Am lăsat iubirea-n paza unei vechi cărări de munte
Și-am plecat cu mine-n lume să descopăr unde ești,
Fluvii de statui în temple le-am îmbrăcat în veșminte,
Căci, femeie, ești în toate, robi și zei s-ademenești.

M-am lăsat dus mai departe furișându-mă-n biserici
Și-am stins focu-n lumânări, cele-aproape de icoane,
Căci îmi ești, femeie,-n toate, spun profeții ezoterici,
Dar mi-e teamă pentru tine, ramele pot fi capcane.

Și m-am afundat prin codru și mușc-ai ca el pământul,
Să îmi crească pe sub ramuri umbra care te-o sfinți,
Căci, femeie,-mi ești în toate, nu ajunge doar cuvântul,
Când din ochi te-nneacă ploaia, să te poată-adăposti.

Înșelat de-un naufragiu ce mi-a spus că ai pe altul,
M-a purtat ca pe-un copil, până hăt în fundul mării,
Căci, femeie, ești în toate când ți-ai sărutat bărbatul
Și i-ai smuls din cartea nopții altă pagină-a durerii.