Sar nasturii gândirii mele,
Lăsându-mi rațiunea goală,
Pe-obraji cad lacrimile grele
Rostogolindu-se în poală.

Mă aud tăcând neîncetat,
Ca un sărman pierdut sihastru
În colțul rece, de toți uitat,
Sub bolta cerului albastru.

Aș vrea să cânt, să râd aș vrea,
Aș vrea să cer ceva anume,
S-abat privirea lumii grea
De la dorința să sugrume!

Sar nasturii gândirii mele,
Și rațiunea se-nfioară,
Plictisu-mi fierbe în ulcele
Pe plita sobei de la țară.