Îmi iau aripa de înger și te pun pe ea culcată,
Scutur ciutura fântânii și-o trimit să înnopteze,
Frică-mi e că te trezește și te pierd ca altadată
Printre miile de gânduri, ce doresc să te-nfieze.

Răsar fulgii de zăpadă ce i-am răsădit în vară,
La uscat îi pun sub valuri să nu-i vadă albatroșii
Și le-am colorat chiorchinii, înghețați odinioară,
Dacă vii înfometată le dau gust de struguri roșii.

Am umplut brațul de tine, legănându-te în minte,
Tu te uiți, trecând prin mine, cu privirea de aseară,
Ce se-oprește la cascadă, dezgolită și cuminte
Și pășește-n altă viață, unde doar puțini coboară.

Tot același Eu te-așteaptă cu o mantie-nțeleaptă,
Te cuprind cum mă cuprinde brațul mamei, uneori
Și-ți întind masa tăcerii, în miros de piatră coaptă
Ne lăsăm pradă privirii ca doi vechi seducători.

Te voi duce unde vara ne așteaptă-ntr-un ghețar,
Unde totu-i Dumnezeu, unde nimeni n-a decis,
Nu să cerem multe zile, nu-i nici urmă de notar,
Să salvăm un fiu de om, ce din vina mea-i ucis.