Plouă cu raze de soare pe munte,
În liniștea verde se-odihnește lumina,
Unduindu-se-n trup de femeie, colina
Îmi seduce în curbe aducerea-aminte.

Aprinde o toamnă lumânări de aramă,
Cu o tânără boltă-mi ridic piramida,
În cuptorul din palme îmi ard cărămida,
S-o pun temelie-n cuvântul de mamă.

O tăcere e-o iarnă ce străbate Sahara,
Fulgi de șoapte închise în sfântă scriptură,
Ce pășesc curajoși peste-a buzelor gură,
Ca din ochi, avalanșe de lacrimi, coboară.

Eu iubirea îmi las să coboare pe țărm,
Sunt născut luptător, cât m-o ține Atlasul,
Doar micuța mea Mare îmi legănă glasul,
Să-i recit până mor și apoi să adorm.