agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3198 .



Nopțile lui Prometeu (II)
eseu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Stefan Doru Dancus ]

2010-10-06  |     | 



SINGUR NOAPTEA. Se văd de aici luminile câtorva orașe, sunt înconjurat de o sumedenie de mușuroaie de luminițe. Oamenii s-au înmulțit și în așezările lor se presupune că fiecare evoluează, luptă trup și suflet pentru binefacerile “civilizației”, are, fiecare, țel în viață: spre diferență de înțelepciunea furnicilor, truda lor individuală frizează aproape nimicul care are, și el, o durată de timp ridicolă.
Totuși, fiecare noapte de aici nu egalează grozăvia celei ce urmează. Atâta înfricoșare conțin nopțile viitorului încât până și călăul meu devine o ființă tandră, încât mocirla umană este preferabilă acestor stări de grație. Întrebați-mă dacă rezist acestor frici care mă fac mai umil decât chiar firul de iarbă. Voi răspunde cu sinceritate că da: între iubire și întuneric nu există nici o relație, forța prin care aceste două cuvinte au fost asociate este incorectă – ele fug unul de altul precum magneții de semn identic.

NOAPTE BUNÃ. Într-o zi, pe munte a poposit o echipă de muncitori și s-a apucat de spart stâncile cu târnăcopul, pickamerul, lopata. De la înălțimea așezământului meu le urmăream truda îndârjită, încercarea de-a supune cu orice preț echilibrul natural. Bieți neștiutori! Piatra se opunea furioasă, curentul electric folosit în scopuri atât de ciudate cum ar fi să te bați cu pietrele munților risca să depășească limita fondurilor investite. Ei nu cedau, asudau zilnic iar noaptea tremurau de frig într-un cort verde.
Odată, careva a zis: “Cât s-a chinuit muntele ăsta să-și așeze pietrele astfel iar noi le stricăm”. Am crezut un moment că lucrurile se vor schimba, oamenii aceia vor înțelege inutilitatea muncii lor și vor pleca. N-a fost așa iar într-o noapte cu tunete și fulgere, unul din ei, care înjura mult, aproape că a fost electrocutat de un trăsnet ce s-a prelins, cu un bubuit înfricoșător, pe bățul metalic al cortului. Evenimentul a fost însă repede uitat, continua săparea a trei gropi ce urmau să fie baza unui pilon pentru primirea și transmiterea semnalelor radio-TV. Iată unde a fost îngropat limbajul Universului, unde s-au betonat pentru totdeauna puterile divine folosite de primii oameni ai lui Dumnezeu: pe vârfurile munților care n-ar fi trebuit sabotați ci binecuvântați de crucea lui Isus.

NOAPTE RECE. Bărbatul n-ar trebui despărțit sub nici un motiv de femeia lui. Unul din muncitori poartă cu el o interesantă încărcătură spirituală și un dor năprasnic de o femeie. În general tace, intervine rar în discuțiile celorlalți și aproape că-l deplâng, așa cum se zbate în interiorul trupului obosit căruia nu-i prea acordă atenție.
Într-o seară, pe când stătea și bea ceai singur în fața focului, i-am trimis niște pasaje din Ecclesiast, doar atât am putut face pentru el de la înălțimea schingiuirii mele. Îmi este limpede că, de-ar mai avea oamenii cui se adresa, de data asta ar pune corect întrebările.
Gânditor, muncitorul acela a scos Biblia dintr-o geantă ponosită și a citit:
“Apoi, când m-am uitat cu băgare de seamă la toate lucrările pe cari le făcusem cu mâinile mele și la truda cu care le făcusem, am văzut că în toate este numai deșertăciune și goană după vânt, și că nimic nu este trainic sub soare (…).
Am ajuns acolo că m-a apucat o mare desnădejde de toată munca pe care am făcut-o sub soare.
Căci este câte un om care a muncit cu înțelepciune, cu pricepere și cu izbândă, și lasă rodul muncii lui unui om care nu s-a ostenit deloc cu ea. Și aceasta este o deșertăciune și un mare rău.
Căci, drept vorbind, ce folos are omul din munca lui și din toată străduința inimii lui, cu care se trudește sub soare?
Toate zilele lui sunt pline de durere, și truda lui nu este decât necaz: nici măcar noaptea nu are odihnă inima lui. Și aceasta este o deșertăciune.
Nu este altă fericire pentru om decât să mănânce și să bea, și să-și înveselească sufletul cu ce este bun din agoniseala lui! Dar am văzut că și aceasta vine din mâna lui Dumnezeu.
Cine, în adevăr, poate să mănânce și să se bucure fără EL?
Căci El dă omului plăcut Lui înțelepciune, știință și bucurie; dar celui păcătos îi dă grija să strângă și s-adune, ca să dea celui plăcut lui Dumnezeu! Și aceasta este o deșertăciune și goană după vânt.”

NOAPTEA, DUPÃ TRECEREA CÃLÃULUI. Uitați-vă la România asta, oameni din alte părți, uitați-vă cum se târăște, lovită și scuipată atât de nomenclatura bunăstării materiale occidentale cât și de cea internă, mai arțăgoasă și mai feudală ca niciodată. Uitați-vă bine cum s-au stins artiștii ei cei mai puri – neștiind care le este rostul. Acești profeți ratați merită conservați sub cupole de sticlă spre veșnică aducere aminte. Spre diferență de mine, încarceratul pe acest munte, ei nu s-au lăsat devorați de incredibilul spațiu care stă între Dumnezeu și om. Au murit și mor încă fără a permite descinderea Înaltului în trupurile lor frumos construite. Confuzi, nedumeriți, neînțelegând ce caută pe lume și de ce sunt – neapărat – artiști, așa se duc.
Acest lucru se întâmplă la nivel mondial numai că aici, în țara întinsă la poalele muntelui meu, tulburarea e mai dramatică și mai irezolvabilă ca oriunde.

NOAPTE CU STELE PUÞINE. Muncitorii de jos fac foc în fiecare seară. O furtună violentă a scos din rădăcini brazii acestor înălțimi iar ei s-au grăbit să-i taie așa verzi cum erau, în ideea că lemnul verde păstrează cărbunii aprinși până dimineața. Nici unul nu sesizează lacrimile de rășină care se aprinde și strigă – în limba ei – că rădăcinile copacului mai aveau putere să-și reechilibreze ținuta.
Pentru a limpezi situația, afirm că Omul n-are nevoie de foc, de apă, de pământ sau de aer, de toate utilitățile civilizaționare derivate din acestea: Omul este altceva, este atitudinea supremă a liniilor de forță ale iubirii iar asta face din expresivitatea lui trupească doar punctul material în care ele se întâlnesc.
Dacă aș fi ascultat cu atenție și s-ar pune preț pe ceea ce spun, și-ar întoarce și Pământul fața spre specia aceasta debusolată, spre neliniștiții aceștia pentru care zboară avioane și pentru care tace energia nucleară. Dovediți-mi că mint.

NOAPTE CU PLOAIE. Toți oamenii sunt făcuți din cuvinte, sunt transportorii unor sunete excentrice; spun excentrice pentru că rezultatul sunetelor emise nu este decât în mică măsură depozitarul intenției inițiale. Celălalt, destinatarul, aude ceea ce vrea sau ceea ce îi convine.
Muncitorul acela, de pildă: știind că soția lui va veni pe munte, a făcut 30 de kilometri în 4 ore, pe un traseu măturat de ploaie și vânt puternic. Iată partea a doua, reversul medaliei, m-am gândit, știind că Mănăstirea Argeșului a supraviețuit datorită ideii de Ană, datorită acestui aparent ciudat și neomenesc reper.


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!