Te-am închis într-o zi, fără mine, în minte,
Stai lipită pe-un gând ca un timbru uituc,
Eu, scrisoare de-argint, undeva pe sub frunte,
Strig cu teamă un nume, înapoi să-l aduc.

Te așez lângă mine când umbra ta-i goală,
Numai Luna de lapte pe buze ți-aștern
Și te-adorm dimineața-n a mea bănuială,
C-ai fost înger o noapte între rai și infern.

Stă un lup și o Lună, despărțiți de un vis,
Într-un ciob de lumină, ca un rar obicei,
Sunt aproape departe, ani lumină de scris,
Unde-arzând în poeme, locuiesc ochii ei.

Dimineața te prind într-un braț de priviri,
Mâna iarăși o-ntind să-mi devii emerită
Ca vioara vibrezi când prin mine te miri,
Cât e cerul de-nalt când e iarba cosită.

Un pahar plin de vin eu împart la o masă
Cu-n bătrân neiertat de poruncile sale,
Ce-a venit de prea sus să mă caute-acasă,
Eu, iubind un poem, ,,El" cu mâinile goale.