ceasul alb aplecat peste stânci
mai are mult de aici înainte
în verdele care se întinde
și pare că nu se mai sfârșește
poarta dorințelor privește în vale
și apa este tânără
râul în care mă ascund
își ridică sursurul
din jertfa ce a fost primită
când razele concrete încă
încălzesc
valea iubită înmiit
îmi apare un gorgan înalt
care vrea apă vindecătoare
dar nu vede că îi curge pe la poale
de teamă să nu arunce
cineva piatra
îmbătrânește un cer alburiu
înțelegător
cu dorințele noastre de primăvară
poate o zi de naștere
un ceas alb
scutesc ele