Codri, cu pământuri ude,
Și desimi întunecate;
Răspândesc miresme crude,
De iască, amestecate,
Cu bureți și putregai,
Scoarță, fragi, mure, susai.

Noaptea verii se-nfioară,
De la trosnituri de ramuri.
Stingheră, o căprioară,
Șade parc-ar avea hamuri;
Neclintită, ascultând
Pe un huhurez oftând.

Niciun zbor nu sparge clipa,
Nicio frunză nu tresaltă.
Răsfirând galeș, aripa,
Pupăza ușor, se saltă,
Schimbându-și poziția,
Când perechea o-nvelea!

La răspântii, strâns grămadă,
Un bursuc fără căsuță,
Amorțit, gata-i să cadă,
De pe-o movilă micuță,
Și din somnu-i chinuit,
Se trezește amețit.

Cu un ropot ca de ploaie,
Peste fagii prinși în vise,
Trece vântul și îndoaie
Crengile ce-au fost încinse
De astru dogoritor,
Răcorindu-le din zbor.

Tainică și zdrențuită,
Luna cu chipul de ceară,
Crezi că ar fi ciopârțită,
Când prin arbori se strecoară;
Și plecându-se pe-o parte,
Prinse șoaptele din noapte.