Deschide-ți inima-nchistată...
Iubirii tale dă-i lumină -
E poate-acel ,,A fost odată,...”
Care nicicând n-o să mai vină.

Puțini sunt cei aleși de soartă
Să întâlnească-n viața lor
Iubirea sinceră lăsată
Ca dar De Sus oamenilor

Și, tu, când simți că naște-n tine -
Atât de sinceră și pură -
O zăvorăști printre suspine
C-o teamă lașă și obscură?!

Sunt mult prea mulți aceea care
Din viața asta se petrec
Fără să-și afle „jumătatea” -
Tânjind, mereu, după Întreg!

De n-o primești când se oferă
Cu-adevărata ei splendoare -
Ai să trăiești c-o efemeră
Speranță-n „data viitoare...”

Þie-ți place aventura
Mai ales de-i amoroasă
Dar (necoaptă ești!) nici gura
N-o dai cât ești de fricoasă.

Ce știi tu despre iubire
Și cunoști despre amor
Este ce-ai văzut prin filme
Sau pe la televizor.

Iar iubirea și amorul
Nu se-nvață, dragă fată,
Tot privind televizorul
Ci, trăind, concret, în viață

Fără calcule meschine
Și măsuri de-asigurare
Ci-mpărțind și rău și bine
Cu dorul care mă doare.

Nu-i un semn de slăbiciune
Să împărtășești iubirea
Celui care te dorește
Căci aceasta ni-i menirea

„Dragostea adevărată
E-nțeleaptă, altruistă -
Arde ca să încălzească
Nu distruge ce există!”

Așa că, fetiță dragă,
Ia-ți, te rog, inima-n dinți
Și trăiește fără teamă
Jarul clipelor fierbinți...

Este tot ce ne rămâne
Nouă - celor de sub soare -
Din periplu-acesta sumbru
Printre zile-ntregi amare

Care par că vor să stingă
Orice vis, orice speranță...
Și de gât o să ne... strângă
Într-o bună dimineață

Și-o rămâne-n urma noastră,
Poate, doar o amintire
Care, palidă și-aceea,
Peste-un timp o să expire.

Și din tot ce-a fost și este
Și ce poate va mai fi
Între noi doar o poveste
Va rămâne...ca să știi!

Ei, dar, uite, că bat câmpii
Când de fapt vroiam să-ți spun
Că-s îndrăgostit de tine
Și, de dorul tău,... nebun!

Că privirea ta mă cheamă
Când gurița mă alungă -
Mâna-mi când o strângi în palmă
Gura-mi vrea să te ajungă

Și, tu, te ferești într-una
Dar de ce te mai ferești
Dac-atunci când iese luna
Tot la braț cu mine ești?!

Și mă-ntrebi mereu de vorbă...
Și te faci că nu m-auzi,
Aruncându-mi printre gene
Vraja ochilor tăi cruzi.

Până când o să reziste
Inima-mi înnebunită
S-o tot duci cu vorbe goale
Când 'i-e dor și e dorită!?

Nu te mustră conștiința
Că nu lași să se cunoască
Două inimi ce credința
Au că-ncep să se iubească!?