină întru mulțumire. Ioan, da, mâinile mele încă ating pământurile, solurile născătoare, roșul vital din negrul inevitabil. Fain că ai sesizat nuanța de "ghicitoare", fiindcă așa am gândit și eu când am scris, raportându-mă, referențialitate vagă, la un Cititor-Ghicitor. Mulțumesc Ela | |
| = + | sorin golea [07.Feb.07 23:42] |
| nu exista certitudini vagi. Elementul de baza al unui text, de orice natura ar fi, este verosimilul | |
| = Sorin | Ela Victoria Luca [07.Feb.07 23:58] |
| Așa o fi, dar parcă A. Camus scria, de nu mă înșeală memoria, că "incertitudinea e cea mai certă stare". Eu am convingerea că există și certitudine vagă. Depinde din ce perspectivă privești: conștient, totul pare să fie cert, dar das Es vorbește întotdeauna. Și aduce tot vagul posibil în acea aparentă certitudine. Dare de ajuns acum, atât. E verosimil, complet. Mulțam pentru semn. Ela | |