agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 4481 .



Studiu comparativ între două genuri scurte – epigrama și senryu - partea I-a
eseu [ ]
Colecţia: Texte umoristice

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Noricã ]

2014-09-16  |     | 



A. Un scurt istoric al genurilor scurte umoristice

A.1. Epigrama


Din cele prezentate în acest material, epigrama este genul cu cea mai mare vechime - a apărut în Grecia antică acum peste 2500 ani. Numele explică apariția epigramei (în traducere “inscripție pe”): inscripție pe morminte, pe statui, pe arme. Dar adevărata afirmare ca gen literar a cunoscut-o în Roma antică, în special prin exponentul ei cel mai de seamă, Marțial.

Marțial – Perspective / Gemelus se însoară și-o vrea pe Maronilla;/ Cu daruri o răsfață și îi imploră mila./ Atât e de frumoasă? – Nici nu se pomenește! / Atunci cu ce-l încântă atât de mult? – Tușește!

Marțial - Medic și cioclu / Diaulus era medic și cioclu s-a făcut./ Aceeași meserie o ia de la-nceput.

În Evul mediu, Renașterea a readus epigrama în atenția scriitorilor. Genul a fost practicat de nume cunoscute din Italia, Franța, Spania, Anglia, Germania, Rusia...

Voltaire - Epitaf unui papagal / E îngropat aici, devale,/ Un papagal. Vorbea curent / O zi și-o noapte în taclale.../ El a lăsat, prin testament,/ Acest talent... stăpânei sale.

Un lucru ciudat la prima vedere este acela că, în prezent, epigrama este prezentă aproape exclusiv în spațiile de limbă română – România, Republica Moldova, Banatul sârbesc, Bucovina... Explicația este că românul posedă, în măsură mai mare decât alte popoare, darul de a face haz de necaz. Optimismul, dorința de a petrece, ironia și, mai ales, autoironia sunt atribute existente la români în cel mai înalt grad. Dacă germanii, unul din popoarele harnice ale Europei, dau de necaz, se pun pe treabă. Românii mai întâi fac haz și pe urmă, dacă mai au timp și chef (chef – iată un cuvânt polisemantic care spune totul), se pun și ei pe treabă. Da, dar spuneți-mi numele unui umorist renumit în literatura germană!
Mari scriitori români au înnobilat genul - Caragiale, Macedonski, Topârceanu. Dar cei care i-au adus popularitate au fost epigramiștii din prima jumătate a secolului XX - Cincinat Pavelescu, Păstorel Teodoreanu, Ion Ionescu-Quintus, Nicolae Crevedia, Ștefan Tropcea. Generația de după al doilea război mondial a urcat epigrama pe noi culmi, aducând-o la nivelul de perfecțiune de azi - Mircea Trifu (cel care a înființat Uniunea Epigramiștilor din România), Alexandru Clenciu, Nicolae Ghițescu, Giuseppe Navarra, Stelian Ionescu, Sorin Beiu. Orice enumerare e nedreaptă, dar nu se poate fără. Cred că ați observat că, în galeria marilor epigramiști, m-am ferit să nominalizez persoane în viață, deși multe din ele (neutrul e bine folosit, avem și femei valoroase) ar merita să figureze. În schimb, am ales marea majoritate a exemplelor de la epigramiști contemporani, având volumele lor în bibliotecă.

A.2. Robaiul

Robaiul (la plural robaiat) este o poezie lirică persană cu caracter filozofic meditativ. Ca structură, este alcătuită din patru versuri, cu rimă de tip a-a-b-a. A apărut în sec X, dar în următoarele două secole, reprezentanții cei mai de seamă au făcut ca robaiul să intre definitiv în literatura lumii - Omar Khayyam, Saadi, Hafez.
Veți spune: ce caută robaiul printre genurile umoristice? Citiți catrenul de mai jos, scris de Omar Khayyam și găsiți răspunsul.

Sus pe boltă-atârnă-n spațiu ditai taur,/ altu-i poartă-n spate pulberea-i de aur... /Între-acești doi tauri, uite-mi-l pe-Allah,/ câți măgari mai paște-n iarba din coclaur!

A.3. Limerick-ul

Limerick-ul este o poezie umoristică existentă numai în spațiul englez și irlandez. Apărut în Evul Mediu, denumirea poemului provine probabil de la orașul irlandez Limerick. Are formă fixă: cinci versuri, cu rime a-a-b-b-a, cu o metrică rigidă, în care versurile 3 și 4 au mai puține picioare. La origine bazat exclusiv pe absurd, limerick-ul a evoluat, ajungând să atingă o gamă largă de teme: ironie, poantă anecdotică, grotesc, umor negru etc.
Cel mai celebru autor de limerick-uri rămâne poetul irlandez Edward Lear cu volumul “Cartea nonsensurilor”.
Iată câteva limerick-uri în original.

There was an Old Man of Bohemia, / Whose daughter was christened Euphemia; / Till one day, to his grief, / she married a thief; / Which grieved that Old Man of Bohemia (E. Lear)

There was a young fellow named Hall, / Who fell in the spring in the fall. / ’T would have been a sad thing / Had he died in the spring. / But he didn’t – he died in the fall. (W.S. Gilbert).

A fly and a flea in a flue / Were imprisoned, so what could they do? / Said the fly, «Let us flee!» / «Let us fly!» said the flea. / So they flew through a flaw in the flue (Carolyn Wells).


După cum observați, e foarte dificil ca, în procesul traducerii, să păstrezi atât semnificația cât și metrica. Dacă mai sunt și jocuri de cuvinte, devine imposibil.
La noi, puțini autori au abordat genul. Totuși, am găsit câteva exemple.

Elena Malec / Era într-o vreme un lord/ Crescut la o școală-n Oxfórd / Dar are în ghete / Un iz de șosete / Crescut parcă-n brânza Roquefort.

Laurențiu Orășanu/ Era un sergent în Tunis / Cu haine de lucru închis, / Dar când și le-a dat/ Jos, brusc, dintr-o dat', / Femeile-n cor au zis bis.

A.4. Senryu

În Japonia, de-a lungul perioadei Edo (1600-1868), mari maeștri precum Matsuo Bashō, Yosa Buson și Kobayashi Issa scriu versuri sub formă de tristih cunoscute în epocă drept hokku. Abia spre sfârșitul sec. XIX aceste poeme au primit denumirea, retroactiv, de haiku. Multă vreme, haikuul era o preocupare exclusivă a elitelor.
Prin sec. XVII, oamenii de rând au început și ei să scrie haiku, fără să respecte regulile de bază stabilite de înaintași. A început să fie descrisă, de multe ori cu umor, viața cotidiană și natura umană, în locul naturii propriu-zise. Karai Hachiemon (1718-1790), care își publica propriile haikuuri sub pseudonimul literar Karai Senryu (în traducere “salcia de pe mal“), a început să culeagă aceste poeme, să le sorteze și să le publice într-o antologie care, în timpul vieții lui, a ajuns la 23 volume. Ulterior, în onoarea lui, tristihurile de gen au fost denumite senryuri.
Iată unul din poemele scrise de Karai Senryu.

Hoțul / pe care l-am prins / era fiul meu.

La noi în țară, cel care a impulsionat puternic apariția haikuului a fost Florin Vasiliu, fondatorul Societății Române de Haiku. Ulterior au apărut și în provincie cenacluri de haiku, cel mai important fiind cel din Constanța. Nu trebuie omis aportul lui Corneliu Traian Atanasiu, care promovează cu succes haikuul prin intermediul internetului.
În limba română, senryuri au fost publicate fie strecurate în volume de haiku, fie în câteva antologii, editate de Valentin Nicolițov. Dar singurele volume de autor sunt “Zâmbete în stil japonez” de Jules Cohn Botea, considerat în mod unanim maestrul incontestabil al genului și, ultimul din listă cu voia dumneavoastră, “Ucenic la școala de senryu” de Dan Norea.
Iată un senryu cunoscut al lui Jules Cohn Botea.

Sunt tare bolnav./ Voi lua medicamente / să mor sănătos !


A.5. Kyoka

Așa cum senryu este considerat un haiku umoristic, tot așa kyoka este, pe scurt, o tanka umoristică. A apărut în Japonia prin sec. XVII. Are structura de silabe 5-7-5-7-7, mai exact este compus dintr-un tristih cu structură de haiku și un distih final. Distihul aduce o întorsătură sau, în anumite cazuri, conține o concluzie.
Iată exemple.

Ryokan / Unii se sacrifică / pentru a elibera lumea / pe când eu ascuns / în coliba de ierburi / îmi cultiv trândăvia

Jules Cohn Botea / Cu barca în larg / pe dâra de lumină / a lunii pline./ Totul ar fi minunat / dacă n-ar fi mâine... luni


A.6. Alte genuri scurte

Mi se pare interesant ca, măcar în trecere, să enumăr alte câteva genuri scurte, scoase de-a valma din memorie, fără o analiză critică.

Aforismul – Tudor Mușatescu
Nu sunt sensibil la frig. Chiar și gerul mă lasă rece.

Distihul aforistic – Stelian Filip
Iubirea ce mă strigă, din tinerețea mea
O cânt abia acuma, când n-o mai pot avea.


Definiția aforistică - Mihai Frunză
Ceai rusesc – Băutură foarte fierbinte; când temperatura ei scade la 40 grade, se numește vodcă.

Pilula – Ananie Gagniuc
S-a plâns că, de un timp, soțul ei doarme neîntors. Neîntors acasă...

Aș adăuga un gen scurt umoristic, universal valabil – bancul, în ciuda desconsiderării din partea criticilor literari. Mi-a căzut în mână o culegere de bancuri evreiești, care mi-au provocat nu numai zâmbete, dar și aceeași plăcere estetică de care am avut parte la citirea unor poezii sau proze umoristice de calitate.

La capitolul Alte genuri scurte din alte țări, prietenul meu din Chișinău, Ion Diviza, mi-a semnalat existența în Rusia a unui gen scurt foarte popular - poemul într-un vers, asemănător celui lansat la noi de Ion Pillat, dar cu tentă umoristică sau satirică.
Sunt convins că dacă scotocim bine prin India, Africa de Sud sau Brazilia, găsim genuri specifice de literatură umoristică în format scurt sau scurtissim. Mă bate gândul ca, în acest scop, să cer o bursă la Uniunea Scriitorilor.


B. Epigrama versus senryu

B.1. Forma fixă


Ca structură, epigrama este uzual un catren, cu rime de tip a-b-a-b (încrucișată), a-a-b-b (împerecheată) sau a-b-b-a (îmbrățișată), prima fiind uneori mai apreciată decât celelalte. Sunt preferate versurile scurte, de maxim 10-12 silabe, drept care se pretează mai bine tipurile de ritm cu picior bisilabic, iambul și troheul. La un vers scurt, dactilul, amfibrahul sau anapestul dau o primă senzație de aritmie. Versurile trebuie să aibă aceeași lungime, excepție făcând cazul în care ultimul vers este mai scurt, cel mult jumătate din celelalte. Iată un exemplu:

Ștefan-Cornel Rodean - Colectiv model / Luăm spre rezolvare câte una / Din sarcinile care curg întruna,/ Iar scumpa noastră șefă - toată stima! - / Ia prima.

Diferența esențială dintre catren și epigramă este umorul, poanta. Primele trei versuri pregătesc terenul, iar poanta trebuie să te izbească, în mod neașteptat, în versul patru. Structura epigramei de 3+1 a fost evidențiată de multe ori, în epigrame de tip definiție. Iată una dintre ele.

Alexandru Clenciu – Epigrama / Trei versuri lin coboară panta, / Arzând mocnit ca un fitil,/ Spre-ncărcătura de trotil / Din care bubui-va poanta.

Și un exemplu de epigramă cu versuri scurte, care spune multe.

Ștefan Tropcea - Tribunalul / Săli aglomerate / De împricinați; / Unii au dreptate, / Alții... avocați.

Senryul are aceeași formă fixă cu haikuul - trei versuri cu lungimea silabelor de tip 5-7-5. Voi ignora aici controversele legate de diferențele dintre silabele japoneze (onji), românești și englezești, precum și de imposibilitatea traducerii cu păstrarea metricii 5-7-5. Ce ne interesează pe noi sunt diferențele dintre haiku și senryu, oarecum paralele cu cele dintre catren și epigramă.
William Higginson ne dă cea mai succintă definiție “Senryu - Comedia umană”. Edward Weiss susține că un senryu este exact ca un haiku, cu deosebirea că subiectul lui are de-a face cu orice altceva în afară de natură. În “Akita International Haiku Network” se adaugă încă un atribut, umorul. Mai exact, un poem serios despre natură este în mod cert un haiku. Dacă are umor și tratează natura umană, este cu siguranță un senryu. Dar ce ne facem cu celelalte două combinații, poem umoristic despre natură sau poem serios despre natura umană? Onishi Yasuyo spune: „Dacă cineva mă întreabă prin ce diferă senryu de haiku, îi spun că singura distincție care poate fi făcută este numele autorului”. Aceasta înseamnă că, dacă autorul e cunoscut ca scriitor de haiku, poemele pe care le scrie sunt haikuuri; iar dacă e cunoscut ca scriitor de senryu, atunci poemele sale sunt considerate senryuri. Există și voci (la noi Manuela Miga) care susțin că haikuul modern trebuie să includă senryul, cu alte cuvinte nu e cazul să ne punem problema dacă un poem este haiku sau senryu – toate sunt haikuuri.
Cum autorul, adică eu, trebuie să aibă și el o părere, susțin aici liberul arbitru. Orice autor își poate defini un poem drept haiku sau senryu, după propriile criterii. Mai mult, orice cititor poate face același lucru. Iată, eu declar aici că următoarele poeme sunt senryuri, cu toate că autorii, la vremea lor, le-au denumit haikuuri.

Matsuo Bashõ / În coliba mea / tot ce pot să vă ofer / e că țânțarii sunt mici

Radu Patrichi / Faleza în zori -/ pescarii urmăresc pluta / eu răsăritul

În concluzie, iese în evidență o calitate comună a celor două genuri: fie catren cu versuri scurte, fie tristih de forma 5-7-5, ambele îți pun inteligența la încercare - te obligă să spui multe în silabe puține. Politicienii sunt invitați politicos să nu încerce abordarea acestor genuri.


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!