agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 4537 .



Cenaclul Agonia.ro – 11 noiembrie 2006
comunităţi [ poezie.ro ]
la Café Deko, în incinta Teatrului Național, cu susținerea Revistei Șapte Seri

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [cosmin dragomir ]

2006-11-07  |     | 



Ediția din această sîmbătă este una specială. Cenaclul își face un upgrade printr-o nouă rubrică. În fiecare ediție a cenaclului înaintea sesiunii propiu-zise un invitat special va sta de vorbă cu unul dintre moderatori și va răspunde întrebărilor din public. Pe scena de la Cafe Deko vor veni scriitori consacrați, actori, regizori, muzicieni și nu numai.

Sîmbătă 11 noiembrie doamna Iolanda Malamen va discuta cu Cosmin Dragomir despre "Exigență în revistele literare – de la exces de subiectivism pînă la elitism etanș". Binecunoscută scriitoare (poezie, proză) veritabil jurnalist (redactor ziarul ZIUA autoare mai multor volume de interviuri) Iolanda Malamen își va lansa cel mai recent roman, cald, abia adus din tipografie la Deko “Alice în țara crimei”


Cenaclul va continua în nota cu care v-am obișnuit. Cei doi protagoniști ai serii sînt
Daniela Șontică, ziarist la cotidianul Jurnalul Național și Dan Mihuț, profesor(Constanța).


Daniela Șontică

Mic dejun auster

Treci cu senila peste nervii mei
Infloriti de dimineata
In gradina cu portile larg deschise
catre serpii acestei dune de reci renuntari

ce plante carnivore
mi-au crescut din maduva
si tot mai crezi In frumusetea mea!

Fugarii

Nimic nu curge mai lent
decat sangele Intre delta si sinus,
cand nici o vama nu opreste
goana illicita Intre tu si eu

Fusese asa de aproape
dar s-a speriat,
si-a tras pe cap
cutia de carton impermeabil
pe care scrisese: fragil,
aici este cineva,
a nu se lasa la Indemana iubitelor singure!
Cand te asteptai mai putin,
scrisorile de la el
o luau razna peste fluvii
si se scufundau direct In inima lor
de fecioare plutitoare Inseninand naufragiatii

Auzim cuvinte rostite
de oameni fericiti,
le inghitim cu luare aminte -
poate Invatam si noi ceva,
citim ce s-a mai scris
despre aventura noastra In ziare,
uite, nimic nu curge mai repede decat viata
Intre mine si tine,
clipa asta de hartie pe care ploaia scrie ce vrea

Se insinua fara graba
In liberiene, urca pana aproape de frunza,
dupa care se retragea In fotosinteze ratate.


Masina de jazz

Fluturele din ochii mei obositi
este masina de jazz
compus de mine mulatra
sub cerul unei veri atat de irlandeze
Incat numai tu lipseai
ca sa Imi dau seama ca el,
fluturele,
nu este decat In privirea mea obosita,
cu totul transformata
Intr-o masina de jazz.


Foldere

Locuitorii acestui oras
merg tacuti printre zgomote,
stresul lor zilnic nu sunt claxoanele
ci calul cu valtrap navajo
cazut din cer la intersectia cu sens giratoriu

acesti oameni,
daca ar fi inspirati,
ar canta Incetisor dimineata
si, siguri de privighetoare,
ar transforma
o parte din lume In fisiere mici,
ar transla-o In dosare
si s-ar Intoarce
fericiti In viata.


Fragmente

Fericirea mea n-are trup,
din ea se scurg nisipuri amare In salamandre,
regnul lor identic cu ragusirea stelei
doar dimineata In ochii tai

fericirea mea n-are cer,
In loc de pamant
Imi trimite uneori trupul tau


Mai departe

Taiem putin dintr-un os,
ajustam mana stanga
si prindem bine
surubul In dreptul occipitalului,
numai bine s-a lipit
si unghia asta

iubito,
ai ceva roscat sub pleoapa,
a, o picatura de sange
pe bulevardul
plansului tau zilnic,
gretos si romantic.

la Hollywood ti-ar placea?
asa, putina memorie
In cutia verde, etans,
Dunarea se vinde In butelii potrivite
cu buzunarele noastre,
luam si noi una,

si mai ai o vena cava
putin Infundata
dar nu e asa de grav -
ne pregatim de vacanta.

Medievala

Calc pe durere prin orasul fara amortizoare,
dincolo de rigoarea drumului
tanjesc dupa subtila nebunie,
inoculez In privighetori
un somn clandestin
si ma povestesc cu speranta
ca nimeni nu va afla
tot ce ar cere inorogul spre a fi atins

Din amintirle unui sarpe boa

ea plimba zilnic pantofii
asortati la poseta pe calea cea larga,
se Intuneca pana
Ii reuseau toate numerele,
dupa aceea
Inchideau la non-stop
(un obicei al locului)
si ea nu mai putea sa-si cumpere batiste,
se stergea cu rochia,
Isi aranja putin sufletul
si se facea dimineata
dadea de mancare la porumbei
si uita poarta deschisa -
era singura bucurie care Ii mai ramasese.
|n rest, clientii.


Pasari cu penajul strivit

asteptam In perimetrul A
niste masini imposibil de controlat
cu identitatea la purtator,
locuitorii s-au plictisit,
s-au blazat Inainte de a cunoaste,
sunt Inchisi In carcasele lor sofisticate,
dau drumul la televizoare,
sunt stiri
din lumea care cred ca nu-i priveste.
sa nu fim moralizatori, se aude,
oricum
suntem nebuni
cu un fel de bucurie,
nu mai facem nici o repetitie,
dar ei cred ca e ceva trecator, ca sunt
doar subiecte de presa
si ploua pe stalpii
universului In expansiune.

El

Cititorul de suflete purtate
daduse la curatat
plasa de tantari -
voia sa termine cu viata pe muchie de cutit

acum sta linistit
asteapta un tsunami
mai pe gustul lui, el,
care totdeauna este mai gata de rivanol
decat de ultima femeie frumoasa din viata lui,
el, scriitorul de suflete ratate.


Dan Mihuț:

contopirea lui iakob cu îngerul

lui paul klee


izbește fața lungă și gâtul scâlciat ca o cizmă
nasturii înșirați în
perdeaua de grăsime întinsă drept cu buricele degetelor
spre burta umflată

nu strânge genunchii

buzele lipite de gingie
dinții încleștați în bucata de râs
prelungită din gâtlejul larg de rumegător

gleznele cicatrizate întinse pe pâine

iakob respiră și
topește-te

o mână de păr strânsă la spate ca un panaș

doar azi se vede carnea sub piele ca o stratagemă
de a schimba muștele
în amorași

respiră încet până te primesc
până când te așez în mine
să văd unde




predica din munte


când te privești în ochi
vezi
eșafodajul din litere în conul primei idei apoi păianjenul țesând
între creierul tău și celelalte lucruri
rețele duble prin care circulă frigul
rupt din hipofiză și stând seara la rădăcina fiecărui stâlp
între ceea ce vezi și nesfârșit
ca un cerșetor care și-a vândut picioarele și ochii

libertatea de mișcare depinde de haosul creat în același con
spațiul ce rămâne între picioare și ochi poate fi folosit
spre împovărarea ideilor
cu membre

dar în rețele
precum animalele tăinuite în genunea vegetală
se zbat în delirul lor
surorile primului impuls desprins
prin care se văd firele mici ale echilibrului
azi te îndrepți spre același povârniș urcat și ieri
înseamnă că stâlpii sunt întorși iar cerșetorul și-a răscumpărat
doar picioarele

ridică-te și mergi




brasilia

femeia lui le corbusier

orașul

liniile astea duc spre cea mai mică dereglare organică
mirosul ca o pudoare a intersecțiilor inversate
răcoarea semafoarelor ce se rotesc precum
floarea soarelui și notația egală a domnului balzac
pe scara elicoidală și caninul feroce al movilelor singure
baloții clădirilor răsfoind în taină propriile proiecte

se zărește de sus tot orașul
construit sub noi

într-o noapte le corbusier a visat o femeie

arhitectul e din mai multe bucăți
și din gemete fragile precum sticla care pocnește între
stâlpii de oțel
și holurile lungi secționate între dinți și creierul întins
urbanistic
iar mobila trupului e atât de comodă

într-o noapte le corbusier a visat o femeie

trupul ei

(erai dreaptă până când nu te-ai mai văzut
și doamne cât te prindea de bine rochia ca o cupolă
coloanele picioarelor intuite
sub nava liniștită a trupului
arcadele complicate trecând prin toate străzile
parcă întreg orașul era sub febra ta
prins în mirosul proastăt de ciment și nisip
în fierul beton al mâinilor tale întinse
precum brațele macaralelor care te clădeau

am urcat prin tine până când m-au lăsat picioarele
și sufletul
vrăjit de măruntaie de zidurile mate
spațiul
și nu era nimeni
erai goală

uneori cred că încă mai urc
dar nu
sunt sigur că în câtva timp
am ajuns sus
am urcat până când am văzut cerul
deasupra
iar de-acolo m-am aruncat în gol
în construcții)

de ce plecând de la tine nu ai reconstrui tot
până și basca lui dali aruncată într-un colț
poate fi o altă clădire
până și ficatul meu sau inima privite îndelung
și din diverse perspective pure
ar putea fi brasilia





text feminin

primul lucru în dimineață ar trebui să fie aratul trupului dar
ți-ai demontat brăzdarele unghiilor privind urma de sidef
rămasă pe piele de la răsucirile prin textura nopții
prin textul dragostei

canalele orelor de după miez de noapte în emisfera nordică
gheizerele
și căldura pubiană apoi lacrimile din sud
către călcâie curgând
din ghețar
pulsul accelerat al vânătorii
ca o nesfârșită însingurare de cuvinte pedestre
când îl cuprinzi pe fiecare din noi și-l dobori
smulgând pielea și sfârtecarea ca o parte a clipelor
crescute chisturi de panică

atâtea ape plutesc prin aceste animale globoidale care dau
freaticul sine îmbrăcat în gesturi de lene
drumuri cu țesuturi reconstruite
și pași retezați din genunchi

(există o naivitate a morților erotice
la fiecare rezervă din acest babel cu ferestre adânci și vedere
spre grădina retezată din care-ți culegi
părți din familie
tu nu faci dragoste fără să știi că lumea are
o locuință în care nu se face niciodată curat
în care lucrurile stau împrăștiate forme de relief
moarte după prima pătrundere și tipăt ascuns)

și cuvintele întinse pe sub noi tresar lovite
pernele moi din întrebări
patul înalt din elemente de legătură așezate
clasificat
apoi țipătul tău din țipetele lor
ce transformă și înghit cu o foame roșie fiecare apăsare
fiecare parte a corpului care nu are un poem al său

apoi mă întrebi dintr-o dată
ce sex are textul pe care îl naștem
și-ți răspund speria




ceremonia pașilor
(ritual de aruncare a mamei)

lucrurile cu-adevărat grave se spun simplu
ca și cum ai scoate mâna din buzunar și când ai deschide pumnul
o pastă mucegăită ar sări din palmă
încercând să se prindă de nasturii de la cămașă
curgând spre prohab

lucrurile grave
mi se par mai simple decât acea zi
acoperită cu batista ca un ou
în suportul de marmură iar eu rozând unghiile
murdare

rarele momente când ai curajul să înfășori după copacii
din fața casei
părinții ăștia
singurii care trag de tine până-ți cedează
pielea

dar lucrurile grave cos la loc hainele rupte cu miros stricat

ea începuse să putrezească
deși avea nările înfundate cu vată

se îndepărtaseră toți cu mâna la nas
lemnul ars îți strivea coloana dar pășeai prin noroi
spre burta gropii deschise

până și iarba mirosea sub pașii rudelor

mi-ai zis
după ce rămâi singur e mai bine uită-te spre grădină
o să aștept să curgă din noi sărbătorile
îmbătrânite

încet ai mai strigat încet
apoi

nimic nu poți spune grav fiule
niciodată n-ai știut de gravitatea solemnă a lucrurilor
iată
pășești în spate cu mama ta de parcă
ai mai avea ceva de făcut
după aceea



text recrudescent

(pseudolabirint)

ariadna a dat un fir
pe alt rând se urcă dacă nu s-ar vedea de sus
ondulările textului într-o relație combinată
între scris și planta care din movila ridicată a trupului
își extrage radăcinile ce ramân curse prin acalmiile
terenurilor aride
prin labirintul care lasă oaspeții tencuitelor pleoape
într-un teasc orfic stăpânit de saturații proprii

coarnele și mugetul fiarei
pe fiecare colț al scrisului
cocoșatul tezeu

avem talanți tineri în buzunarul de la piept
zornăie în trepidația diurnă când se văd oasele
fete și băieți
rama în care ni s-a așezat chipul e aurită și goală
răsplătită din inima înzorzonată
a literelor care se decojesc pentru noi până ce
urletul pe care-l scoatem are o sintaxa complicată
cu haine liniștite ticsite în înțelegere

sub haine există ofranda și lașitatea

dacă urcatul s-ar deosebi de pași
și apoi ca și când mitul care ne locuiește caverna
nu tot spre direcția plătită și-ar roti urzeala
atunci cuvintele ar dispărea moi
în memoria pierdută a dansului fonemic și nu
ne-am mai trage unul pe altul de inimi
nu ne-am mai tracta prin aridul cuvânt
către minotaur

(dedal și icar nu mai zboară prin texte)



dimineața scriitoarei

se duc tăieturile din piele în scrinul verde sau
în aliajul oglinzii
alunecă precum norii de cerneală

lungit lângă țigară ascult cum într-o altă parte a clădirii
faci duș cu mâinile strânse pe țevile reci
ca și cum ceva din tine
nu e la loc

fala mea se află exact lângă ieșire
nu e prea în dreapta inima?

sememele curg prin țevi către tine
te udă
te pătrund

“je viens pour faire tirer de moi la pierre philosophale”

dorm de la 5 la 6.30
vise lăbărțate cu degete imaculate doar mâinile le văd
buricele porii pielea lucioasă unghiile
doar mâinile le văd

la ridicarea coatelor de pasăre realizezi
că trăiești într-un mai mult ca prezentul
mersul tău pe pilota mânjită cu crize în anonimat
zborul tău prin tonul rece al vaselor ciocnite
undeva mai în dreapta inimii
pășești în gol

glasul legat de viitura ochilor și ceasul
zbătându-se să iasă din el

toate obiectele îngrămădite în memorie
în aliajul alb care devoră
alunecă obiectele precum norii
ciocnirile lor desuete și sarcina electrică retușează
apa care curge pe tine
apoi jos
căzut la picioare

alt poem rece




fixare în salt

motto:
“dumnezeu se face om se face pește se face gâscă cu pene se face munte de perne cu puf. suflări moarte suflu eu viul pășesc peste țărâna moartă.”
ulise, james joyce

egală cu fiecare înghițitură otrava și bătaia pe călcâi
derizoriul
săritura lichidă atinge tot ce mai e
de topit și împins înapoi
mâna care odată pătrunsă prin tine se închide
ține-mă de cei doi îngeri leșinați în retina moale
în distorsie până la capăt

să rămân la jumătatea căderii și să privesc
cum îmi iei locul cu tălpile goale
apoi te scurgi din mine și urci

vom muri de moarte bună într-o zi
cu musculatura crucificată fără noimă
atașați aceleiași trambuline
din armătura corpului

fiecare disperare e ca un animal pufos
te gâdilă prin intestine până când
fugi din tine imediat după ce te-ai înghițit
apoi te observi cum de la o oarecare distanță
ești fix

apa a rămas neatinsă


valea caducității

(echo)
trec printre palisade după chipul și asemănarea
unui om despicat
liniște și pastă în interval
curent electric prin șira spinării
alt val cu alunecări domolite pe catranul sec
al tălpilor de om
sub ele lucruri prea mărunte
strânse-n fiole pe care nu le poți ignora
calc până când îmi simt spada fragilă
pătrunzând
dezosarea și zgomotul produs schimbă modul
în care mă izolez
mă ating de clădiri care nu există și sunt atins
de isteria
subcutanării continue

cresc pe piele după putrezirea constantă
pustule în care-i văd pe ceilalți
mi se cere cuplarea pe statuie actul de eroism taluzat
cu metale
și eros
moartea gradelor insignifiante din noi
toți
(mâinile mele pline de sânge plutesc pe suprafața
aerului
aerul
cuprins de limita lăuntrică a crimei)

există o narcoză ce strigă
degete înfipte în ea ca într-un viol la amiază
curg nesigur
lumini pe terasele palisadelor
nivele odihnitoare
mișcând
rețeaua severă a victimelor
androgine

secreția lividă a stărilor mele minore
în plasele din ceilalți
scoase la mal



ion a’ lu’ puiu


de când a mai îmbătrânit ion a’ lu’ puiu ține
tractorul de coarne

i-a pus drăciei cu mulți cai putere
corman talpă brăzdar trupiță iar în locul volanului
o pereche de coarne pe care puiu
le-a lustruit cu pământ salivă și bășicile din palme

e mândru de apropierea de lut deși stă pe gramada
de metal și strigă pe nume
tinichelele tractorului
de parcă ar fi boi

mișule priene joiene hăis mă tată

cea

e duios să-i vezi biciul încolăcit după burlanul
de eșapaj sclipirea din ochi
țuica de la curea

și la sfârșitul zilei să-l vezi împleticindu-se
cocenii din brațe
îi împiedică mersul
cade în nas la botul tractorului
râde
na că m-am îmbătat
îl mângâie încet șoptind
mănâncă mănâncă
biet animal



Vă așteptăm impresiile, comentariile, părerile în spațiul alocat comentariilor, sau pe adresa [email protected] sau sâmbătă, live, la ora 14:00, la Cafe Deko.
Tot pe aceeași adresă puteți trimite textele dumneavoastră care vor fi prezentate în următoarele ediții ale cenaclului.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!