Dorim prea binele cu noi
Cel sănătos, desigur
Nu pierdem mai apoi
Răgazul de a fi tot singur.
Uitam ce alții speră
Pierdem cu amăgire
Dar nimeni nu disperă
De îmi mai ies din fire.
Trăiesc dezamăgirea
Voiesc doar înțelept
Ca ea firav iubirea
Să mă conducă drept.
Nu ne mai plac amurguri
De vorbe suntem plini
Ne regăsim pe ruguri
Și ne ferim de spini,
Ca ea amărăciunea
Pe care o sorbim
Să se despartă aiurea
Apoi să adormim,
Cel somn al luminării
Cu ea credința vie
La umbra lumânării
Să ne rugăm doar Þie.