agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 6395 .



Eu mă mir cum de nu s-au săturat în cincisprezece ani să tot strige că au puțe!
articol [ Presa ]
Anchetă literară

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Marius Marian Solea ]

2005-08-02  |     | 



Revista Feed-Back


Anchetă literară


Eu mă mir cum de nu s-au săturat în cincisprezece ani să tot strige că au puțe!

1. De la ziare, programe tv la literatură și artă totul este invadat de tendințe pornografice si obscene. Dacă în primii ani ai „puterii populare“ când s-a instaurat proletcultismul, literatura a primit o lovitură partinică, azi asistăm la un alt "cultism", de data aceasta neimpus de nimeni: PORNOCULTISMUL?

Poate că este prea mult spus... Prostia, frivolitatea, tinerețea, libertatea, luate la un loc, dau, într-adevăr, referitor la starea despre care vorbim, un marketing al pielii bine întinse și date cu ulei. Așa că nu cred că este „neimpus de nimeni”, ar trebui să luam în considerare măcar aspectul comercial al problemei. În primul rând, piața antrenează respectivele produse mediatice, indiferent de natura acestora. Contrareacția le-ar putea scoate, mai repede sau mai încet, din circulație. Și nu neapărat... Există tendința omenească, suferindă din alt punct de vedere, ca banii să se obțină fără criteriu și acest lucru simplu rămâne dominant oricăror moravuri, discuții ori impacientări de ordin cultural. Dacă poezia sau vreun fragment dintr-o lucrare filosofică s-ar vinde bine, cu siguranță că reclamele pentru băuturi, dero și biscuiți și-ar schimba învelișul. Posibil să aibă o vină, generic vorbind, și elita căreia dumneavoastră îi adresați acest chestionar. Deși fiecare dintre noi nu are de unde să știe ce ar fi făcut într-o situație asemănătoare, eu v-aș putea spune oameni din cultura română care au făcut lucruri și mai depravante decât popularizarea unor funduri dansante, ori niște sâni alergați prin platouri de filmare. Dacă lucrurile ar fi fost călăuzite altfel, nu ar fi fost astăzi deloc nefiresc ca o vodcă bună să fie prezentată alături de poezia unui poet mult mai cunoscut decât produsul... După o politică de piață aplicată, nu ar fi foarte chinuitoare identificarea vedetei. Dar cine poate să îi țină piept lumii? Numai omul care se poziționează lângă Dumnezeu.
Pe de altă parte, ne ofensează radical o imoralitate publică, dar câtă plăcere ne provoacă ea atunci când este trăită anomim și în particular! Dacă mai ținem cont și de faptul că imoralitatea și greșelile altora sunt mai agravante pentru societate și mult mai incriminabile decât ale noastre înșine...
Sexualitatea pare a fi tuturor familiară, o plăcere la îndemână. Este o singurătate înțeleasă greșit, iar în lipsa altor posibilități rămâne printre puținele decizii imediate care aduc simultan plăcerea, o formă senzitivă a percepției “binelui”. Prin ea, cei care își consumă propriile nesiguranțe participă la anumite tipuri de validare, de autoevaluare, de reprezentare. Spiritul omului are diverse și nenumărate site prin care trebuie să treacă pentru a putea sa rămână întreg, neîmpărțit, aceasta este una dintre ele. Eu însumi mă surprind uneori dorind aceste forme de imoralitate și desprindere de Dumnezeu, mai corect spus. Am optat pentru „mă surprind” ca să îmi pot salva credibilitatea... Ba mai mult, pe unele dintre ele le-aș dori numai pentru mine... Să fac distincția între aspectul lor public, formativ, cel pe care îl incriminăm datorită unui potențial de energii culturale, și cel dorit de către mine nu ar avea nici un sens. Vorbind drept... Să te îndepărtezi de tentații, atunci când ai și posibilitatea împlinirii lor imediate, îți trebuie mare caracter, mare putere, și dacă nu găsești în tine forța necesară este bine să o iei de la Dumnezeu, doar și pentru asta există Dumnealui.



2. Generațiile de după 1990 manifestă o aplecare furibundă spre spargerea oricăror tabuuri, adesea scriitura migrează spre pornografic. Care este însă orizontul de demarcație între expresiile pornografice folositoare textului și cele care intr-adevăr oripilează? Oare substanța intregului? Probabil dacă limbajul licențios nu este gratuit plasat, acesta potențează valoarea?


Aici nu sunt atât de indulgent, literatura este un model, o expresie artistică, un alt contur al realității. Din punctul meu de vedere, literar vorbind, sexualitatea face parte dintre lucrurile minore. Evident, ea își recapată importanța, imediat, fără mari eforturi, de facto, biologic, social, chiar și religios, printr-o corectă înțelegere cât și printr-o corectă exprimare și administrare a ei. Poate că din acest motiv ea vinde bine mai toate produsele, inclusiv arta, fie că este vorba de film, muzică, pictură, iată, literatură etc. De acord, pot fi forme și realizări artistice neglijabile, dar tot trebuie să afli de existența lor, ca nu cumva să fi depășit de progres. Referitor la amestecarea rudimentară dintre cele două planuri, aș putea să spun că sexualitatea este în noi. Cui folosește ea într-un spațiu înstrăinat, fără însuși obiectul sexualității?! Sunt niște complexați cei care constituie această situație dată, de la care ați plecat dumneavoastră, niște complexați, atât cultural, cât și sexual! În varianta în care nu este doar un joc rușinos cu pretenție de cultură…
Numai textul pornografic nu va construi niciodată o literatură. Copiii aceștia, abuzați de chiar propriile lor aspirații, își descoperă puțele, privesc în jos și rămân fascinați. Părerea mea este că o fac mult prea târziu… În fond, și aici sunt tot doar niște suferințe. Băiețeii și fetițele acestea, care se autostimulează, fascinați de ceea ce pot ei să scrie, sunt, în fond, reprezentanți ai unei bune părți din literatura contemporană tânără și descărnată, literatură de cartier, de guri de canal, de boscheți. Este un alt stil de a sufla în pungă. Aurolacul ar trebui să fie redefinit…


3. Un tânăr, regizor de film, creator de scene cu iz pornografic susținea într-un interviu: "Domne', mie imi place să șochez...". Comunismul românesc a maximizat cenzura. credeți că manifestările actuale sunt simplă nevoie de descătușare prin limbaj șocant? Să fie acesta motivul excesului de obscen sau pornografic din literatura tinerilor condeieri?


Nici vorbă! Care este vârsta „tinerilor condeieri”? Cei mai mulți dintre ei, acum cincisprezece-douăzeci de ani, dacă este să ne referim numai la perioada acelui sfârșit de cenzură, nici măcar nu erau adolescenți. Față de cine nu s-au putut ei atunci descătușa, față de tovarășa învățătoare? Chiar dacă ar fi fost așa, eu mă mir cum de nu s-au săturat în cincisprezece ani să tot strige că au puțe! Iar în ceea ce privește dorința cuiva de a șoca, ea reprezintă o nesiguranță față de valoarea propriului produs. Ar trebui să identificăm această nesiguranță pentru fiecare caz în parte? Atunci ne-am liniști... Sunt convins că strigătul este un înlocuitor al actului propriu-zis, poate că și al organelor corespondente literaturii lor.


4. Democrația de tranziție a adus cu sine în lumea cotidiană vedetizarea mediocrității, șansa acordată dotării precare de a se impune, înlocuind calificarea și legitimitatea culturală prin tupeu și instinct al oportunității. Ar fi de înțeles că atunci "când nimic nu ai a spune" vulgaritatea e cale spre vedetizare? E posibil ca incultura unora (cultura nu înseamnă numai ce înveți în școli) să-i determine să creadă că literatura este egală cu pornografia conform modei zilelor noastre, sau suntem în fața unei concesii totale făcute comercialului?


La această întrebare, am onorat cu înțelesuri, răspunzând întrebărilor de mai înainte.
Ce aveți cu ei? Trec și ei prin viață...


5. Nu se observă, în literatura romana actuală, o capacitate de a asimila sau de a respinge argumentat fenomene derapante, marginale, o forțare a inerțiilor și a fundamentalismelor culturale. În aceste condiții Marin Mincu identifică o nouă generație literară "generația 2000". Credeți că se poate vorbi de generație în lipsa unui minim manifest estetic, în lipsa unei unități de program, sau credeți că unitatea e dată tocmai de teribilisme pornografice și obscene?


Manifest estetic acum?! Doar un nebun, un șmecher, sau cineva prins de vocația sacrificiului s-ar putea gândi la așa ceva.
Ultimul punct al chestionarului dumneavoastră mă obligă să atașez, pentru a nu mă repeta, nici a inoportuna în vreun fel tendința conturării unei generații, un sintetic punct de vedere, publicat, cu un alt prilej, într-o revistă din București. Aș specifica doar faptul că domnul Marin Mincu nu identifică o nouă generație literară, ci o șterge la fund pe una care s-a nimerit, oarecare, sperând, după niște porții de gris cu lapte, servite la casoletă, indiferent dacă sala de mese a fost cu oglinzi, a Uniunii Scriitorilor, sau este Rotonda Muzeului Literaturii Române, ca formele încă nediferențiate să se dezvolte și să capete constituția și robustețea unor oameni de cultură autentici, un gest deosebit, al unui foarte important om de spirit. Pentru acești băieți, Marin Mincu a făcut enorm. Dacă eu aș fi avut un asemenea sprijin din partea cuiva, păi omul acela ar fi fost pentru mine un fel de Marin Preda pentru Cezar Ivănescu. Mai puțin aspectul formal-metalic al problemei, din simplul motiv că metalul nu este etern... Deocamdată, în laborator sunt luminile aprinse și se aude și un bâzâit. Personal, am disponibilitatea să întrezăresc viitorul: îl văd pe domnul critic, istoric literar etc. ieșind, la un moment dat, cu acești drăguței prin parcurile sau rezervațiile de nuanță literară ale bătrânei Evrope. Până atunci, domnul Marin Mincu este nevoit să facă antologii cu cărțile apărute la Editura Pontica. Dar, dacă ar mai fi trei-patru ca dumnealui, uniform distribuiți pe cuprinsul sfintei noastre patrii, cuibușor de nebunii, s-ar întîmpla ceva cu adevărat important, alimentat estetic din resursele unei concurențe autentice. Criterii estetice, criterii geografice... Așa, cine cu cine joacă? - F.C. ACE, BRICE cu A.S. EURIDICE! Și tot purtând venerabilul antrenor jucătorii în spate, nu au încă piciorele crescute din trunchi, este posibil să i se modifice, să i se micească, mai bine zis, ceva foarte important pentru domnia sa: unghiul dintre convingerea din inimă, un punct de pe linia orizontului literar și vârful nasului.
Nu aș vrea să fiu înțeles greșit de către rău-voitori. Eu însumi m-aș bucura să prindă combinația. Sunt motive să cred acest fapt, în chiar prestația unora dintre memei. Cărțile câtorva le-aș propune chiar Ministerului Culturii și Cultelor, recte Direcției Generale Creație Contemporană, Diversitate Culturală, recte Biroului Cultură Scrisă, Lectură Publică, recte Comisiei Naționale pentru Subvenționarea Culturii Scrise – Comandă de Stat, transferată Fondului Cultural Român, recte secretarului comisiei, prilej cu care vom putea observa dacă domnul Marin Mincu este sau nu este fragil... Ar avea încă o posibilitate de a înțelege mecanismul vieții atunci când ești făcut pe comandă de stat.
Schimbând registrul, din glumă generică în glumă aplicată, referitor la această remarcantă activitate de șef de cenaclu, singurul meu reproș este acest gen de pedofilie pe care îl practică... Om bătrân, care știe bine unde e și unde nu e valoare, sub prudenta scuză a respectării unor libertăți, dă bine spiritual, contextul este favorabil, se joacă prin cenacluri cu păsărelele copiilor. Dincolo de realizările de tip estetic, le poate chiar perverti sexualitatea și va trebui, mai târziu, ca noi, condeierii corecți, să-i discriminăm pozitiv pentru a-i putea ajuta să se integreze. Tot literar vorbind...


Generație 2000, dormi liniștită, Marin Mincu veghează pentru tine!


Suntem bucuroși să recunoaștem că prestațiile cenacliste ale cunoștinței lui Umberto Eco, cât și energia de veșnic debutant au rezultate... Încet, încet, precum viziunea filosofică despre lume a unui limax, în iarba înaltă și udă, generația se ridică din proiect, i se îngroașe vocea, îi crește mustața și părul în locurile expuse tematic în poezie și, în răstimpuri, face spume la gură și la încheieturi. Cîțiva băieți vor bătaie! Alții ne devin simpatici, își fac loc prin reviste, dau sfaturi și ne sugerează că deja înțeleg fenomenul literar... Parcă s-ar întrezări niște țăpligi desprinse din personalitatea domnului Marin Mincu, întocmai ca personalitatea unui adolescent teribil, căruia i s-a dat importanță și i s-au validat ieșirile, fiind convins acum că expirația lumii funcționează după inspirația lui. Să sperăm că băieții nu vor moșteni și disprețul total față de competitor, imaginea lui de râmă umanoidă, obligatoriu frântă, din reprezentarea marțialului critic.
Odată, anul trecut, în redacția Vieții Românești, am participat întîmplător la un moment ilustrativ pentru multe dintre cele sugerate sau chiar spuse de către noi. Marin Mincu i-a spus dintr-o dată lui Constantin Carbarău, redactorul șef al revistei Sud, următoarele: “Dumneata ar trebui să te simți onorat numai pentru că ai avut ocazia să stai cîteva minute în aceeași încăpere cu mine.” Nu avuseseră nici măcar un conflict înainte, nici după asta. (Este adevărat, diferența de sensibilitate este mult prea mare.) A fost așa, pur și simplu, ca o vocație...
Vă dați dumneavoastră seama, confrați și cititori de rând, cît de onorați se simt cei care au fost la același frizer, au salutat aceeași femeie, ori au folosit o toaletă comună?
Totuși, pentru abnegația de care a dat dovadă față de cei care aveau neapărat nevoie de poezie, trebuie felicitat. Le-a dat o revistă, le-a publicat cărțile, ba chiar a reușit și obținerea unor subvenții de la minister. În ceea ce privește întrecerea cu Nicolae Manolescu, implicit cu generația acestuia, are ceva șanse, deocamdată secrete, mai ales că directorul României Literare, sub acest aspect, stă, de mult timp, pe loc...


Feed Back, nr. 6, mai 2005

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!