| = Mai las-o-ncolo de mândrie | Maria Prochipiuc [07.Feb.07 12:02] |
| Nu-mi lua libertatea comentariilor, fiindcă sunt poeme de care nu mă pot desprinde așa cu una cu două și dacă nu las un semn simt că ceva din mine se destramă aiurea, mai bine să las sufletul meu întreg aici decât zdrențuit! Mila e ceva ce ar spune unii - inventată, dar tu reușești să o strecori ușor și ironic, nădejdea e la capătul orizontului, versul tău mă transpune mereu pe o nouă axă, e așa cum ai merge cu barca și calurile fiind zbuciumate, ești într-o continuă pendulare. Fiorul nădejdii de sus dă poemului o sclipire de bucurie ceea ce mă bucură și pe mine. | |
| = Maria | Adrian Munteanu [07.Feb.07 14:44] |
| Unii i-ar spune acestei pendulări de care vorbești altfel, uzând de termeni psihiatrici. Și zău că n-ar fi chiar departe de adevăr. În privința mândriei, e tot ce mi-a rămas. | |