Se crapă-n ramuri neaua iernii din albul scurs, regenerând
La primele răcori de cald ca un porumb de floricele
Și parcă mintea scapă frâie, visând călătorit arzând,
Iar inima ar plezni nebună să-mi iasă toate-n păr, pe piele.

E-un freamăt presimțit oriunde și picuri verzi se sparg în foi,
Ninsoarea se pornind petale din must de sevă-n capilare,
Ce urcă amintiri din huma de alți de-ai noștri, precum noi
Ce își țin iar inima-n palme, s-o dea, cum pomul își dă floare.

Se varsă șipuri uriașe, pe simțuri, inundând parfum
Până ar plezni și piept de dulce, de atâta ploaie de miresme
Și clopoței cu trei ovale se pleacă sfioși lângă drum,
Pierind tăiați de toporași și-n șir apoi, pufoase iezme.

Din griul gloss, sau ceruit, se văd topazuri de acadele,
Înfipte în reavăn de-o mochetă întinsă suluri peste brun
Și-n zări e-un zumzet, un concert, de faguri roi și păsărele,
Iar mintea-n zbor pleacă și ea... Sunt tot o muzică, răsun!
01.10.2013