Ți-amintești de copacul sub apriga ploaie,
Dar de insula ta, ce din umbre-a croit-o?
Ca un gând părintesc, prefăcut într-o foaie,
S-a întors lângă mine, după tine, iubito!

Ce cuvinte pe coală să-i scriu, să rămână?
Mi-este fruntea de-asfalt pe obrajii nerași,
De va prinde în minte foaia mea rădăcină,
Am să fiu ca o nuntă-nfrunzit de nuntași.

Am să-i fac eu o umbră, recitată de tine,
Ceru-ntreg să aducă câte-o rază de soare,
Să-mpletesc lumânări în biserici străine
Și pamântul, aici, să te-aștepte-n picioare.

Este-așa de târziu când se scurge o viață,
Să-mi ajungă atât cât s-apuc să te-adorm,
Ghemuită-ntr-un vis, fără nimeni de față
Doarme Marea iubirii pe al brațului țărm.