agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2439 .



Lovitura ratată
poezie [ ]
Parodie trimisă la Vișeu - 2013 Colecţia: Texte umoristice

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [DOMNUL GOE ]

2013-04-14  |     | 



parodie după " Cămara de fructe " de Ion Pillat

Când am deschis, în noapte, plin de curaj portița
Și m-am trezit în față c-un uriaș dulău,
M-a-nconjurat deodată mirosu-acela rău
Pe care-l simt copiii, când nu își cer olița.

Îmi amintesc și astăzi, cuprins de remușcări,
Cum am rămas o clipă, înțepenit de groază,
Și-nțelegând aievea că-s un tâlhar și-o loază,
În mod autocritic, mi-am adresat ocări.

Apoi, cu hotărâre, am șters-o ca zvârluga,
Lăsând în urmă prada ascunsă-ntr-un dulap:
Văd stele verzi și-acuma – doar să-mi ating la cap
Cucuiul de atuncea, când am scăpat cu fuga.

Se stinge sus pe boltă luceafărul candid:
Visez seifuri grele cu aur și valută…
Dar nu mai merg pe calea pierzaniei, știută,
Spre-o cămăruță unde zăvoarele se-nchid.


Poezia parodiată

Cămara de fructe

de Ion Pillat

(din volumul Pe Argeș în sus)

Deschid cu teamă ușa cămării de-altădată
Cu cheia ruginie a raiului oprit,
Trezind în taina mare a poamelor, smerit,
Mireasma, și răcoarea, și umbra lor uitată.

Mă prinde amintirea în vânătul ei fum,
Prin care cresc pe poliți și rafturi, ca pe ruguri,
Arzând în umbră, piersici de jar și-albaștri struguri
Și pere de-aur roșu cu flăcări de parfum.

Șovăitor ca robul, ce calcă o comoară
Din basmul cu o mie și-una de nopți, mă-nchin:
Văd pepeni verzi – smaragde cu miezul de rubin –
Și tămâioșii galbeni ca soarele de vară.

Se-aprind fantasmagoric caise și gutui:
Trandafirii lampioane și lămpi de aur verde...
Dar părăsind cămara ce mințile îmi pierde,
Tot rodul vrăjitoarei cu lacăt îl încui.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!