Stagnarea montează omului o forță de frecare pentru a-l încetini pe traseul destinal în care evoluția îl inspiră să vrea totul, însă contrabalansarea totului e nimicul având similarități cu nefiindul, neantul și vacuitatea.
Mai aproape de nimic se află fatalitatea și mai aproape de tot se află apogeul de care se prind plenitudinea, superlativele, valoarea și reușitele.
Rezistența la schimbare, evoluție, competiție și responsabilitate, a montat existenței o forță de frecare pentru ca omul să fie încetinit în mișcarea sa propulsată de dinamismul ce induce un ritm alert ființării, pe care nu-l pot suporta cei ce preferă ritmul lent, înfășurați în stagnarea cu consistențe de letargii, pasivități, monotonii și delăsări.
Când sub acțiunea forței de frecare omul se oprește, are nevoie de o forță volitivă mai mare decât forța de frecare, pentru a se deplasa pe traiectoria destinală.
Lenea acționează ca o forță de frecare ce oprește mișcarea hărniciei și a efortului prin spațiile ființiale.
Forța combinată a distracției, plăcerii, pasiunii și voinței suprapusă peste forța de frecare a lenei, o anihilează, iar omul devine activ când intuiește satisfacția din distracție, căci distracția e invers proporțională cu lenea și efortul.
Forța compulsivului este centrifugă, proiectează în neant emoțiile, calmul, eurile fragile și liniștea, iar instinctele se conectează la această forță negativă pentru a o folosi în manifestările polemice, virulente și violente.
Forța sinelui genuin este centripetă, caută să conveargă toate entitățile în sinele care centrează și echilibrează ființa și să convertească afectivul incontrolabil și variabil la analiticul controlabil și constant.
Omul este definit ca un raport de forțe antinomice cu vectori orientați invers și ca un cumul de energii disparate pe care spiritul caută să le dea continuitate, permanență și omogenitate.
Forțele centrifuge sunt de natură negativă, împing omul înspre periferii, îl descentrează și dezechilibrează, în schimb forțele centripete au semnificații și valențe pozitive, centrează și echilibrează omul, având caracteristica convergenței.
Omul de la periferii are defectul divergenței cu disonanțe, contradicții, malformări și dezarmonii.
Forțele centrifuge disipează energiile care se epuizează și induc în om letargia și torpoarea, iar forțele centripete concentrează energiile care au ca efecte stenice, vivifiante și revigorante dinamizarea, diversificarea și fecunditatea vieții care-și adaugă și alte fațete uluitoare, uimitoare și fantastice.