| = "o lume fara fise" | Lucian Muset [09.Aug.04 10:45] |
| Imaginarul e unul din lucrurile ce trebuiesc satisfacute, daca nu vrem sa ajungem la nevroze si sterilitate. Ma intreb insa cat de mult ne putem debarasa de "fise" ca sa putem fi adusi de tine "pe marginea prapastiei", loc in care un anumit de claritate emerge cu necesitate. Un text care incepe cu "adevarul" si se termina cu un sfat, spre binele cititorului cautator de bine. Un poem pentru cei ce au inceput sa deschida ochii. Nu am stele dar ar trebui pus la recomandate, parerea mea:) Cu respect, Lucian | |
| = "doar noi și această blîndă forță gravitațională " | ioana cheregi [09.Aug.04 14:22] |
| Adevărul e că stau și eu pe marginea prăpastiei fără fise în buzunar, fără pic de imaginație, cu forța gravitației atârnându-mi de șorț, așa ca să-mi amintească de unele responsabilități; " toate se termină într-o zi pînă și motivele glumeam cândva", dar metaforic vorbind, fiind condamnați la alegere urmează să vedem cum...hai să ne imaginăm... Sfatul tău îmi prinde tare bine, ca și tot poemul dealtfel... | |
| = pentru Lucian și Ioana | Virgil Titarenco [09.Aug.04 22:40] |
| Lucian, imaginația, și pentru mine ceva inexplicabil. La fel ca virtualitatea oglinzii sau a visurilor. Uite, acum am imginația goală. Poate fi evaluată cantitativ sau calitativ? Are implicații morale? E o pierdere de timp? Și astea sînt doar întrebările preliminarii. N-am spus încă nimic despre dilema motivațiilor. Ce înseamnă libertatea? Eu iau deciziile sau sînt predeterminat? Chiar și acum, am vreun motiv ca să îți răspund sau nu? Ioana, poate e o boală a unora dintre oameni. Mă fascinează cei care n-au probleme cu deciziile lor. Poate e bună și imaginația la ceva, acest "virtual-test environment". Mulțumesc vouă că v-ați aventuarat pe marginea prăpastiei. | |
| = Dionisiac versus apolinic | Albu Vladimir [10.Aug.04 01:05] |
| Intuiam bine candva Virgile... esti grecul acela ce isi tintea privirea in prapastie vazand deodata cum prapastia privea in abisul si mai mare ce se casca in sufletul sau... pana la urma asta e spatiul fiintarii noastre, insa cateodata preferam sa uitam vecinatatea haului de dragul iluziei. Frumos ai surprins ideea. | |
| = legea gravitației estetice | Vasile Munteanu [10.Aug.04 06:43] |
| rătăcitor al planetei antigravitaționale, în care prăpăstiile cresc spre cer căzute dintr-un alt cer, poate imaginar, poate mai real decât ne închipuim, poate poetic, dar poate vital, poate estetic, dar poate social - poate toate la un loc, dar poate nimic din toate acestea; poate cuvintele poeziei acestea (și, prin urmare, nici comentariile) nu pot fi citite, poate că au căzut "în sus" în chiar clipa rostirii/scrierii lor, ca într-o melodie hazlie: "mansarda mea e la parter/ de-acolo eu privesc spre cer/ care se află dedesubt/ pământ de-asupra e de mult am obosit tot căutând/ să aflu rostul ăstui gând/ de-aceea eu acum vă spun/ că pe pământ nimic nu-i bun/ că toate așa așa cum sunt/ pământ în cer cer pe pământ". Cu prețuire, | |
| + motive | Alina Manole [10.Aug.04 21:10] |
Am recitit poemul și rămân la ideea mea inițială, că mi-ar fi plăcut să fie scris la persoana a doua singular, nu de politețe. La o lume fără responsabilități nu m-am gândit, cred că ar fi plictisitoare. Să se termine motivele? "Un temei există în orice act al gândirii noastre", ne zicea proful de logică. Ce motiv ai avut să crezi că nu mai ai motive - ar fi interesant de aflat. ;) Am găsit un alt fel de stil în acest text. Deși se depărtează de stilul tău binecunoscut, este de remarcat. | |
| = pentru Azrail, Teddy și Alma | Virgil Titarenco [11.Aug.04 08:27] |
| Azraile, ce să îi faci, am și eu defectele mele. Uneori mai gîndesc. Teddy, da, este un amestec de iluzie și imaginație. Un fel de "și dacă totuși". A fost și provocare pentru mine să scriu fără metafore. Ca și cum aș pune cărămizile fără mortar. Mulțumesc. Alma, mulțumesc de apreciere și de sinceritate. Textul nu e numai simplu dar și incomod puțin. Prin conținut. Pentru că ne place să ne credem liberi. Motivele nu cred că sînt identice cu cauzele. De aceea nu știu exact ce a vrut profesorul tău să spună prin "temei". Cert e că de multe ori ne căutăm motivele. Despre forma pronumelui, cum să spun, am avut și eu așa un fix cu asta. Desigur că forma aceasta îl face ceva mai rece, mai puțin încărcat emoțional decît dacă ar fi fost la forma simplă. L-am vrut așa, mai rațional. Despre "stilul" meu. Zîmbesc. Probabil că este evident de acum că sînt primul care mă plictisesc de mine însumi. Iar dacă se va întîmpla cumva să pot să scriu, mi-ar place să scriu în multe forme. Deocamdată sînt ca un copil care se bucură de noile descoperiri pe care le face. Nu prea am timp de clasificări. O las în seama celor care se pricep. Mulțumesc de apreciere. | |