În univers planete multe sânt,
Iar oameni milioane pe pământ,
Planetele trăiesc cum mai trăiesc,
Dar om pe om nu prea iubesc...
Când unul ești, unul la toate:
-Ce faci atunci, ce faci, măi frate?!


Când din nisipul mării ai fi un singur fir
Și din tot ce e verde un spin de trandafir,
Când se mănâncă fir cu fir
Și se înțeapă spin cu spin:
-Ce faci atunci, ce faci cu-al tău destin?!


Când dintr-un infinit tu ești firimitură,
Când dintr-un miliard ești doar o gură
Și infinitul iar și iar slăbește-
Gură pe gură tot mai mult bârfește,
La infinit tu poți ajunge doar cu gândul,
Iar gura lumii n-o astupă nici pământul,
Când dintr-un infinit ești doar firimitură:
-Ce faci atunci, ce faci, tu,creatură?!


Când din a zării nori tu ești doar picătură
Și din a cosmosului sori ești doar scânteietură
Când strop cade pe strop,
Se ard scântei una pe alta
Și strop scânteie udă,
Scânteie strop aprinde:
-Ce faci atunci, ce faci,
Încerci să prinzi la minte?!

Măi oameni, mai dezlegați-vă la ochi,
Nu mai fiți surzi și muți, și orbi,
Căci eu vă rog, hai să ne-oprim,
Că nu e mult și ne strivim,
Lăsați invidia, că ne mâncăm,
Unul pe altul ne-ngropăm,
Lăsați mândria, că ea ne doboară,
De parcă n-am fi noi la noi în Þară!


Fiți serioși și veseli fiți,
Puțin mai curajoși și mai uniți,
Și optimiști, puțin, nu strică ,
Dar eu, vă rog, nu mai purtați pică,
Fiți tari și-atunci să nu vă fie frică
Căci DUMNEZEU, cu darul său,
Va înzestra pe cei mai buni!