agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 5875 .



Cenaclul Agonia.ro - din 16 aprilie în Cafe Deko
comunităţi [ poezie.ro ]
Duminică, 16 aprilie 2006, de la ora 14:00 la Cafe Deko în incinta Teatrului Național, cu susținerea Muzeului Literaturii Române și a Revistei Șapte Seri.

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Paul Bogdan ]

2006-04-10  |     | 



Duminică, 16 aprilie 2006, de la ora 14:00 la Cafe Deko în incinta Teatrului Național, cu susținerea Muzeului Literaturii Române și a Revistei Șapte Seri.


A treia ediție a cenaclului Agonia.ro o va avea ca oaspete pe Silvia Caloianu, ale cărei poezii vor fi analizate de criticii:
-Lucian Chișu
-Felix Nicolau
-Luiza Marinescu
-Nicolae Georgescu





În concluzie, în acest moment vă invităm să:
- participați la cenaclul din Cafe Deko, duminică 16 aprilie;
- trimiteți prin email la adresa deko@agonia.ro o opinie bine documentată asupra textelor de mai jos;
Materialele valoroase vor fi prezentate (de noi sau de autorul acestora) în cadrul cenaclului;
- propuneți evenimente artistice pentru includerea lor în programul cenaclului;
- anunțați cel târziu până vineri intenția de a lectura în cadrul cenaclului și disponibilitatea pentru participare într-una din secțiuni (stand-up poetry, concurs, lectură) în așa fel încât să putem stabili cât mai precis programul exact al manifestării.


-----------------------------------------------------------


*
mă ruga o viață de om oprește-te îmi relata migrene primăvara
venea peste ploi despovărată își smulgea din carne liliecii
apusul cădea oval oval peste șoaptele sângerii limbajul crucii
înaripate
martirii puneau inimă lângă inimă pe inimă până când uitau
dogmele se scriau pe bandanele munților deasupra pașii grațioși
cu jartiere albastre libertatea cuvintelor fiorii aceia expozitivi
iubeam cred că iubeam dar să lăsăm tema pe acasă
niciodată nu aș fi desenat un triunghi eu nu desenez nimic
îmi puneam frunze de ceai pe ochi
înainte și după fiece interviu
febrile drumuri mă respirau înspre dimineață doctorii disperării
abandonați în fotolii niște umbre seducătoare niște morminte
convergente influențabile
îngerindu-și palmele
stop cadru
odată nu mai aveam frunze de ceai sau nu mai aveam ochi aveam
interviu cu niciodată mai cuvinte
și noaptea era strălucitoare și pură ca o privire din interior

*
mă sufocam sub atlasuri luminiscente ieșeam
se făcea că era primăvară mirosea a tinctură de odolean
pe inimă absolut genial îmi ciripeau niște păsărele străine
căutam un translator pe google toate limbile mă părăseau
de la aceeași literă
indiferența mă privea printr-un foc de tabără îi spuneam
ne văd avioanele
într-o liniște ca aceasta e loc doar de bossa nova îmi e dor
să pășesc pe nisipul răcoritor de luciditate e o dimineață visată
lasă-mă să mă consider incapabilă de maree
să nu înțeleg
să nu văd
cea mai galantă iluzie la braț cu bărbatul depărtărilor
întotdeauna are inspirația să îmi picteze cifrele câștigătoare
cu rujul de pe buze
pe gulerul cămășii lui și neapărat înainte de prima cafea
matinală
exact în momentul în care eu îmi rup
neîncrezătoare
sau intuitivă
toate biletele de loterie

*
dar nu s-a întâmplat nici o minune
toată lumea se obișnuise deja cu plânsul icoanelor
bărbatul acela mi-a observat lacrimile
păreau să se desprindă mai firesc de pe suflet
mai adevărate
precum ceara de pe lumânările albe
tremurătoare
fără durere
fără umilință
pur și simplu pentru că nu mai încap

a zis că mă așteaptă la ușa bisericii
să mă atingă

eu am ieșit ca un fum de tămâie
care uneori nu face parte din calcule
care îți împrăștie gândurile
și nu mai înțelegi

biserica mă urma ca o trenă
doar ușa aceea
decisivă
deschisă pentru toată lumea
stăruia cu insistentă în umărul bărbatului
cu tot cu cerșetori
cu tot cu nerăbdarea mireselor
care nu mai aveau cum să ajungă în fața altarului

*
la capătul străzii fantasmele tale vor improviza scene de groază
vor distruge butaforiile
vor căuta niște obiecte cu relații mai stabile mai puțin primitive
îți voi spune uită
hai să mizăm pe calul de foc al cerului pare inteligent
are tendințe biologizante
să mergem
nici o durere nu este infinită

suntem iarba nebunilor ipotetici ne paște inconștientul
definitoriu

în drum spre ultimul pat

ne vom întâlni ne vom despărți ne vom întâlni

te voi întreba peste un timp dormi pasăre de piatră dormi
îmi vei răspunde nu pasăre de apă nu
și ce poetic ne articulează universul fă ceva mor de plictiseală

până să îmi cadă ochii în var îți voi privi mâinile
până să mi se facă trupul cât o nucă și ele să mă umple
îți voi privi mâinile

eterice efluvii

*
pentru că fiecare capitol începea cu tine
despre cum mergi prin dormitor cu apa în pahar
încet ca să nu o trezești
despre cum îi găsești un loc pe noptieră
lăngă veioză
despre cum o privești fix până începe să se dezbrace
prin somn
despre cum îi ajuți să își descheie fermoarul
să îi lunece blănurile acelea
aeriene
până la glezne
despre cum întâmplător îi atingi umerii de sare
cu buzele
despre cum după aceea călătorești însetat
prin dunele nopții
neîmblânzite
despre cum până la urmă îi faci loc în patul obosit
dintre două contradicții
în sângele tău

pentru că

*
martie ninge la fel tristețea mea în linii martie
se va topi se va înnegri disperant albul va curge
cămașa aceea cu mâneci lungi culoarele pe unde
merg să îmi duc viitoarele mame la orele de curs
aici în memoria cu dafini
în fiece zi am rucsacul plin de bizarerii și dantele
dintre care mă pândesc în haite lupii orgoliului și tu
o întâmplare calculată în stele dezlegată în ape
în
cerc în
cerc doamne
încerc să îmi strâng pumnii
și nu am puteri
să pronunț să cred să recunosc
un surogat al cosmosului pe un platou de filmări

*
am lumina aprinsă pentru că am lumina aprinsă
dar poate
pentru ca să își frângă fluturii aripile și de geamul acesta
hi hi ce rochie roșie lili marlene ce umbră deghizată în elefant
cu tine pe brațe
rotindu-se
ca un gramofon stricat sau ca o pisică în jurul cozii
și nu mă plouă

trec batalioane
emoțiile mele fără de somn
fără de mine

lili marlene cine ți-a spus că ne-ar putea lega vreo prietenie
vreun iubit infernal
pe care să îl împărțim ca pe o pită dumnezeiască
după ce îmi vei număra anii
păcatele

hocus-pocus ține palmele
e al tău

niciodată nu e târziu nu e târziu definitiv
să permiți
să glumească și cu tine soarta

să vină zugravul să marcheze frontiera acestei situații
stupide false ilogice
cu arma pe umăr să vină sunt rea de legat
sunt leoaica fidelă cezarului său plictisit cărui nu îi pasă
e timpul
ei și
mă feresc din calea drumului său generos
care știe unde vrea să ajungă

să treacă
voi aștepta
până când se vor scutura toate merele de aur ale nopții
în poalele rochiei tale demente lili marlene
lili marlene
și visul îmi va muri și el ingenuu și el cu ochii deschiși
mari
ca două porturi subit abandonate
irevocabil
de apele oceanului

mirare
și taină a înfrângerii de sine

și nici o lacrimă

*
si soarele era o caracatita violetă navigam pe langă coastă
marinarii măsurau apele negre cu firul de plumb
eu aveam o rochie verde cu trenă eram tanară si suplă
și fără amintiri

de fapt erau poveștile
adormeau rânduri de părinți și bunici eu nu mai adormeam
rugam să îmi povestească luna
îmi desfăceam palmele
să îi fie comod
pânâ la urmă toate prințesele bune își întâlneau prinții
salvatori

vaporul avea pauze de conștiință și atunci
treceam cu vederea ființa aceea
de peste patruzeci
o treceam cu vederea
eventual îi spuneam să învețe bine imnul episcopal toamna
ajută

niciodată nu mi-a plăcut să măsor distanțe în mine cu plumbul
niciodată nu am avut rău de mare
aveam un suflet
îl căutam
știam că e pe undeva pe aproape
îl auzeam uneori distinctiv
cum plânge
încetișor
în trupul altcuiva

marinarii se făceau valuri
sloiuri de gheață în fracuri negre
eu mă resemnam nu poate fi și al meu sufletul acela

stâncile de cretă se perindau în zare niște rochii de mireasă
dantele dantele din scoici

nu mai aveam așa de mult

*
noaptea a intrat în cafetieră cu tot cu urme
camera mea e verde pașnică mă bucur nici o plantă carnivoră

și numai plânsul dureros de încet persistent al copilului
încă
mișcă abia sesizabil pereții
îl prind în palme
un ghem de fiori translucizi
îmi fac pâlnie din timp îi șoptesc la ureche
o să te nasc și pe tine într-o plantație de salaginella beauv
o să dansăm în rochițe cu buline galbene
vom emoționa spectatorii în pietre
până la fanatism
o să vezi că rădăcinile noastre nu au nevoie de pământ
doar apa să auzim cum ni se urcă în vene
pe vârfuri
cu pasiune
iubindu-ne atipic în templul sinelui
fără să știe
perpetuându-ne

undeva noaptea deja răspândește vise cu mine
unii nu mă doresc
pe alții nu-i doresc eu
cineva se intimidează și mai aștept să întindă mâna

*
doamne uneori am impresia că în loc de sânge
îmi curge prin vene suc de rodii
și ție doamne îți plac rodiile

te urmăream aseară prin biblii
pasionată
cu sufletul
dar tu ai văzut în mine un detectiv de temut
eu m-am supărat după aceasta mi-am luat perna
am dormit în mansardă
cu luna tremurându-mi de frig pe buze

și m-am trezit înspre dimineață cu tine
lunecându-mi în trup
ca între ramele perfecte ale unei icoane
așa și

acum
unde vrei să mergem doamne

*
domnule kaspersky av despre ce aberezi pe acolo mai ceva
ca tipa aceea de la fiscalitate care mi-a luat pixul de pe birou
pentru că avea treabă într-o ureche și uite așa i-am dăruit
pixul meu preferat imaginează-ți am emoții că era un cadou
de la
ah plouă aici cumplit plouă
în matrice
un poet virtual
o să mă răzbun într-o zi o să incendiez într-o zi toate cifrele
prin care se insinuează virușii
nu cred în dragoste domnule kaspersky av nici în dumnezeu
respect așa se cheamă firma care mă păzește îi fac reclamă
vezi pe google numai te rog
să nu leșini
numele meu duce și la pagina lui adrian păunescu și la justiția
și la multe alte prostii la andreea marin etcaetera povești
numai la ziua de mâine lângă cine îmi doresc eu nu duce
domnule kaspersky av cum crezi
lui
îi place oare numele meu
apropo
când rostește s pe ym și tace eu închid ochii
am impresia că își deschide buzele savuros
dar savuros de tot ca în hotelul acela de toate stelele
lumii
să mă sărute

*
nici eu nu am casă în mine pelerinule
dar nu am nici drum
cuvintele mi se ridică doar până deasupra inimii
și tac
uneori îmi ies pe ochi
lumini avortone în papuci de sare
unele dintre ele îmi lasă urme pe buze
albe
nu nu e zăpadă mă salvează câte un zâmbet
uneori
ca o cortină a teatrului național
din chișinău
de după care apar niște actori de la bolșoi teatr

în rest e cum vrei tu
pot să te simt când treci să te aud
și pot să nu

acum despletește-ți funia din păsări
orizonturi de după orizonturi de după orizonturi
dezleagă-te de ieri
și da
întreabă lemnarii aceia dacă mai știu să facă și altceva
văd pe aici doar fluiere și sicrie

fluiere

și am să vin și am să fiu frumos

și ai să vii
și ai să fii frumos

și

*
poate că trebuia să mă feresc din drumul tău genghis khan
mă uit cum în pulberea mea se scaldă miresele tale și mă întreb
poate că trebuia să mă feresc

se sparg blocuri de piatră tu zici că e terapia râsului te cred
stau și aștept să mi se refacă cetățile
timpul dintotdeauna a fost prietenul meu inconfundabil

ah genghis khan ce învârtejită sunt astăzi
am avut o zi grea grea ca și examenul tău la geometria plânsului
despre care vei scrie cândva un poem în carouri

poate că acestea nu sunt visele mele devorându-ți pernele
ca niște lupoaice albastre de pe care zboară blugii etceatera și intră
nude
în patul din oglindă

genghis khan mie nu îmi e frică de tine marele genghis khan
pentru că eu nu mai am nevoie și de pământ

*
aveai ceva din giacomo balla inventai trenuri din păsări
orele se făceau de hârtie le strângeai în pumn râdeai
le aruncai la coș
iar asta întotdeauna coincidea cu promenada lui sfăntul ilie
prin prăpăstiile cerului
atunci îți multiplicai degetele pe corzile violoncelului
îmi făceai din ochi
și te odiheai expresionist într-un lan de floarea soarelui
până când noaptea ieșea dintr-un pesimism violent
frântă
așteptând să o mângâi

concurentul tău îți turna vodkă
îți oferea țigări ieftine
îți modela balerine din broaște țestoase

eu mă ascundeam sub feregele neguroase
închideam după mine o mie și una de uși povestitoare
sau poate că muream
să nu mai văd nimic din ce se va întâmpla

*
nici dacă ai fi presnyakov acela fiul să îmi cânți abmani men'a
minte-mă
обмани меня
să mă topesc în palma ta pe detalii nu mai pot e o seară de
creație
am lăsat sfinții în voia lor să mă serbeze unul s-a oprit
ca o ciocănitoare pe tâmpla mea ca o ciocănitoare hai fii serios
demodatule degeaba-de-tren-rămasule
au să îți toarne și ție din câteva sticle vine barmanul să te lege
cu picioarele în sus de bara strălucitoare atracțiune
au să îți oprească respirația pe nas o să vrei să muști carnea
unui departe aer
o să mă uit cum te rotești ca un ceas care și-a pierdut orele
mă vezi o să te întreb așa doar pentru că
tot
drumul
am
tăcut
mă vezi
eu mi-am stropit sângele cu benzină mi-am
tatuat pe buze aici nu se mai fumează

*
hei buonarroti scrie și tu ceva adoratei tale vittoria colonna
să citesc și eu dar mai întâi
sculptează-mi cu toată măiestria ta o inimă din marmură
un alt mausoleu pentru un alt papă
al romei mele
zi-mi
oare chiar să nu merit
e mare plictiseală aici la culme dar tu aruncă niște bănuți
peste umăr
un gest impresionant în adresa viselor
vreo frunză de viță de pe fruntea lui bachus
pentru chiloții lui david
sau măcar niște firimituri porumbeilor acestora în scaune
cu rotile
plângâcioșii drogații
scrie-le
mesaje de floare și piatră în pâine
vezi că plâng recunoaște-mi tu chiar vezi că plâng
aberez ca întotdeauna lasă-mă hei buonarroti
doar nu ți s-a făcut milă
cine te-a mințit că acestea sunt lacrimi

*
se spune că au trecut peste zece ani și că revii
cu mănăstirea shaolin pe umeri
se spune că îmi vei conduce lumea ca pe o mașină

sparg furioasă oglinzile ies din toate verific feresetrele
bine închise
ușa la fel
telefoanele poșetele închise nici o seringă prin preajmă
cu serul instinctelor primare
nici
o
urmă
a tălpilor mele sângerânde prin fața casei

îmi apropii coatele de genunchi
respir

te uitasem la naiba te uitasem
dar poate că nu îți mai citisem niciodată gândurile
precum se spune
privindu-ti creierii aceia de senzație
provocatori
printr-un ciob de sticlă afumată

se spune că ți-ai dislocat în agenda mea și îngerii
stilizați
shaolin
pe fiecare pagină

am într-o mână focul și am în alta apa
respir

*
privește-mă
eu nu mă omor perseverând în materie cazuistică
privește-mi buzele ți-ai strivit o moarte gravidă pe ele
atinge-mi oasele cu aerul gurii tale și azi
nu o să plâng
hyper-tristețea ta nu are voie să lingă sare
caută-mă blând în jurul trupului meu e multă zăpadă e frig
am nevoie de tine
privește-mă
înainte să mi te ruinezi în această duminică a venelor
celebră în desfacerea judecăților
privește-mă
sunt tot ce a rămas dintr-o piesă de împrumut
ratare
a mamelor din alte mame
sunt o infecție a bazelor tale de date
alege-mă pentru alte lumi ține-mă de o lacrimă uite-o
cum se prelinge pe monitor
și vederea îmi flutură stupidă stupida în ștreangul de păsări
al nopților de mătase privește-mă

*
toată ziua te-am purtat în mine ca într-un leagăn dormeai
preaegoistule
de unul singur dormeai înfășurat în șalul meu verde
mulțumit că toată lumea prin care mai bântui
se rezumă la tine

uneori mă opream cât să mă topesc să mă inspiri
adânc
în visul tău

de nu mi-ar fi lene probabil aș finisa într-o zi neoromanul
despre o masochistă și o lumină carnivoră
cu arabescuri din trupurile mele frânte și strânse la loc
așa cum știu de la tine că se face așa l-aș scrie
și l-aș vinde
celei mai trufașe reviste
care nu are absolut nici o treabă cu literatura și
aș arunca pe vânt onorariul

de nu ar fi lenea aceasta aș fugi dintr-o moarte clinică
nesupravegheată
cu diagnosticul am nevoie
doar de tine

*
nu intra ai spus că nu mai vii
că ai zborul eliptic
aici pe orbita aceasta ninge e beznă și
s-au închis toate barurile
nu mai avem fumuri cu gheață
nu mai avem sânge
au adormit și vulturii pe munții aceeia ai noștri hematici
și e mai bine așa reciproc excluși din efemeride
e liniște

dar
e sete
e altceva decât se vede în casa cuvantului tău
e cosmosul îndepărtat uneori sălbatic de ape
e altceva în constituția planetei mele decât ar trebui
și dacă
doar pe tine
vreau să te mângâi

*
extraspecial intravenos domnul meu pământul meu inflexibil
o fi murit balena cu ceas inerția genetică o fi de mult un monitor
calcaros
de care vin să își sprijine visele pești mărunți îndulciți de ispită
ah domnul meu îți cant aiurea te dor aiurea te cred aiurea

navigând pe un solz de lună
te-ai trezit
bună dimineața
am venit să îmi prind umbra de morbul tău încăpător
ce liniște e in grota memoriei ca și cum
nu te mai poți întâmpla

hi hi toată galaxia aceasta e doar un curios insectar

*
liniștea îmi urca la etaj avea picioarele ca niște ace lungi
lucitoare
pe trepte îmi rămâneau puncte roșii
nu le atingeți spuneam celor șapte pitici mergeau și ei pe vârfuri
înnopta de parcă
nici o curiozitate nu era acasă

dar se auzea câte o voce rătăcitoare prin colțuri întrebând
ce mai avem la capitolul renunțare
și dacă așezi visele așa cadavru peste cadavru
oare
cât de sus poți ajunge

îți atingi dumnezeul te trezești și nu mai vrei să știi

*
dacă m-ar întreba întâmplările care dintre ele să mi se repete
mi-aș ascunde rănile ca un pompei dezgustat
plictisit de atâta durere
și le-aș spune că sunt alergică la fericire
la experimente
le-aș spune uitați-vă ploaia aceasta de trei zile nu mai are dirijor
noaptea a căzut într-un canal ca o balerină debusolată
a aflat acolo că nici unui câine inteligent nu îi pasă de viață
și-a întâlnit pasiunea pentru filosofie
a făcut scrimă
s-a abandonat cuiva într-un pat bizar
apropo despre care nu am voie să vă spun
s-a pomenit scriindu-și testamente pe craniul visului
și a zâmbit
murind
la numai câteva clipe
de izbucnirea orizontului în lacrimi de lumină

*
praful solar bucuria vrăbiilor demente pumnul meu mic
în care îmi repliez lumile cuminți
fără de lacrimi
dincoace de sistemul gradat singurătatea eroare minimală
totul e zero

și femeia aceea și dimineața sirenă cu solzi de cafea
șoptindu-i de fericire printre degete

toate mi s-au întâmplat spun și nimeni nu mă crede
toate mi s-au întâmplat strig
și nimeni nu mă crede
acum știu ce e fericirea strig de pe muntele de peruzea
strig de răsună adormite văile
de se cutremură muntele și se face mărgele

și nimeni nu mă crede

suflete
poate mai speri
poate mai aștepți ceva și eu nu știu



.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!