| = cât mă simt eu de imberb, /tot mi-e ciudă pe Adeb | Daniel Bratu [19.Jan.04 14:24] |
| Nu am comentat până acum ce ai scris, deși am citit și m-a impresionat tot. Talent mult, umor fin asezonat cu adâncă amărăciune. Am observat că ai postat multă proză într-un interval destul de scurt de timp si ai avut parte de mulți cititori, chiar și mai destupați la scris, darnici în comentarii, intr-un loc în care lumea nu prea are răbdare cu textele mai lungi decât respirația. Impresionantă seninătatea suferinței tale în fața fragilității și răutății (subînțelese, fără nici o urmă de învinovățire) specifice felinelor, aici majoritar Adeb, minoritar Iulian. Din cauza asta preferatul e Adeb, rănile provocate de el trec, odată cu sângele, în canalizare. Iulian, în schimb, își suspendă stânjeneala motivației absențelor deasupra voastră, ca pe un fum gros, de mahoarcă putrezită, pe care o simți îmbibată în haine, în piele, în trup. M-am adresat direct, deși cred că ceea ce ai scris e desprins doar din imaginație, având doar un punct de plecare în realitate, așa cum ai facut și la "Mesagerul". Ai postat textul sub "poezie" și n-ai greșit cu mult. Îmi permit să vă transmit, în acest sens, un mic zâmbet, ție, lui Adeb și lui Iulian: Pe-un motănel pufos de-l calci pe coadă nu-l mângâia cu sărutări și oranjadă și nici nu-i mai umbla în coarnele de cerb, dacă nu-l strigi Iulică, ci Adeb. | |
| + o femeie singura cu o pisica in brate | Anca Anghel Novac [19.Jan.04 17:05] |
| "Și chiar când mă-ntreb, crisparea dispare, risipită undeva între distanța dintre buza înaltă a balconului, pe care se sprinjină cerul, și canapeaua mea, unde se leagănă minunat de jalnic o femeie singură, cu o pisică în brațe." Iti multumesc pentru lectura. E un ceva stralucitor in proza ta care imi place. Sunt cuvintele tale in slujba descrierii unor stari/situatii rupte din cotidianul atat de complex. Mi-a placut enorm cum ai descris angoasa sau teama intoarcerii acasa noaptea tarziu: "...îmi dau seama că însăși singurătatea mea mă fugărește de la mașină în casă" Si mi-a mai placut fluiditatea textului si naturaletea lui. Mi-a dat o senzatie de prospetime, de un anume altceva si altcumva. Mi-a starnit curiozitatea si mi-a intarit siguranta ca de fiecare data cand am sa citesc un text scris de tine va fi o delectare. Felicitari ! | |
| = Daniel si Anca | Veronica Niculescu [20.Jan.04 13:58] |
| Daniel Bratu - am citit mesajul tau si aproape ca m-am ingrozit: sunt atit de transparenta sau tu, dibace, ai reusit sa ma citesti asa de bine?... Multumesc mult pentru poezie. O singura explicatie - nu este totul din imaginatie. Din pacate, este cea mai personala dintre prozele scrise pina acum. Sigur, am impletit mult, nici eu nu mai stiu ce a fost si ce nu. Important e insa ca Adeb exista, sforaie chiar acum pe dulap. Si chiar adora Chopin; eu cred ca e un snob! :) Si eu m-am mirat de rabdarea cetitoriului de pe net. E bine. Anca - ai ales doua pasaje care chiar imi sunt dragi (fara sa fiu narcisista / imi sunt dragi, nu le consider capodopere). Imi sunt dragi fiindca ele fac parte din cheia pe care se bazeaza povestirea. Singuratatea este foarte buna, nu uneori, ci de cele mai multe ori. Multumesc! | |
| = impletite - Daniel si Anca | Veronica Niculescu [20.Jan.04 14:41] |
| Anca - pasajele alese de tine imi sunt si mie dragi, in masura in care imi permit, fiindca n-as vrea sa devin narcisista. Singuratatea linga cineva vrea sa fie cheia lui "Adeb". A lui linga mine, a mea linga el. Multumesc pentru vorbele bune si pentru steluta. Daniel - tie iti multumesc pentru poezie si pentru ca ai citit si printre rinduri. Atit de bine ca m-am ingrozit. Sunt asa transparenta? O singura rectificare: din pacate, Adeb este mai mult realitate decit imaginatie. Sigur ca cele doua laturi se impletesc, asa de rau incit nu mai stiu nici eu ce a fost, ce este... Multumesc. | |