Domnul Iohannis, prea surmenat,
Chiar stors de vlagă, epuizat
De grijile ce-i stau pe cap,
Dorind puterile să-i crească,
A plecat să se odihnească
Într-o stațiune-n care
Să se pună pe picioare.
Și cum el nu se simte bine
Decât cu soața-i lângă sine,
Singura care-l amuză
Și e și pe post de muză
Care-l inspiră în toate
Hotărârile luate,
N-a vrut să plece singurel.
Și-a luat și soața lângă el.
În această ambianță
Fericită, de vacanță
Cum rar se-ntâmplă să găsești,
Uiți tot și nu te mai gândești
La nimicurile lumești.
Astfel, fiind deconectat
De restul lumii, n-a aflat
De seismul care-a lovit
Italia, unde-au murit
Atât de mulți nevinovați,
Printre care și mulți confrați,
Români de-ai noștri, despre care
Domnul Iohannis habar n-are.
Dar și atunci când va afla,
Sunt sigur că va lăcrima.
Atât el, cât și soața sa.

Când pleci ca să te odihnești,
Uită de grijile lumești.