Plânge vara-n ciuboțele,
Întinată peste poale,
Trecând câmpuri și vâlcele,
Prin cătune în vâltoare,
De puhoaie pustiite,
Luând case, garduri, vite...

Plânge vara sus, pe maluri,
Udă, tremurând ca-n friguri...
Apa clocotește-n valuri,
Rupând poduri, dărâmând diguri,
Și se-ntreabă într-o doară:
”Oare sunt, sau nu sunt vară?”

Plânge vara văzând lanul
Prăvălit în tina moale.
I s-a năruit tot planul...
Frânte, duse până-n vale,
O dezordine de spice,
Nu mai pot să se ridice.

Plânge vara cu suspine,
Pe trup, apa e-n șiroaie!
Buclele-s șuvițe fine,
Fusta nu se mai înfoaie,
S-a lipit cu-nfiorare,
Peste mijloc și picioare.

Plânge vara-n ciuboțele
Pline cu nămol și apă.
A strâns umede surcele,
Și un foc ar vrea să facă.
E-n frisoane, delirează,
Că-i caniculă-n amiază...

Pe-un morman ud de surcele,
Zace vara-n ciuboțele.