| + Cele o mie de fețe ale istoriei | Dușan Baiski [23.Dec.04 14:38] |
| Interviul lui Cristian este genul de text care îmi place în primul rând datorită subiectului. Tocmai fiindcă mă pasionează istoria. Iar interlocutorul lui Cristi oferă o serie de noutăți pe care nu le-am cunoscut. Traducând însă „Migrațiile“ lui Milos Crnjanski, recunosc spațiul și timpul. Și Crnjanski a abordat viața grănicerilor bănățeni, dar de etnie sârbă. După desființarea regimentelor de graniță și trimiterea lor în agricultură (desființarea unor privelegii acordate de împărat sârbilor din imperiu), aceștia devin un soi de rătăcitori, de mercenari în armata austriacă, în luptă nu atât cu dușmanii austriecilor, ci cu ei înșiși. Noua situație îi face să se gândească la emigrarea în Rusia. Unii o fac și se mută pe teritoriul Ucrainei de astăzi. Unde se naște, în curând, Noua Serbie. O foarte recentă „descălecare“ la Viena (de fapt, prima) mi-a întregit întrucâtva tabloul format despre istoria spațiului bănățean. Am călcat practic pe urmele unora dintre bănățenii (nu are importanță etnia lor), mai mult sau mai puțin vestiți, până prin apartamentele imperiale de la palatul Hofburg. A fost, desigur, o experiență fantastică. O incursiune prin istorie. Are Cristian dreptate că o serie de teme și subiecte sunt încă, din păcate, prea delicate pentru a fi abordate de jurnaliști. Iar faptul că el a trecut pragul psihic este o dovadă că se schimbă lumea, se schimbă timpurile. Recent, doi eminenți istorici timișoreni, tată și fiu (de etnie sârbă), au publicat o carte care tratează relațiile româno-sârbe într-o lumină mai puțin romantică. Deci, se poate. Intrarea în Uniunea Europeană (nu în Europa, cum greșit se folosește în mass-media noastră) înseamnă o reglare a conturilor istorice. Ne place sau nu ne place. Interviul lui Cristian merită o stea. Cel puțin una. | |
| = Ca fost grănicer | Tudor Negoescu [23.Dec.04 15:32] |
| Ca fost grănicer, executant al ,,misiunii de pază și apărare a frontierei de stat a RSR", salut acest interviu cu o personalitate, istoricul militar Liviu Groza. Am doar o rugăminte: cei care au trecut granița prin sectorul meu de pază să nu se laude, să nu se împăuneze cu false merite! Nu au nici unul. | |
| = Un fost locuitor al zonei de fasie... | Dușan Baiski [23.Dec.04 20:33] |
| Dragă Tudore Am tot respectul pentru cei care își respectă jurământul față de patrie. Și eu, in calitate de cetatean si de soldat roman, am jurat să apăr și să respect RSR. In calitate de cetatean al Romaniei de astazi, voi face acelasi lucru. Singura mea patrie nu poate fi decat Romania. Probabil și străbunicii mei au fost grăniceri pe Valea Mureșului. Am amintiri frumoase despre zona de graniță de la Cenad. Poate nu aveam o imaginație atât de bogată dacă, pe vremea dictaturii ceausiste, aveam acces pe malul Muresului, la Cenad (Timis). Dar n-a fost sa fie. Numai ca am mult mai multe amintiri urate despre granicerii de pe timpul lui Ceausescu. Cristian Ghinea nu vorbea nicidecum despre acestia, ci despre niste generali romani servind patria... austro-ungara. Tocmai de aceea sunt absolut surprins de interventia ta. Spui la un moment dat: "cei care au trecut granița prin sectorul meu de pază să nu se laude, să nu se împăuneze cu false merite! Nu au nici unul." Ce sa inteleg de-aici? Au fost cu totii lichidati incercand s-o stearga la unguri sau la sarbi? Ai vreun "merit" in uciderea lor? Sau in prinderea si chinuirea lor? Cunosc metodele graniceresti aplicate celor prinsi ca voiau sa paraseasca RSR. Este pentru tine vreun merit in "decorarea" celor prinsi? Cred ca ai facut o mare greseala. Ai deschis cutia Pandorei. Mai cu seama acum, la 15 ani de la Revolutia din decembrie 1989. Sunt cu atat mai surprins cu cat un fost "securist" de frontiera" (granicerii au intrat in randul MI la un moment dat), in loc sa-si vada de pensie, vine si tulbura niste ape de... interior, cele ale poetilor si scriitorilor. Sau, te pomeni ca vei fi niscaiva provocator? Sa-ti dea Dumnezeu sanatatea pe care o meriti, insa eu unul n-am sa uit niciodata ca niste indivizi de teapa ta mi-au distrus 35 de ani din viata si nu mi-au dat voie sa cunosc libertatea. Asa sa-ti ajute Dumnezeu cum i-ai respectat tu pe cei care au simtit nevoia gustului libertatii si au nimerit pe zona ta de fasie. Un fost locuitor al zonei de fasie, Nici nu mai are importanta cum se numeste | |
| = Dușane, mă confunzi, cuscre! | Tudor Negoescu [24.Dec.04 18:21] |
| Cuscre, am impresia că faci o gravă confuzie cînd încerci să culpabilizezi gratuit niște tineri de 19 ani pentru că și-au făcut datoria atunci, aflați sub jurămînt militar (niste indivizi de teapa ta mi-au distrus 35 de ani din viata si nu mi-au dat voie sa cunosc libertatea). Îmi pare rău pentru suferința ta. Iar mie îmi interpretezi total aiurea vorbele. Nu am împușcat sau chinuit pe nimeni, cu toate că aș fi avut poate ocazia. Mesajul meu era altul: Cei care au trecut atunci, au trecut că am vrut eu... Sărbători fericite! | |
| = Îmi cer mii de scuze! | Dușan Baiski [26.Dec.04 17:28] |
| Draga Tudore Îmi cer mii de scuze. Cred că am fost prea dur. Am reacționat emotiv. Te rog să mă înțelegi că am și eu niște amintiri foarte neplăcute despre comportamentul unor grăniceri. În speranța că am îngropat securea neînțelegerilor, îți doresc și eu tot ceea ce-ți dorești și tu! La mulți ani! Dușan Baiski | |
| = Dusane, iti inteleg suferinta... | Tudor Negoescu [28.Dec.04 16:46] |
| Draga Dusane, sistemul in care am trait noi(acea mare inchisoare a patriei)a fost de vina, nu niste aiuriti de copii de 19 ani, cum eram pe atunci. Mesajul meu initial dorea (credeam eu ca sint subtil, dar iata ce-a iesit!) sa-i aminteasca lui Cristian Ghinea despre soarta unui text de-al meu cu amintiri din armata (numit ''In cautarea armatei pierdute''). Imi pare rau de neintelegere. Cind vei citi textul cu pricina, te vei edifica. | |
| = Marea închisoare a patriei... | Dușan Baiski [10.Dec.18 14:27] |
| Salut, Tudore Mă bucur că suntem la vârsta la care, totuși, ne putem ierta și înțelege unii altora greșelile. Pe de altă parte, sunt trist că am putut trăi asemenea timpuri. Nici nu e de mirare că sunt de preferat, pentru stagiul militar obligatoriu, tineri de 18-20 de ani. Sau, pe viitor, militari plătiți (adică, totuși, mercenari). Primii sunt foarte tineri și ușor de condus. Ceilalți o fac pentru bani și la ei sentimentele nu contează. Slavă Domnului că, în calitate de soldat, nu am fost nevoit să fiu trimis în vreo acțiune socotită după 1989 drept antipopulară. Am prins perioada de liniște relativă (1974-1975), când am slujit într-un batalion de intervenție. Însă copil fiind și trăind în zonă de graniță, am prins epoca post-sovietică. Cu sârme întinse pe câmpiile patriei, care, la simpla atingere, declanșau rachete luminoase și, apoi, gloanțe. Pentru mine Mureșul a fost un râu necunoscut aflat la câteva sute de metri de casă. Plecat apoi la oraș, la fiecare revenire în localitatea copilăriei a fost o mare umilință. Controale în tren, în gară, la pescuit... Întrebări absurde... Ultima dată (nu, niciodată nici nu m-am gândit să fug), într-un mic concediu, am fost umilit peste măsură de un locotenent de grăniceri așa cum nu am fost umilit în viața mea. Dar am trecut și peste asta. După 1989 am mai umblat prin zonă, mai aveam rude pe-acolo. Prostul obicei al controalelor umilitoare nu a fost lichidat. Pe la Cenad a trecut Nadia Comăneci. Nu era problemă să trec și eu, mai cu seamă că tatăl meu vitreg a fost cantonier și am locuit o vreme la 100-150 de metri de graniță, de Mureș. Am cunoscut zona de fâșie relativ bine. M-au înspăimântat însă, ulterior, poveștile cu frontieriștii și grănicerii. În 1990, am încercat să inițiez și chiar am reușit câteva materiale ample despre frontieriști în „Accent“, un săptămânal liberal timișorean, mort prematur. Ideea mi-a fost reluată de o colegă de breaslă, care a și scos o carte pe această temă. A insistat mai mult pe întâmplările de la granița cu Iugoslavia. Acum câteva săptămâni în urmă am plecat spre Viena. La intrarea în Austria, am retrăit umilințele din România. Umilit am fost și în fosta Iugoslavie, acum cinci-șase ani. Tot la graniță. La revenirea în țară, când am vrut să fiu de folos ca translator pentru grupul de români. Pentru un spirit liber, orice îngrădire poate să însemne o umilință mai mică sau mai mare. Asta este și dar-ar Dumnezeu să nu se mai întâmple niciodată. Dacă treci vreodată prin Timișoara, mi-ar face plăcere să ne întâlnim. Și, la un pahar de bere, să depănăm niște amintiri de conjunctură comune. Un călduros LA MULȚI ANI ție, familiei tale și tuturor celor de pe www.agonia.ro! Dușan Baiski | |
| = Istoria, dincolo de prejudecăți | Ghinea Nouras Cristian [30.Dec.04 11:40] |
| Dragi prieteni, sunt deosebit de onorat de vizita și comentariile făcute. Intenția mea a fost chiar aceea, bine sesizată de confratele Dusan Baiski, de a posta pe Agonia.net un subiect inedit, care să fie dezbătut și prin asta, mai bine înțeles. În ultima perioadă, de voie, de nevoie, în iureșul obișnuit, am stat cam departe de net, care pentru mine înseamnă, în primul rând, Agonia.net. Cu atât mai mare și mai plăcută surpriza distinșilor comentatori, dar și cea a editorului, căruia îi mulțumesc pentru fotografia inspirată, mult mai ună, recunosc, decât cea trimisă de mine. Stimați domni, nu-mi rămâne decât să vă urez, din inimă: La Mulți Ani! și cât mai multe reușite, inclusiv în acest generos spațiu al culturii virtuale. | |
| = Dușan, Cristian Nouraș | Tudor Negoescu [03.Jan.05 11:12] |
| Dușan Pentru a ne vindeca de angoasele, reminiscențele acelor vremuri, e bine să facem publice,indiferent de consecințe, aceste episoade care ne-au marcat existența. Citesc acum o carte-document, scrisă de un ,,frontierist" de profesie, Vasile Gavrilescu. Se numește ,,Liliacul" (numele de cod sub care era urmărit de Securitate personajul). Cristian Nouraș Muțumesc pentru acest frumos cadou de Sărbători. Am speranța că zilele acestea voi primi cîteva exemplare din craioveana Lamura (cu surpriza de rigoare!). | |
| = O idee bună... | Dușan Baiski [12.Jan.05 17:31] |
| Ai dreptate, Tudore. Ar fi bine să facem publice angoasele care, din nefericire, ne urmăresc și acum. Literatura are și calități psihoterapeutice. Avantajul unui scriitor e că poate să-și transfere ofurile pe seama personajelor. Mi-ai dat o idee bună. Sper să-mi iasă o proză bună. După 1989, am și scris unul sau două episoade cu titlul de „Frontieriștii“, într-o publicație care a dispărut. Alții au reușit să scoată și cărți. Eu nu am fost frontierist. Dar, datorită faptului că mergeam des în zona de frontieră, unde mai aveam rude, eram umilit sistematic ca unul care este un potențial transfug. Iar umilința din partea unui locotenent a pus capacul. Am scăpat la mustață de ceea ce li s-a întâmplat multora ajunși în zonă. Ce anume, cred că-ți dai foarte bine seama. În fine, mă voi gândi la o povestire. Când va fi gata, o voi posta-o pe acest site. Toate cele bune! | |