agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2142 .



Șapca mea comunistă
poezie [ ]
-compunere-

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Teardrop81 ]

2006-05-01  |     | 



N-am fost când bunicul se uita pe cer așteptându-i pe americani.
Când m-am născut, înghețata era 1 leu și 50 de bani.
Și când s-a făcut 3, tata a început să alerge sprinten printre gloanțe; el și alți huligani.

Stăteam la coadă la pâine.
(De ce dai pâine la câine?)
Eram mici, și eu, și câinele.
Ca bărbat mi-ar fi fost greu; între femeia mea și mine
s-ar fi întins 9 fabrici si 9 uzine.

Aveam 8 ani.
Ea avea 7 ani jumate.
Îi silabiseam povești și îi prindeam cordeluța la spate.
(Eu vreau să mă fac stu-ar-de-ză).
Am văzut într-o revistă cum se face o freză.
Am luat un pieptene și am rugat-o să mă lase.
Eram ca două frunze de dud,
așteptând
Viermele de Mătase.
Eram ca două flori,
iar eu începusem să citesc pe ascuns
povești cu aviatori.

După-mesele strângeam castane cu frații mei;
Când trecea vreo Lada cu sârbi, le făceam cu mâna,
ca niște adevărați pui de lei.
Și strigam tare “Gumi! Gumi!”
Gumi…Gumi…
Ce de treabă erau sârbii,
ne aruncau pachete cu gumă
și fericiți o mestecam
și baloane făceam
și le arătam lumii.

Baloane mari, colorate;
Scrie cu Roșu:
S-au construit încă 6 combinate,
Modelul preluat e cel Galben
Bâlbe în formă de stemă, aplauze-n plen
Albastru
Dezastru.

Aici Radio Vocea Americii
M-am ascuns în poala bunicii;
Mama plângea,
Tata lipsea,
Afară Decembrie transpira
Vremea trădătoare instiga primăvara
și zicea:
“Acum pomi și flori și muguri și cetini-
Toate nouă ni-s pretini.”

Ra-ta-ta-ta, ra-ta-ta-ta
Cântau salvele dar s-au oprit și s-a întors tata;
Era alb ca varga,
Ca dus cu targa
Neras, fără glas
Dar era tata!
Era obosit
De rupt portrete
De ars carnete
De învins tanchete.
Era obosit
și mama l-a iubit
și eu l-am iubit.


Nu mai știu dacă a venit sau dacă a trecut iarna;
În ianuarie la școală Tovarășa se transformase în Doamna
Neschimbate-i erau
Doar fesele late;
În sobă ardeau
Pagini cu imnuri, cravate.

Au trecut,
de-atunci, aproape patru cincinale,
împărțind în porții egale
uitare.
Uitată mi-e azi și stuardeza,
cred că și-a schimbat freza.
O vreme mi-a fost dor
apoi am învățat un
altfel de zbor.

Uitată azi și pe ea am găsit-o
Da, iubito,
Șapca mea comunistă;
Deșirată și tristă.
Totuși există,
insistă
într-un colț de debara.
O s-o pun în sertarul tău cu sutiene Wonderbra;
Poate diseară voi purta
o șapcă
chic
o șapcă
stylish
cu chestii trendiste -
șapca mea educată între
sutienele tale capitaliste.

-------

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!