agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 7152 .



Impresii despre Romania, scrise in Germania
eseu [ ]
(dupa o lunga absenta, salut poezie .ro)

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [bell ]

2006-01-28  |     | 



Impresii despre România, scrise în Germania

Fratelui meu,

Despre bani nu vorbești decât pentru a te plânge sau pentru a te lauda. Așa spun nemții. Și pentru că detestă și lauda și plânsetul ei nu vorbesc despre banii lor, chiar dacă trei sferturi din discuțiile pe care le poartă se sfârșesc la bani. Adică la banii văzuți în prețuri, în taxe, impozite, asigurări, servicii, rate la bănci și multe altele. Acei bani care se cuvin statului, într-un fel sau altul, și care sunt luați fără compasiune pentru oboseala muncii cuiva. Noi românii vorbim despre bani la fel de mult, dar o facem exact cum nu o face neamțul, adică noi ne lamentăm în continuu. Am un sentiment de uimire. Realizez că de fapt ne lamentăm și când ne lăudăm despre ceea ce facem, sau am făcut, cu banii.

Prețul stabilește voia bună. Prețul bun sau prețul rău sunt cele două măsuri firești ale evaluării unui lucru. Raportul calitate-preț se înclină încet spre preț, pierzându-se lent acel echilibru al optimului pe care l-a adus la perfecțiune această țară.
Prețul românesc este singurul lucru românesc care ține pasul cu Germania.

Banul stabilește valoarea omului. Noi știm proverbul cu banii ce dau mamă și tată. Acolo banul îl înțarcă pe om. Omul cu bani capătă o valoare complet nouă, pe care chiar și filozofia lor nu a prins-o încă din urmă, pentru a o explica. Acolo banul face plăcut anonimatul și libertatea personală, ceea ce nu este cazul la români.

Sănătatea nu e o bucurie. O posibilă pierdere a sănătății devine cel mai negru reper al viitorului. Românul își sfințește mașina, ba chiar cere preotului să stropească cu apa sfințită si motorul ca să meargă mult și rotund. Și mai amână așa o vizită la mecanic, pentru că, neavând banii, găsește soluția crezând în sănătatea mistică a unei mașini. Neamțul vede mașina ca o alcătuire de metal și o verifică regulat la service. El se bazează pe jocuri mici în motor si pe lubrifianți serioși.

Nu boala se moștenește ci incapacitatea de a lupta împotriva instalării ei. Boala este doar recunoașterea unei neputințe. Toate bolile ce ne despart pe noi de nemți țin de acest aspect. Șansa egală a unei plecări nu are cum exista, dar mersul pe un drum poate fi asemănat în afara vitezei și prin direcție și prin sens. Noi suntem atât de nepăsători încât nu ne uităm la nici una dintre acestea.

Spațiul public este marele zeu al germanilor. Statul construiește un spațiu public perfect, precum colivia de aur a canarului. E atât de perfect că devine o închisoare frumoasă în care cei închiși sunt mândri că zidurile pe care le ridică prin muncă, în jurul lor, sunt din ce în ce mai groase. Fermitatea în a cere și a lua impozite este răsplătită cu o seriozitate absolută. Se construiesc drumuri, poduri, autostrăzi, șosele, trotuare, parcuri, fântâni, căi pentru biciclete, clădiri, străzi noi, pavate, cu parcele pentru case, dotate cu apa, canal, electricitate. Se menține o curățenie exemplară. Nici un ban nu e irosit, toți ajung unde e nevoie pentru spațiul public, fără a mai conta câți rămân în buzunarul contribuabilului și dacă lui îi mai ajung pentru a fi fericit când îl străbate. Este problema lui și nimănui nu îi pasă de asta.
Noi avem un spațiu public jegos și buzunarele goale. Sentimentul care îl dă o plimbare printr-un spațiu public jegos, având buzunarele goale, dă complexul celui sărac cu duhul. Adică o fericire mincinoasă și iluzorie, auto inventată pentru a masca disperarea. Noroiul și praful, care se împrăștie la noi din cel mai mic sat până în centrul capitalei, acolo nu există. Nu există, din cel mai neînsemnat sat până în centrul capitalei.

Exagerarea nemțească este vizibilă în toate, tradusă prin zelul funcționarilor publici. Cei ce lucrează în economie sunt invidioși pe cei cu slujbă la stat. Exact invers față de situația din România. Statul își ține cu dărnicie slujbașii. Le cere corectitudine, pricepere, cinste. Ceea ce si obține. Și le dă în schimb siguranță și bani suficienți încât să devină noua clasă de mijloc. Noua clasă de mijloc, cam îngustă ca număr, are ca mobil teama de a nu pierde această poziție. Nu există un mobil mai apropiat de unul ideal. Răsturnarea între clasele sociale este paradoxală și hazlie. Îmi amintește de cânii de la ferma animalelor. Noroc că românii nu sunt în stare de așa ceva. Nu vom avea un spațiu public îngrijit niciodată dar nici o asuprire funcționărească nu vom avea. Avantaje și dezavantaje. Ceea ce este posibil la noi duce spre varianta cea mai rea. Impozite tot mai mari și în schimbul lor, murdărie și dezordine peste tot.


Munca nu reprezintă pentru stat o sursă de bunuri atât de mult cât este o sursă de bani pentru impozite. Înțelegerea acestui fapt m-a dezamăgit. Între economia reală și finanțele publice există o prăpastie neglijată de către clasa politică. Este posibil ca politicienii să se simtă și ei slujbași ai statului, ceea ce contravine, dar numai intr-un fel, firescului. Dar date fiind privilegiile slujbașilor totul este posibil. Politicianul profesionist și onest nu are în nici un fel de societate o altă soluție. În comparație, în România munca nu are nici o importanță. Nici sursa de bunuri, sau de impozite, nu are nici o importanță. De-a valma, se produc bunuri și în limite necontrolabile se strecoară de aici și ceva bani spre buget, atât cât să trăiască sistemul de la o zi la alta.

Încerc să înțeleg mobilul global al unei societăți de consum, împletită cu o economie de piață. Dacă am întinde unui papuaș, dintr-o insulă virgină, o baterie cadmiu de 1,5 V, el nu ar da nimic pe aceasta. Pentru că nu există acolo nici un aparat electronic, bateria nu îi folosește. Adică lipsește economia destinată în totalitate clientului și deci lipsește consumul. Consumul nu este succesul economiei ci doar rezultatul așteptat al acesteia. În Germania există economie și un consum determinat de aceasta care se derulează prin șantajul avantajului asupra necesității. Clientul anonim este asurzit până i se iau toți banii. Liniștea lui, care este de fapt începutul unei noi și perpetue neliniști, este atunci când și-a cheltuit banii. Dacă nu face așa nu se simte integrat în sistemul social în care trăiește.
În România se face simțită tot mai evident această boală. Noi demonstrăm cel mai interesant paradox, că nu e nevoie de o economie reală pentru a avea o societate de consum prosperă. E chiar mai ușor pentru toată lumea. Politicienii pe asta mizează.

Bogăția unei țări să fie un motiv real care să stabilească nivelul de trai sau contează mai mult capacitatea de organizare a acelei țări. România este sau nu o țară săracă ? Sau este o țară mai mult dezorganizată decât săracă ? Germania este o țară mai mult organizată decât bogată. Lipsa unei organizări reale a statului face dintr-o țară bogată una săracă.


Curățenia are în Germania o semnificație mult diferită. În primul rând este dată prin naștere și apoi prin educație, individului. În al doilea rând este dată prin curgere istorică întregului popor. O fabrică curată în Germania înseamnă o fabrică bine organizată. Termometrul organizării unui sistem social este ordinea și curățenia. Oricine știe că aceste două fețe nu se pot obține și menține prin altceva. Curățenia pompieristică nu are nici o valoare, ea nu minte pe cel ce inspectează sistemul ci doar pe membrii sistemului. Nu se poate obține o mâncare bună într-o oală murdară. Asta e părerea nemților. Un produs obținut într-o fabrică dezordonata și murdară nu are cum fi de calitate. Cea mai tristă concluzie referitoare la noi românii, privind curățenia, este că pare a fi imposibil de obținut și nici în viitor nu se poate întrevede, atâta timp cât nu se va schimba conceptul fiecăruia dintre noi. Educația civică este pentru școlarii de la noi o materie plictisitoare și fără rost.


Individul nu contează. Unul cade sub drama falimentului, imediat altul se urcă încrezător. Acesta e un principiu al stupului de albine. Nepăsarea aparentă a albinelor tinere față de soarta celor pe ducă, cu aripile roase de muncă, determinată de instinctul global al stupului, face ca acestea să adune miere până la epuizare totală, de zeci de ori mai multă decât le este necesară. Forța aceasta este în scădere, probabil în întreaga lume. Statele - stup sunt statele de succes economic, atunci când florile au nectar. Nemții uită că nu stupul produce mierea ci florile câmpului. Dacă vrem să ne asemănăm și noi românii cu un stup, va trebui să-i găsim pe românii-matcă. Adică pe acei conducători care să se uite pe ei, cei ce sa se sacrifice în favoarea celor pe care îi conduc. Pană atunci vom fi un stup bezmetic. Acesta este cuvântul folosit de către stupari pentru stupii fără matcă. Folosindu-l ca termen pentru a descrie un stup mi se părea ușor forțat, este potrivit însă pentru a descrie un popor fără conducători adevărați.

Calitatea este în mare parte datorată fricii de faliment. Rigoarea ce se regăsește în calitate este poate singurul ingredient care se toarnă natural, prin natura ființei germane. Zelul tehnicienilor în a aduce mașina germană la perfecțiune este și rezultatul împărțirii răspunderii pentru viitorul firmelor între patroni și lucrători. Un angajat doarme mai cu grijă decât un patron. Dacă firma se închide patronul mai are și o șansă să renască, dacă și-a creat rezerve, pe când angajatul este din punct de vedere financiar mereu pe muchie de cuțit.

Se constată că frumusețea automobilelor a întrecut-o acolo pe cea a femeilor. Cred că este singurul punct pe care automobilele românești nu îl vor atinge, atât datorită neglijenței tehnice a românilor dar mai ales datorită frumuseții româncelor. Frumusețea unei femei este dată și de privire. Nu doar de privirea femeii ci de cea a bărbatului ce se înfruptă privind. Este posibil ca și frumusețea nemțoaicelor să fie înțeleasă mai bine de către nemți. Nu doar frumusețea picturală a femeii contează, cum cred românii în cea mai mare parte și probabil și nemții.

Cultura este un apanaj tot mai greu de alocat unui anume strat al societății. Prețul cărților este pe măsura prețului studiului în universități sau școli superioare. Societatea în ansamblu renunță la culturalizarea personală pentru a putea face față dificultăților economice, stresante. Nu văd să mai fi apărut în ultimele decenii un gânditor care să fie cunoscut și care să revigoreze gândirea filozofică, clasică, germană. Mediul social al Germaniei nu mai răsfață pe nimeni. Nu mai pot exista oameni care să trăiască liniștiți, într-o stare boemă, intelectuală, și care să se dedice gândirii. Toți trebuie să intre în lupta pragmatică pentru existență. Bursa studenților este concepută ca un împrumut făcut de stat, care va trebui rambursat când aceștia încep munca. Fundațiile îi mai pot întreține, în mod creștinesc, pe studenți. Sunt fundații de acest gen care au acțiuni în firme uriașe, o parte din forța economică a cestora se reîntoarce în pregătirea noii generații. Această măsurare, prin bani, a oricărei valori, prin formule funcționărești, nu are valabilitate în orice aspect al unei națiuni. Oricum, statul nu cheltuiește direct cu cei ce vor să învețe. Cum se văd aceste lucruri în România? În acest domeniu, intenția legilor social-democrate este deformată de realitate.

Dialogul între oameni este deosebit de simplu. A face ceva are două efecte, primul este obținerea unui rezultat practic și al doilea, a avea despre ce comunica. Simplu, fără generalizare, nuanțare, reformulare, înțelegerea fondului, extrapolare sau abstractizare, doar prin descrierea a cea ce s-a petrecut și se petrece, sau va urma să se petreacă. Gândirea analitică are în dialoguri un rol de spectator. Doar un anume haz se dezvoltă pe baza unui ușor raționament. Această narațiune descriptivă nu este specifică românilor, chiar dacă noi am părea ceva mai vorbăreți. Noi ori întrebăm ori răspundem, în marea parte a dialogurilor, și mai puțin relatăm, pur și simplu, celuilalt.

Umorul german este o lecție despre abstract pentru noi. La o anecdotă de genul: ,,Copilul Munte-de-gheață întreabă pe mama sa : De ce mi-e frig, dacă eu sunt Munte-de-gheață?. Mama îi răspunde: Pentru că tu ești, Munte-de-gheată!,, nemții râd de se țin de burtă. Noi la o astfel de poantă ne-am încrunta și ne-am uita bănuitor.
În schimb ei, la o anecdotă tipică românească (banc) de genul: ,,Ce spune o blondă după ce face sex?...: Mulțumesc, băieți!!!,, neamțul scutură capul a mare nedumerire.
Diferența dintre noi și ei este completă, în materie de haz.

Evident că poziția de țară bogată, în concertul economic european, nu e ușoară. Dar din vârful în care se află ar putea arunca o privire jos, spre omul de rând, pentru că acesta creează consistența legendară, germană. După părerea mea de vizitator, aceasta este singura dificultate de fond a acestei țări. Esențială ar fi acum o ușoară și controlată încetinire economică pentru bugetul de stat în favoarea revenirii bugetelor individuale. Un politician cu o astfel de platformă ar câștiga detașat orice alegeri. Pe de altă parte este aproape un miracol participarea tacită a tuturor cetățenilor la asprirea costului vieții și la acceptarea unor sacrificii economice, de la mic până la mare.

Germania este o țară mare. Si România este aproape la fel de mare, 237500 Km pătrați, mi se pare. Pe când Germania rămâne mare din multe puncte de vedere, România, din aceleași puncte de vedere se face din ce în ce mai mică. Mă întreb, spre casă, privind pe geam drumurile și șanțurile noastre jegoase, unde o fi oare secretul de a fi și noi o țară mare, dacă de fapt există un secret, sau totul a fost dat așa de Dumnezeu. Imediat îmi imput gândirea mioritică, liniștitoare, găsind așa ușor o scuză pentru poporul din care fac parte. Probabil că singurul lucru adevărat, referitor la Dumnezeu, în această scuză, este profunzimea în care se ascunde acel secret.

E ca și cum cineva ar iubi o femeie frumoasă, dar infidelă. E o stare pe care nu o dorește nimeni. Cam așa se poate descrie, la un român care se întoarce din Germania, sentimentul pentru țara sa.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!