viața se înfigea fix în casa bunicii
acolo ne jucam copilăria, desculți
trăgând pisicile grase
de coada lunii



țineam soarlele între dinți ca bomboanele acelea cu lapte
iar el
alerga în pantaloni scurți după noi
ca o umbră



mâncam rădăcini de cucută
iar noaptea udam patul de frica cireșilor



ne tăvăleau berbecii, genunchii ni-i zdreleam prin corcodușii
pitici, cei care
ne făceau cu ochiul măcriș
țărână ne puneam
și sângele prindea coajă
ca un antibiotic al copilăriei noastre tembele



coaja s-a topit în asfalt
iubito,
în fața blocului doar mașinile mai nechează
degeaba mai cauți