agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1386 .



Despre cum am început și am continuat (... cu discontinuități cu tot) să scriu poezie. Poezie și proză!
personale [ ]
Așteptând lansarea celor 3 volume, poezie și proză

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Danaia ]

2019-09-24  |     | 



... ce să zic?! Prima poezie am scris-o la 4 ani și o lună... înainte de a ști să... scriu! Era un mijloc de septembrie, iar ea, „poezia”, un amalgam de clișee, care, probabil, trebuie să fi fost înduioșătoare, ieșită din forul interior al unei mogâldețe... „Frunzele copacilor au îngălbenit / Păsărele sute, mii ne-au părăsit / Soarele pe cer trist parcă răsare / Vântu-ncet adie printre frunze rare”. Să recunoaștem: rimă impecabilă! Am compus-o, desigur, în gând și mi-am făcut părtași colegii de joacă care m-au privit ca pe un mic ursuleț verbal / vorbăreț / vorbitor, cu potențial de lider!

Am dezertat foarte repede, acaparată fiind de aritmetică, abecedar, lucru manual..., mai ales de concursurile de recitare, la loc de cinste pe vremea aceea, când mă trezeam recitând cu un pathos inefabil..., printre altele, versuri de Zaharia Stancu: Mândră corabia / Meșter cârmaciul!!! Etc. Mi-am adjudecat mulți lauri... Păstrez și acum cărțile de la premiere, cu elogiile specifice în limbajul de lemn aferent epocii... Și, totuși, era ceva mai mult de atât! Chiar era!

Vremea a trecut cât se poate de repede... O minoră criză puberal-adolescentină m-a mânat din nou înspre lumea cuvintelor. Profesoara de română, căreia i-am arătat la un moment dat o parte din creațiile mele, mi-a dat de înțeles că musai se cuvenea a-mi vedea de cariera juridică pe care, la acea vreme, o aveam, în vizor (ei, și ce avocat al nediavolului aș fi fost!): rimele erau facile, stările... niște dulcegării et cetera în același registru deconstructiv. M-au consolat niște colege leșinate, amorezându-se à la minute și trăind pe bandă rulantă drame sentimentale... Una dintre ele, citind un text care – îmi amintesc și acum – începea cu Dacă totuși mai sunt în amintirile tale (... Și timpul ce s-a scurs n-a șters imaginea mea etc.), cu glas de foc însângerat mi-a zis: „Să nu te îndrăgostești niciodată, Dani! Să nu te îndrăgostești!” Novice încă (... căci, se pare, eu performam estetic oarecum aprioric, neavând neapărată nevoie să experimentez ceva ca să pot scrie despre! Aprioric și empatic!), i-am dat asigurări temerare..., măcar până la proba contrarie.

N-a fost Dreptul, au fost Literele! La licență am ezitat între gramatică (disciplină cu care cochetasem paroxistic în tot timpul facultății, nu doar al liceului) și literatură! A câștigat aceasta din urmă, grație lui Blaga, și „tăcerii” lui ispititoare... Așa că am absolvit cu „Motivul tăcerii în lirica blagiană. Raportul creație – receptare în poezia modernă”. N-am ajuns însă la Institutul „Călinescu” al Academiei, ci la vecinul său, „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti” (sic!)! Cu bucurie și pasiune greu de găzduit într-un biet trup omenesc, am trudit (și trudesc... și voi...) din convingere maximă la profilul lingvistic / filologic al cuvintelor!

Reapropierea mea de scrisul artistic a fost încurajată (și... uneori... descurajată, dar cu folos!) de interacțiunea cu un site de poezie (i.e. „atelier”, un anume tip de emulație,... chiar și niște stele, mai aurii, mai roșii etc.) unde dacă tu însuți / însăți te iei în serios (= Crezi în ceea ce ai de făcut! Crezi pentru că, da, chiar îți place! Îți place și-ți face așa de bine!) ajungi să scrii din ce în ce mai puțin prost... Dar ce zic eu?! Ajungi să scrii chiar binișor, chiar bine! Nu spectacolul văzut din exterior furnizează însă culmea spectaculosului, ci efervescența lăuntrică, felul în care, apropiindu-te de tine, înțelegi că „poezia asta” sau, mă rog, (și) „proza asta” nu te-au dus la... „faliment științific” (sic!), ba dimpotrivă, te regăsești puțin ALTFEL! „Literaturile astea” au cerut însă și ele / cer! un mic prinos de care, dacă ai inima largă (și toți artiștii posedă o astfel de inimă!), nici nu te sinchisești: ofranda se aduce firesc, ba chiar cu o strălucire specială, intrându-ți, cu sau mai ales fără de voie, în norul de octombrie, în noroiul dintr-o gheată, în rana dintr-o inimă.

A mai fost o interacțiune... poate nu așa de importantă... Deși aș defini-o, măcar dintr-o anumită perspectivă, drept complexă. O întâmplare afectivă distribuibilă în seria „Imposibilului”, care mi-a prilejuit stări complicate, nu întotdeauna ușor de purtat. Stările acestea au constituit însă o mică „trambulina” către o cunoaștere „și altfel”. Cum spuneam în Sonia, „... din dragoste fie faci Povestea vieţii tale, fie sursă redutabilă de inspiraţie şi de cunoaştere sau şi una şi alta, în niciun caz izvorul nenorocirilor proprii. Suferinţa îşi are, desigur, locul ei aparte în viaţa omului, dar locul ăsta nu este chiar aşa... oriunde!” (capit. 33, Despre dragoste şi alte inconveniente (II)).

În concluzie, scriind (= perseverând în a scrie, în a te depăși și iată o minimă definiție a Idealului!), înțelegi că acel CATHARSIS nu este deloc o metaforă! Am simțit-o la propriu de atâtea ori, pe pielea mea! Am simțit, altfel spus, acea Eliberare! Dar și o Forță aparte (care nu are nimic a face cu grandomania!), pe care nu o pot compara, fără a risca o inadecvare, cu altceva!

Da, „El a zis și s-a făcut”, iată enunțul absolut relevant pentru acea forță ilocuționară maximă, anume capacitatea Cuvântului, dar – păstrând proporțiile! – și a cuvintelor (să nu amestecăm, totuși, vorbele!) de a institui Realitate. Este vorba despre Cuvântul Viu sau Cuvântul Lucrător, cum îl numesc o serie de Părinți ai Bisericii, lucrător în măsura în care acesta ne poate construi (vs. deconstrui) ca Oameni, mai exact în calitatea noastră de purtători de infime, dar redutabile particule de Divinitate. De fapt, așa cum Dumnezeu ne-a vrut! Cum El ne vrea! Deși omul...




.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!