| = ... | carmen manuela macelaru [23.May.07 22:17] |
| peomul de azi e mai suav, mai fluid, curge fara sa se opresca si sa se uite in jur ca si tine, curagand pe langa oameneii care te sufoca. mi-a placut f mult: am stat prea mult in prea multi oameni,imi spargeau visele de visul lor,rareori imi despleteau parul, barbatul...,etc; m-a impresionat acela care parfumeaza in fiecare dimineata rochia unei femei,eu voi tratat acest vers nu ca pe o metafora.:) | |
| = doua planuri | Leonard Ancuta [23.May.07 22:20] |
| depersonaliyarea si umplerea. asa vad eu acest poem. cred ca fiecare dintre noi suntem cumva construiti pe acest calapod. si obosim se ne mai oferim. imbracam aceeasi haina. servim totul ca pe un bal mascat. si intotdeauna e cineva care sa ne cunoasca. uneori il iubim pt asta. | |
| = ofof (;)) | Aida Hancer [24.May.07 13:38] |
| Ela, poemul a invatat sa curga"dintr-un vas in altul"cum am spus intr-un poem de-al meu.E un vers sincer, aproape feminin.Te desprinzi de context pentru a retrai si nota, obiectiv, trairi aproape senziuale.Sa fie asta o reintoarcere?Frumos...Iar oboseala nu este a versului, ci a femeii care inauntru si-ar consuma iubirea, in timp ce pe dinafara nu poate decat admira ceea ce i-ar fi putut apartine.Cu drag, neobosita, | |
| + Damnare | Vasile Mihalache [24.May.07 14:36] |
| Să te dezbraci de oameni care îți fură simțurile ca să te vezi cu visul în oglindă. Și să cobori prin neștiute vaduri spre grote cu ecou. Și niciodată părul să înfășori ca pânza peste trup.Din el rămâne în mâinile iubirii, precum o veghe mare, râsul- din care ostenești.Pentru gesturile organizate ale poetei neodihna este o stare exacerbată a bucuriei împărtășite celui de alături, dedicată nu-și poate oferi clipele de odihnă.Sensurile poemului nici nu-i mai permit aceasta, resimțim acest fapt ca pe o damnare. | |
| = Moi aussi | Magdalena Dale [24.May.07 17:19] |
| Eu poezia o văd ca pe o căutare de sine. Întoarcerea spre universul unde se conturează ființa lăuntrică prea puțin cunoscută de ceilalți. rareori îmi despleteam părul bărbatul îmi cuprindea trupul într-o crisalidă și râsul meu se transforma în pânză pentru somnul de peste zi Foarte frumoasă imaginea părului despletit și semnificativ acel rareori. Vise despletite în fața bărbatului ce le mângâie cuprinzând trupul într-o crisalidă. Apoi râsul ca un fluture care-și întinde aripile ca o pânză pentru răgazul sufletului. Sugestivă mi se pare și împăturirea rochii proaspăt parfumată lângă apă. Apa care trece, spală dar și macină și atunci vine și oboseala înainte de vreme... | |
| = Erată | Magdalena Dale [24.May.07 21:37] |
| Rochiei! Trop fatigue... | |
| = răspunsuri vouă | Ela Victoria Luca [25.May.07 00:40] |
| Carmen, fluidul, oamenii, parfumul, toate au un același sens: curgerea, în-depărtarea de ceva greu trăibil. Leonard, se poate citi și pe acel filon, cu simpla mea precizare: nu de oferit obosim, ci de neprimit. Aida, cred că admirăm întotdeauna ceea ce nu ne aparține, ceea ce nu este cumva în posesiunea noastră, pt a putea fi mai aproape de a fi decât de a avea, deși a avea și a fi la un moment dat converg, a avea fiind - a fi având. Vasile, este cumva această translație spre "grote", lăuntrice și slab luminate, unde ecourile cheamă ceva sau pe cineva protector, e un ritual aici, al curățirii de ceilalți și a dăruirii după o anume purificare. Magdalena, nu cred să existe un text sau ceva în care să nu fie această căutare de sine și, implicit, de celălalt/lume, aceasta i-e esența, așa cum bine ai surprins, indiferent de intesitatea oboselii. Mulțumesc frumos tuturor Ela | |
| = er | Ela Victoria Luca [25.May.07 00:49] |
| aceasta mi-e, în loc de i-e | |