agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ Pașadine în vers alb (73)
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2016-09-10 | |
Aseară plopii de la poartă au tăcut
Și aș fi vrut să le-mprumut o lume, Însă la fel ca ei, străin, singur și mut Eram și eu, prin viața asta, fără tine. A mai trecut o zi, un foșnet m-a trezit, Credeam că Luna-ncearcă să-mi vorbească, Un ram mi-a spus că toamna a venit, Iar frunzele-și doresc să-l părăsească. Mi-am întins mâinile spre înălțime, Batiste ruginii ștergeau ploi de lumini, Corăbiile vieții noastre anonime Îmi atingeau ultima dată-aceste mâini. Alunecau pe valurile reci de vânt Privind spre Cerul care le-a iubit mereu, El le-a văzut zburând ușor spre-acest pământ Și a trimis prin nori de foc un curcubeu. Dar era prea târziu, la fel cum toate trec Prin lumea viselor mereu nemuritoare, Le-am dăruit oftatul meu și-am vrut să plec Pe-un drum cu amintirea lor răscolitoare. Cu frunzele acestei toamne stau și azi Și-mi amintesc de prima ta îmbrățișare, Þi-am dat făclia sufletului meu, să arzi Alături de iubirea mea care nu moare. Aseară plopii mei plângeau după o vară, Dar nimeni nu înțelegea suspinul lor, Mi-am făcut, pentr-o clipă, sufletul vioară, Însă și el plângea tăcut după-al său dor...
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate